Idei in nocturnă - Pagini de Istorie: „Dușmance ale poporului”, o expoziție a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Invitați, Ana Blandiana, președintele Fundației „Academia Civică”, Virginia Ion secretar științific al fundației, Constan

 marţi 19 octombrie 2021, ora 21.10

Realizator, Dan Manolache.

Cu câteva zile în urmă am participat la redeschiderea Spațiului Expozițional al Memorialului Sighet la București, str. JL Calderon nr. 66 și la vernisajul expoziției „Dușmance ale poporului”, depre care vom discuta în ediția din această seară a emisiunii.

Trebuie să vă spun de la bun început că este o expoziție tulburătoare. Închipuiți-vă un spațiu intunecat în care, luminoase, apar doar chipurile expresive unor fete sau femei victime ale represiunii comuniste pentru „crima” de a fi dorit un alt viitor pentru țara noastră.

Alegerea organizatorilor s-a oprit, în cele mai multe cazuri, asupra unor fotografii din care ele, viitoarele condamnate, ne privesc și de cele mai multe ori ne zâmbesc, din vremea în care coșmarul ce avea să le mutileze destinele nu putea fi, poate, decât bănuit. În plus, accentuând emoția, aceste fotografii se unduiesc asemenea unor flamuri... O expoziție care merită vizitată nu doar pentru a aduce un omagiu demnității celor de ieri ci și pentru a prețui șansa de a trăi în lumea de astăzi. Adaug, de a trăi și a ne strădui să o facem cât mai apropiată de visele lor neîmplinite.

Pentru o prezentare mai detaliată, să cităm textul datorat celor care au făcut posibilă această întâlnire cu trecutul și, să nu ne ferim de cuvinte, cu eroismul.
„Ca orice regim totalitar, comunismul nu a ţinut cont de vârsta, de sexul, de starea de sănătate sau de nivelul cultural al persoanelor împotriva cărora şi-a îndreptat represiunea.

„Duşmani ai poporului” n-au fost doar adulţi, ci şi copii, n-au fost doar bărbaţi, ci şi femei. Ţărănci şi aristocrate, intelectuale şi femei simple, femei în vârstă, adolescente sau chiar fetiţe, femei însărcinate, lehuze şi femei cu copii la sân au cunoscut detenţia comunistă, fiind considerate un potenţial pericol pentru regim.
Motivele încarcerării lor au variat. Unele au fost considerate ele însele periculoase pentru ordinea socială a statului comunist; altele au suferit închisoarea ca mame, soții sau fiice ale unor deținuți bărbaţi.
Spaţiul destinat unei expoziţii este în mod fatal limitat şi obligat să cuprindă doar câteva zeci din miile de tragedii şi de drame. În această situaţie apare întrebarea: există, oare, o metodă ştiinţifică de a face o selecţie a acestor destine distruse, fără a face o nedreptate celor ce rămân necunoscute?
Nu ne-a rămas decât să le alegem cât mai diverse din punct de vedere profesional, social sau al vârstei, cu speranţa că vizitatorul va înţelege că, în spatele fiecărui nume prezentat în expoziţie, există zeci sau sute de destine asemănătoare.”

Din aceeași sursă provin și câteva date biografice ale femeilor ce ne privesc poate cu.....speranță.

„Paula Ventzel, avocată

În 1950 a fost implicată în organizarea unei reţele de spionaj iniţiată de comandorul Mihail Opran (care reuşise să părăsească România în 1947), ale cărei obiective erau trimiterea, în străinătate, de informaţii de natură politică, economică, militară şi socială din România comunistă şi scoaterea de persoane din ţară, în mod clandestin. A fost arestată la 4 septembrie

1950, iar în 1951 a fost condamnată la muncă silnică pe viață pentru „crimă de înaltă trădare”.

Închisă în penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Oradea. A fost eliberată la 16 aprilie 1964, după 14 ani de detenție.

A murit la scurt timp după ieşirea din închisoare, la 11 decembrie 1964.

Arlette Coposu, funcţionară, soţia liderului ţărăn ist Corneliu Coposu

A fost arestată la 13 iunie 1950 şi condamnată la 20 ani muncă silnică pentru „complicitate la crimă de înaltă trădare”, pentru că ar fi furnizat informaţii Legaţiei Franţei.

Închisă în penitenciarele Malmaison, Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc şi Oradea, a fost eliberată,

prin graţiere, la 15 aprilie 1964. A decedat la 27 decembrie 1966, în urma unei boli necruţătoare.

France Marcovici, funcţionară, sora Arlettei Coposu

Fiind acuzată de legături cu Legaţia Franţei, a fost arestată la 5 iunie 1950 şi condamnată la 25 ani muncă silnică pentru „crimă de înaltă trădare”.

A fost deţinută în penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea-Ciuc şi Văcăreşti. Grav bolnavă, a murit în Spitalul-penitenciar Văcăreşti, în urma unei intervenţii chirurgicale, la 20 aprilie 1958.

Niculina Moica, elevă

Membră a organizaţiei anticomuniste de elevi „Uniunea Tineretului Liber” din Reghin, a fost arestată la 15 iunie 1959. Avea 15 ani şi jumătate. Prin Sentinţa nr. 382/1959 a Tribunalului Militar Cluj, a fost condamnată la 20 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

În acelaşi proces a fost judecat şi tatăl său, Petru Moica, primind tot o condamnare de 20 ani muncă silnică.

După cinci ani, în care fost închisă în penitenciarele Târgu Mureş, Jilava, Botoşani, Arad şi Oradea, Niculina Moica a fost eliberată la 23 iunie 1964, prin graţiere.

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu

S-a născut la 22 mai 1956, în munţi, pe când părinţii săi, Maria Plop şi a căpitanul Toma Arnăuţoiu, luptau împotriva regimului comunist. În 1958, la arestarea mamei sale, a fost şi ea dusă în arestul Securităţii din Piteşti, pentru ca, la scurt timp după condamnarea mamei, să fie luată de lângă aceasta şi dusă într-un orfelinat din Câmpulung Muscel.

După doi ani, a fost adoptată de o familie din Bucureşti. Ioana Voicu-Arnăuţoiu a descoperit cine au fost părinţii săi biologici abia după 1989.

Libertatea Justina Preduţ

S-a născut la 18 septembrie 1958 în Spitalul-penitenciar Văcăreşti, una din închisorile în care mama sa, Iuliana Preduţ, şi-a executat pedeapsa de 12 ani muncă silnică.

Libertatea Preduţ a rămas în închisoare timp de peste trei luni după care autoritățile comuniste au dus-o într-un orfelinat, de unde a fost luată de tatăl său după căutări îndelungate.”

Fotografiile reproduse au fost puse la dispoziție de Fundația „Academia Civică”