A murit fagotistul MILTIADE NENOIU (31 aug 1937- 20 iulie 2019)

In dimineata zilei de 20 iulie a incetat din viata MILTIADE NENOIU, in urma unui stop cardiac.

Fagotist, solist concertist, conducător la Cvintetului de suflători „Concordia”, profesor universitar de fagot, a făcut o impresionantă carieră muzicală, fiind unul dintre marii fagotiști ai lumii muzicale romanesti contemporane. A cântat în Orchestra Națională Radio timp de 47 de ani (1956 – 1 octombrie 2003), dând strălucire instrumentului său. Ca solist, s-a impus pe scene românești și din străinătate, impresionând printr-o muzicalitate aparte, sensibilitate, ton personal, tehnică excepțională, un repertoriu amplu care cuprinde o literatură muzicală diversă, de la concertele pentru fagot de Vivaldi și Mozart la piese de compozitori contemporani, multe dintre ele fiindu-i dedicate (a cântat în primă audiție mondială 149 de compoziții care au fost scrise special pentru el de nume mari ale muzicii contemporane).

Miltiade Nenoiu a avut ocazia să-i întâlnească pe Stravinski și Șostakovici și să colaboreze cu Aaron Copland, André Jolivet, Aram Haciaturian, Mihail Jora, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Lorin Maazel, Leopold Stokowsky, Carlo Zecchi, Claudio Arrau, Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter, Nikita Magaloff, Emil Ghilels, David Oistrah, Isaac Stern, Yehudi Menuhin, Henryk Szeryng, Enrico Mainardi, Mstislav Rostropovici, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Ileana Cotrubaș, Montserrat Caballé ș.a. A înregistrat 13 CD-uri. În 1979 a înființat Cvintetul de suflători „Concordia”, una dintre cele mai bune formații de gen, care are un palmares de 557 de concerte în România și în străinătate și peste 8000 de minute de înregistrări la Radiodifuziunile din București, Zürich, Paris, Stuttgart, Baden-Baden, Lisabona, Copenhaga, Mannheim, participări la festivaluri prestigioase.

Ca poet, Mihai Nenoiu a debutat în volum în 1969, cu „Preludiu la unison” (ediția a II-a, 2005), urmat de volumele de versuri „Sentimentale” (1997), „În veșnică pierdere” (2000), „77 de replici în stilul haiku la Pseudopodele Laurei Bărăian” (2005) și de volumul de proză „Călătorie în două mișcări” (2008). În 2005 a publicat un amplu tratat, „Fagotul – istorie și revelație”, volum devenit de referință atât pentru studiul instrumentului, cât și pentru cunoașterea istoriei sale și a literaturii muzicale care îi este dedicată.