Ascultă Radio România Cultural Live

Îndrăgitul scriitor Jón Kalman Stefánsson vine la Timișoara, la aniversarea Librăriei La Două Bufnițe

22 Noiembrie 2018, 13:19

Cu ocazia aniversării a doi ani de la deschiderea oficială a librăriei independente La Două Bufnițe din Timișoara, iubitorii de literatură sunt invitați duminică, 2 decembrie 2018, la ora 17.00, la o întâlnire cu unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani islandezi, Jón Kalman Stefánsson, ale cărui cărți sunt traduse în limba română la editura Polirom. Discuția se va desfășura în limba engleză, va fi moderată de Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Biblioteca Polirom și va fi urmată de o sesiune de autografe.

„Spunem poveşti pentru că ne binedispune, dar spunem poveşti şi pentru a nu uita. Cuvintele vor avea întotdeauna şi puterea de a vindeca, puse în proză sau în poezie, la fel ca muzica. Ăsta este unul dintre principalele motive pentru care literatura, arta în general, este atât de importantă în vieţile noastre.” (Jón Kalman Stefánsson)

Jón Kalman Stefánsson, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani islandezi, s-a născut la Reykjavík, în 1963. A debutat în 1988 cu un volum de poeme; unul dintre romanele sale, Sumarljós og svo kemur nóttin (Lumina de vară, apoi se lasă noaptea), a primit în 2005 Premiul Literar Islandez pentru ficţiune. Patru dintre volumele sale au fost nominalizate la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic, printre ai cărui laureaţi se numără Tomas Tranströmer, Sofi Oksanen şi Kim Leine. În 2011, Jón Kalman Stefánsson a primit prestigiosul P.O. Enquist Award, iar romanul său apărut în 2013, Fiskarnir hafa enga fætur (Peştii n-au picioare), a fost nominalizat la Man Booker International Prize şi a primit premiul revistei Lire pentru cel mai bun roman străin. Jón Kalman Stefánsson a obținut recunoașterea internațională odată cu Trilogia fiordurilor, incluzând volumele Între cer și pământ (ed. Polirom, 2014), Tristeţea îngerilor (ed. Polirom, 2016) și Inima omului (ed. Polirom, 2018), în urma căreia a câștigat numeroase premii și i s-a propus producția unui film de lung metraj (Spellbound Productions & Cap Horn Film). Cel mai recent roman al său, Povestea lui Ásta (2017), a devenit un imediat una dintre cele mai bine vândute cărți de ficțiune în Islanda.

Jón Kalman Stefánsson, Între cer și pământ, editura Polirom, 2014

traducere din limba franceză de Magda Răduță

Un roman al despărțirii de moarte, al speranței și al maturizării

„O adevărată descoperire, o revelație, o lectură de la care nu vrei să-ți fie distrasă atenția, căci fiecare detaliu scăpat e o pierdere.” (Livres Hebdo)

Cu o sută și mai bine de ani în urmă, pescarii Islandei știau prea bine ce se află între cer și pământ: Marea Înghețată. De-aici încolo, lucrurile erau simple: îți făceai cruce să nu te prindă furtuna, ieșeai pe mare într-o barcă de șase oameni, aruncai undițele, așteptai ca peștele să muște, trăgeai – de undițe și apoi la vâsle –, te întorceai la mal, curățai peștele, îl vindeai. Aveai apoi ce mânca, aveai cu ce plăti datoria la prăvălia din sat, aveai chiar bani pentru o sticlă de rachiu. Cu Barður se întâmplă însă că niște cuvinte îl ucid. Mai rău: îl ucid niște versuri scrise cu o sută de ani înainte de un poet orb, despre un rai pierdut, pe care pescarul nostru vrea să le învețe pe de rost și să le pună într-o scrisoare de dragoste. Cu gândurile pradă poeziei, flăcăul uită să-și ia pufoaica atunci când iese în larg, iar la întoarcere pescarii sunt mai puțini cu unul: Barður a murit de frig. Romanul lui Jón Kalman Stefánsson, primul dintr-o trilogie islandeză tradusă entuziast până acum în douăzeci de țări, e însa și un roman al despărțirii de moarte, al speranței și maturizării, care nu înseamnă neaparat resemnare. Prozatorul face din celălalt erou al cărții, numit scurt băiatul, un personaj ce ramâne multă vreme în mintea cititorilor. Între cer și pământ e deopotrivă cartea cerului plumburiu, a mării nemiloase și romanul băiatului, al drumului sau prin durerea de a-și fi pierdut cel mai bun prieten, în încercarea de a găsi un sens pentru ceva de neînțeles când încă n-ai împlinit douăzeci de ani – adică pentru moarte.

Jón Kalman Stefánsson, Tristeațea îngerilor, editura Polirom, 2016

traducere din limba franceză de Magda Răduţă

A doua parte a trilogiei fiordurilor

„La Tristeţea îngerilor nu uimeşte atât povestea, cât limbajul: cuvinte simple capătă, prin felul în care sunt folosite, un farmec aparte. Frazele lungi ale lui Stefánsson, care în mâinile unui alt scriitor ar părea neîndemânatice şi ciudate, au o frumuseţe neobişnuită: odată ce ai citit câteva pagini, te îndeamnă să te opreşti şi să-ţi iei un răgaz, spre a putea gusta ce-ai văzut până atunci. Fiecare paragraf e ca un poem.” (The Iceland Review)

Când pleci să înfrunţi viscolul şi noaptea ca smoala, e bine să mai fie cineva cu tine. Băiatul, singurul nume pe care îl are eroul din Tristeţea îngerilor, a aflat asta pe pielea lui: pustiit după moartea celui mai bun prieten, nu plecase el peste munţii înzăpeziţi să ducă înapoi o carte din care blândului pescar i se trăsese moartea? Acum, în volumul al doilea al trilogiei islandeze, porneşte din nou la drum, într-un aprilie întunecat pe care iarna nu vrea să-l părăsească. De data aceasta nu e singur: îl însoţeşte pe Jens, poştaşul ţinutului, abia înzdrăvenit după ce fusese dezlipit, stană de gheaţă, din şa – îl prinsese o furtună de zăpadă pe drum. Călătoria celor doi e, ca orice călătorie, prilej de a afla mai multe despre tine însuţi decât despre cel cu care mergi alături, e învăţătură şi descoperire. Şi, când moartea pândeşte la fiecare pas printre trâmbele de zăpadă, călătoria e şi mijloc de a preţui cât mai mult viaţa.

Jón Kalman Stefánsson, Inima omului, editura Polirom, 2018

Traducere din limba franceză de Magda Răduță

Ultima parte a trilogiei fiordurilor

„Jón Kalman Stefánsson este un scriitor minunat. De câte ori îl citesc, îmi aduc aminte ce înseamnă scrisul, dar şi simpla, atât de înşelător de simpla aventură a vieţii. Un povestitor în afara timpului.” (Carsten Jensen)

După ce şi-a văzut prietenul îngheţând în larg şi după ce a străbătut munţii viscoliţi ca să înapoieze o carte aducătoare de moarte, băiatul, eroul fără nume al trilogiei lui Jón Kalman Stefánsson, încearcă din răsputeri să iasă biruitor dintr-o altă încercare: aceea a dragostei. În vara islandeză, care durează atât de puţine săptămîni, băiatul nu mai trăieşte decât cu gândul la părul imposibil de roşu al fetei de care s-a îndrăgostit în clipele cînd se zbătea între viaţă şi moarte. Dar ea e acum departe, peste fiorduri greu de străbătut, şi doar scrisorile şi poezia o apropie. Până când băiatul înţelege că inimii nu i te împotriveşti – şi începe astfel o nouă călătorie peste ape întunecate şi neiertătoare. Cu Inima omului se încheie trilogia islandeză a lui J.K. Stefánsson, începută de romanul Între cer şi pămînt şi continuată cu Tristeţea îngerilor, trilogie care i-a adus autorului său un uriaş succes internaţional. Ediţia engleză a romanului a câştigat în 2016 Oxford-Weidenfeld Translation Prize.

Top 10 Corint la Gaudeamus 2025 - Istoria recentă domină topul vânzărilor la Editura Corint
Literatură 07 Decembrie 2025, 11:35

Top 10 Corint la Gaudeamus 2025 - Istoria recentă domină topul vânzărilor la Editura Corint

S-a încheiat ediția Gaudeamus 2025, un târg în care Editura Corint s-a regăsit în mijlocul...

Top 10 Corint la Gaudeamus 2025 - Istoria recentă domină topul vânzărilor la Editura Corint
Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție:  „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine
Literatură 06 Decembrie 2025, 07:49

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție: „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine

Imprintul Anansi. World Fiction din cadrul Editurii Trei anunță lansarea unei noi colecții la Gaudeamus 2025. Este vorba...

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție: „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine
„Spre tine însuți”-  . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței
Literatură 05 Decembrie 2025, 18:20

„Spre tine însuți”- . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței

               La granița dintre ficțiune și realitate, între amintire și lumea...

„Spre tine însuți”- . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței
Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025
Literatură 05 Decembrie 2025, 13:13

Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025

Ediția 2025 a Târgului Gaudeamus s-a încheiat, iar mulțimea care a umplut pavilionul în fiecare zi a...

Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025
„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen
Literatură 05 Decembrie 2025, 05:25

„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen

Se deschide o nouă colecție: Corint Romane grafice, dedicată reinterpretărilor vizuale ale marilor clasici. Sâmbătă, 6...

„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen
Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)
Literatură 04 Decembrie 2025, 12:55

Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)

În perioada 3 – 7 decembrie , Editura Litera vă dă întâlnire la Târgul de Carte Gaudeamus 2025...

Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)
Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus
Literatură 03 Decembrie 2025, 13:28

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus

Miercuri, 3 decembrie, se deschide Târgul de carte Gaudeamus . Este ultima întâlnire amplă între...

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus
Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025
Literatură 26 Noiembrie 2025, 15:27

Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025

În perioada 3-7 decembrie, echipa Editurii Paralela 45 vă așteaptă la standul 25, din pavilionul B2 al Romexpo, la o...

Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 07:00
Bună dimineaţa, România!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
05:00 - 06:00
Espańol 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
05:07 - 07:00
România, devreme (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
04:00 - 06:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri