Criza operei moderne: marii artiști se retrag, iar sistemul pare să se clatine din interior

Opera se află într-un moment critic al existenței sale, încercând să supraviețuiască într-o societate modernă care se schimbă rapid și confruntându-se, totodată, cu propriile disfuncționalități interne.

Tenorul Jonas Kaufmann, considerat de mulți cea mai mare vedetă a operei actuale, a anunțat că nu va mai cânta la Royal Opera House din Londra, motivul fiind onorariile prea mici. Artistul a declarat public că îi este greu să înțeleagă cum pot cântăreții să accepte asemenea condiții financiare.

Totodată, Kaufmann a precizat că nu intenționează să mai colaboreze nici cu Metropolitan Opera din New York, de această dată din motive ideologice. Decizia unui artist de asemenea anvergură de a se retrage de pe scenele a două dintre cele mai importante teatre lirice din lume este percepută ca un semnal de alarmă major pentru întreaga industrie.

Tenorul și-a exprimat îngrijorarea profundă față de viitorul tinerelor generații de cântăreți.

Cariera în operă a fost dintotdeauna marcată de sacrificii: audiții ratate, contracte pierdute, stres legat de sănătatea vocii, deplasări constante și lipsa timpului liber. Mult timp, exista speranța că atingerea vârfului profesional aduce stabilitate și siguranță. Însă, în prezent, chiar cei aflați în vârful ierarhiei transmit că situația este departe de a fi una favorabilă.

Regizorul Yuval Sharon observa anul trecut că opera pare să aibă nevoie de o „moarte” simbolică pentru a se putea reinventa. Aceeași idee este reluată și de Caitlin Vincent, fostă soprană și libretistă, în volumul său recent, Opera Wars, unde susține că opera trebuie, înainte de toate, salvată de propriile mecanisme.

Modelul economic al operei, conturat în mare parte după cel de-al Doilea Război Mondial, nu mai corespunde realităților actuale. Deși este numit un „business”, sistemul funcționează aproape exclusiv pe baza donațiilor. Cele mai mari companii de operă obțin doar 20–40% din bugetele anuale din vânzarea de bilete, iar multe instituții nu reușesc nici măcar să atingă acest prag.

Vincent identifică mai multe conflicte care subminează lumea operei: tensiunile dintre cântăreți și dirijori, disputa dintre tradiționaliști și progresiști, dar și ciocnirea dintre reprezentările culturale învechite și sensibilitățile unui public tot mai atent la teme politice și rasiale.

În același timp, opera are în față o oportunitate rară de a se repoziționa într-o eră dominată de inteligența artificială. Fără microfoane, fără amplificare, doar vocea umană dusă la limite extraordinare, opera poate deveni un antidot autentic la tehnologia artificială. Problema rămâne însă modul în care acest mesaj ar putea fi transmis și valorificat într-o cultură dependentă de smartphone-uri.

Sursa: nypost.com