Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: Istoricul Dinu Giurescu – 95 de ani de la naştere

15 Februarie 2022, 06:26

Marţi, 15 februarie, se împlinesc 95 de ani de la naşterea academicianului, istoricului, profesorului şi omului politic Dinu C. Giurescu, membru al unei cunoscute familii de istorici.
A fost licenţiat şi doctor în istorie, a fost profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie, a fost președinte al părții române în Comisia româno-bulgară de istorie şi profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București. A fost membru titular al Academiei Române din anul 2001, membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române şi vicepreședinte al Academiei Române, ales pentru un mandat de patru ani.

* * * * *


Dinu C. Giurescu s-a născut la 15 februarie 1927, la Bucureşti, într-o cunoscută familie de istorici, tatăl său fiind Constantin C. Giurescu – istoric de seamă, fost deținut politic în infama închisoare de la Sighet.
A urmat cursurile Colegiului ”Sf. Sava”, apoi cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti, obţinând licenţa în anul 1950.
Trebuie spus că Dinu C. Giurescu nu şi‑a putut găsi rostul în domeniul cercetării sau învăţământului, ci a lucrat la Sovromconstrucţii nr. 6, ca normator pe unul dintre şantierele Republicii Populare Române, timp de peste cinci ani, în perioada 1950-1955, în răstimpul în care tatăl său ispăşea la Sighet vina de a fi fost demnitar în anii regimului regelui Carol al II‑lea.
Între anii 1956-1964, a fost muzeograf la Muzeul de Artă din Bucureşti, secţia ”Artă veche românească”.
În anul 1959, publică primul studiu de istorie, dedicat anaforniţelor brâncoveneşti, în „Glasul Bisericii”, cu aprobarea patriarhului Justinian Marina, cel care îl va ajuta pe Constantin C. Giurescu să se mute în două camere dintr‑o casă parohială, ceea ce reprezenta un salt uriaş faţă de locuinţele în care au fost aruncaţi membrii familiei Giurescu.
Între anii 1964-1968 a fost cercetător în domeniul istoriei diplomaţiei la Oficiul de Studii şi Documentare al Ministerului de Externe.
În anul 1968, obţinea doctoratul în istorie, la Facultatea de Istorie din Bucureşti.
În perioada 1968 – 1987 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, titular al cursului de istoria civilizaţiei europene, iar între anii 1988 – 1990 a fost profesor invitat (”visiting professor”) în SUA, la William Paterson College, Wayne, New Jersey şi la Texas A&M University, College Station, Texas.
În anul 1989, a lansat lucrarea „The Razing of Romania’s Past”, prin care milita împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă.
După Revoluţie, la 13 noiembrie 1990, a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar între anii 1990 – 2011, a fost profesor, apoi profesor consultant la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
Istoricul Dinu C. Giurescu a publicat peste 30 de volume de autor şi volume în colaborare şi a semnat zeci de prefeţe sau postfeţe, îngrijiri de ediţii, articole, fiind, de asemenea, autorul (în colaborare) a două manuale didactice. A participat, de-a lungul timpului, la numeroase conferinţe, expuneri, mese rotunde, emisiuni la televiziune şi la radio. A participat la numeroase reuniuni ştiinţifice din ţară şi străinătate (Aix-en-Provence, Berna, Cambridge, Dallas, Geneva, Londra, New York, Oxford, Paris, Washington ş.a.).
Are o activitate ştiinţifică absolut remarcabilă, numeroase studii şi lucrări care acoperă o arie bogată şi diversă: arta românească a secolelor XIV-XVIII („Contribuţii la studiul broderiilor de la Trei Ierarhi” – 1960, „Arta metalelor preţioase în Ţara Românească în secolele XIV-XVI” – 1962, studiul civilizaţiei române în secolele XIV-XVIII – „Ţara Românească în secolele XIV-XV” – 1973, lucrare recompensată cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române, caracteristici ale feudalismului românesc şi relaţii economice – „Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu ţările Peninsulei Balcanice în perioada feudalismului timpuriu” – în 1964, „Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică în secolele XIV-XVI” – în 1965, istoria diplomaţiei româneşti – ”N. Titulescu, Documente diplomatice” – 1967 – şi ”M. Kogălniceanu, Documente diplomatice” – în 1972.
Este autor sau coautor al unor sinteze de istorie naţională şi/sau contemporană – „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi” – 1971, „Istoria românilor” – 1974-1975, „Istoria ilustrată a românilor” – 1981-1982. monografia „Ion Vodă cel Viteaz” – 1974, ”Guvernarea Nicolae Rădescu” – 1996, ”România în al doilea război mondial” – 1999, ”Imposibila încercare. Greva regală 1945” – 1999, ”Cade Cortina de fier: România 1947” – 2002.
În anul 2003 a apărut, la Editura Enciclopedică, volumul „Istoria României în date”, în coordonarea academicianului Dinu C. Giurescu.
La 10 iunie 2010, a fost lansat volumul „România şi comunismul: o istorie ilustrată”, autori Alexandru Ştefănescu şi Ilarion Tiu, sub coordonarea lui Dinu Giurescu.
La 26 noiembrie 2011, la Târgul de Carte „Gaudeamus”, organizat de Radio România, a fost lansat volumul „O istorie ilustrată a diplomaţiei româneşti (1862-1947)”, ediţia în limba română, avându-i ca autori pe Dinu C. Giurescu, Rudolf Dinu şi Laurenţiu Constantiniu.
La 21 decembrie 2001, a fost ales membru titular al Academiei Române, a fost Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Tradiţia Militară (ATM), reprezentantă a României în Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare, iar între anii perioada 2001-2005, a fost director al Muzeului Ţăranului Român.
A încercat să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti şi din poziţie politică, fiind ales deputat în Parlamentul României, la alegerile din 9 decembrie 2012, din partea Partidului Conservator, pe listele USL, fiind decanul de vârstă al Camerei Deputaţilor în acea legislatură. A făcut parte din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, precum şi din Grupul parlamentar de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg.
În anul 2013, au apărut în spaţiul public o serie de acuzaţii la adresa sa privind furnizarea de informaţii către fosta securitate, însă nu i-au fost aduse acuzaţii de colaborare cu aceasta.
Tot în anul 2013, Dinu Giurescu şi-a donat întregul fond de carte, reprezentând mii de volume, Bibliotecii Judeţene ”Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.
În anul universitar 2013-2014 profesorul Dinu C. Giurescu s-a reîntors la catedră, susținând în cadrul masterului de Istorie și politică militară, cursul „România în al Doilea Război Mondial”.
La 12 mai 2014, a demisionat din funcţia de deputat şi s-a retras din politică, pentru a putea îndeplini funcţia de vicepreşedinte – din partea domeniului umanist – al Academiei Române, începând cu 24 aprilie 2014.
Luna august 2014 venea însă cu probleme grave de sănătate pentru academician, el fiind operat cu succes pe cord deschis. În urma acestor probleme s-a retras din funcţia de vicepreşedinte al Academiei.
Pentru remarcabila sa activitate, a fost distins cu numeroase premii şi distincţii: Președinția României l-a decorat în anul 2000 cu Ordinul Național în grad de Cavaler, Fundaţia „Societatea civilă” i-a acordat în 2010 „Premiul de excelenţă Opera Omnia”, la 11 mai 2011 i-a fost conferită, de către Regele Mihai I, distincţia „Nihil sine Deo”, iar în cadrul Galei Premiilor Flacăra din 5 decembrie 2011 i-a fost decernat un premiu la secţiunea ”Ştiinţă”.
La 3 decembrie 2014, la Gala Premiilor Brâncoveanu, decernate de Fundaţia Alexandrion, istoricului Dinu C. Giurescu i-a fost decernat un premiu, la secţiunea ”Cariere”, pentru întreaga activitate, iar la 15 martie 2016 a fost desemnat membru de onoare al Fundaţiei Europene Titulescu, la aniversarea a 25 de ani de la constituirea acesteia.


La 28 februarie 2017 Consiliul General al Capitalei a adoptat o hotărâre prin care istoricului Dinu C. Giurescu i-a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti.
La 15 ianuarie 2018, Dinu C. Giurescu s-a aflat printre personalităţile culturale ajunse la senectute care au fost omagiate, la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.
Istoricul Dinu C. Giurescu a murit la 24 aprilie 2018, la vârsta 91 de ani, în urma unui infarct.
În februarie 2019, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, se lansa volumul „Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu”, de Narcis Dorin Ion, publicat la Editura RAO.

RADOR: Razvan Moceanu

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2025, 05:00

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită...

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Istorie-filozofie-psihologie 23 Ianuarie 2025, 10:40

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj

Cu ocazia Zilei Memoriei, Institutul Italian de Cultură din București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat din...

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie
Istorie-filozofie-psihologie 19 Ianuarie 2025, 08:46

Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie

Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public în data de 24 ianuarie 2025, cu prilejul aniversării a 166 de ani...

Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie
Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani
Istorie-filozofie-psihologie 30 Decembrie 2024, 00:22

Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani

Cel mai longeviv președinte american, Jimmy Carter , care a ajuns președintele SUA în urma contextului marcat de...

Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani
PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO
Istorie-filozofie-psihologie 08 Decembrie 2024, 11:12

PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO

Prima slujbă în catedrala restaurată a avut loc duminică, la ora 10:30 (ora locală).

PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO
Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu
Istorie-filozofie-psihologie 06 Decembrie 2024, 20:54

Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu

La mai bine de cinci ani de la tragicul incendiu care a devastat Notre-Dame de Paris, catedrala se pregătește, în...

Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu
1 Decembrie – Ziua Naţională a României
Istorie-filozofie-psihologie 01 Decembrie 2024, 06:00

1 Decembrie – Ziua Naţională a României

La data de 1 Decembrie , începând din 1990, este sărbătorită Ziua Naţională a României . În 1918,...

1 Decembrie – Ziua Naţională a României
Castelul Pelișor – Reședință princiară și regală   de Macrina OPROIU
Istorie-filozofie-psihologie 21 Noiembrie 2024, 09:55

Castelul Pelișor – Reședință princiară și regală de Macrina OPROIU

Editura Corint și Muzeul Municipiului București au deosebita plăcere să vă invite vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 18:30, la...

Castelul Pelișor – Reședință princiară și regală de Macrina OPROIU
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
RADIO NOCTURNA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
03:00 - 04:00
English 5
Ascultă live Radio România Internaţional 1
03:00 - 04:00
reluare Cum ne place! (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru