Oaza de muzică: Se împlinesc 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român
14 Februarie 2018, 10:52
La 14 februarie 2018 se împlinesc 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, una dintre cele mai reprezentative clădiri ale Capitalei, cu valoare de simbol.
Clădirea Ateneului Român a fost construită între 1886 şi 1888, după planurile arhitectului francez Paul L. Albert Galleron, la iniţiativa unui grup de intelectuali, în frunte cu dr. Constantin Esarcu, V.A. Urechia, Nicolae Kretzulescu ş.a., care îşi propuseseră să dăruiască Bucureştiului o sală încăpătoare, destinată manifestărilor muzicale de înaltă ţinută artistică, potrivit lucrării ''Enciclopedia geografică a României'' (Ed. Enciclopedică, 2002).
Fondurile pentru ridicarea acestui edificiu au fost strânse prin subscripţie publică reprezentând răspunsul la faimosul apel ''Daţi un leu pentru Ateneu'', consemnează volumul ''Construcţii monumentale'' (ing. Dinu-Teodor Constantinescu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989).
În elaborarea proiectului de construcţie, arhitectul francez i-a avut alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino. Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încât să se poată folosi fundaţia deja turnată a unui manej al "Societăţii Ecvestre Române".
Lucrările au început la 26 octombrie 1886 şi au continuat până în 1897, însă clădirea Ateneului Român a fost inaugurată la 14/26 februarie 1888. Aici şi-a desfăşurat activitatea Societatea "Ateneul Român'' înfiinţată în 1863 de naturalistul Constantin Esarcu, unul dintre cei mai fervenţi iniţiatori şi susţinători ai acţiunilor culturale de la acea vreme. A fost fondatorul şi altor societăţi, precum "Societatea Amicilor Instrucţiunii", "Filarmonica".
În 1895, după plecarea arhitectului Albert Galleron, lucrarea a fost continuată de arhitectul Leonida Negrescu care a executat aripa posterioară a clădirii, folosită mult timp ca pinacotecă.
Construită în stil neoclasic, clădirea Ateneului Român este, prin varietatea materialelor, feroneria şi decoraţia interioară bogată, policromă, un exemplu reuşit de îmbinare a clasicismului cu spiritul eclectic francez de la sfârşitul secolului al XIX-lea, notează volumul amintit mai sus.
