JEAN MOSCOPOL (26 februarie1903, Brăila – 1980)

Un alt solist vocal (dar și compozitor) din perioada interbelică, la rândul lui cu celebritate internațională: JEAN MOSCOPOL (nume real Ioan Moscu; născut la 26 februarie 1903, Brăila – mort la New York, în 1980).  O personalitate artistică (și nu numai) foarte interesantă! S-a lansat în muzica uşoară la radio şi în diverse localuri ale capitalei (Răcaru, Rex, Vişoiu, Colonade). Moscopol a cântat mult timp şi la bomboneria La Fayette şi la Cazinoul din Sinaia, asemeni mai târziu lui Gică Petrescu. Era educat, vorbea curent șase limbi străine (între care, franceza, italiana, engleza, germana şi greaca). Cânta și la mai multe instrumente.

În anii 1921-22 a fost funcţionar la Agenţia maritimă „M. Embiricos et Co” apoi încă doi ani la Agenţia „P. Macri et Son” din Brăila, iar din 1925 până în 1929 a lucrat la Banca „Chrissoveloni” din Bucureşti.

S-a înscris la Facultatea de aeronautică; la îndemnul unui prieten, a încercat și muzica ușoară de care nu se va mai despărți apoi, decât pentru a-i face loc … actoriei. A debutat ca solist vocal la barul Zissu de pe Șerban Vodă, din București. În 1929 a publicat si o carte de epigrame: „101 răutăţi”. În perioada aceea a apărut şi în filmul „O noapte furtunoasă”. Tot atunci a făcut înregistrări pe primele plăci de gramofon şi a debutat la Radio.

H. Nicolaide l-a luat la Teatrul de Revistă „Alhambra”, unde a cântat în operetele: „Alhambritta”, „Lăsaţi-mă să cânt” şi „Contesa Maritza”.

Din 1932 joacă în filme germane (celebritatea, frumusețea vocii și a chipului pe tiparele cerute de demoda vremii îl duseseră în glorie, la Berlin).

Moscopol a înregistrat peste 300 de discuri. Electrecordul a primit înregistrări ale sale de la Aristide Buhoiu, directorul ziarului „Universul”; acolo, la New York a înregistrat o serie de cântece, pentru că drumurile turneelor și ale concertelor l-au dus pe Moscopol și în Statele Unite; apoi, chiar și în studiourile casei de discuri londoneze His Master’s Voice.  Elvira Popescu, care era la Paris, l-a ajutat să plece din ţară, în 1947, cu acte în regulă.  Lansarea înregistrărilor s-a făcut la Bucureşti, în 1993.

Aceiași voce tenorală cu pasaje graseiate care se purtau în epocă, temperamentul și puterea de a fascina auditorul vremii au fost atu-urile lui. Dar și un anume dar melodic, pentru că a compus un evergreen preluat și peste hotare și, bineînțeles, și la noi: Dă-mi gurița să ți-o sărut.

La revedere, a Dvs. Daniela Caraman Fotea,

alături de producătoarea programului, Sorina Goia.