Liber la turul virtual multimedia din Brăila și Drobeta prin expoziția Geografii Subiective

Expoziția Geografii Subiective prezintă rezultatele unor ateliere de documentare foto-video desfășurate în luna august 2020 în două orașe de pe malul Dunării: Drobeta Turnu Severin și Brăila, alături de 15 adolescenți care au fost ghizi și exploratori în propriile orașe.

Scurtmetrajele și seriile fotografice pe care le veți găsi pe platforma proiectului au pornit de la provocarea de a descoperi ce anume îi face curioși pe adolescenți în relație cu comunitatea în care se află. De la idei generale și preocupări abstracte, aceștia au ajuns, printr-un proces de prospectare – filtrare – refocusare – regândire dintr-o perspectivă vizuală, la un concept clar definit, pe baza căruia au căutat, fotografiat și filmat personaje și evenimente. 

Cu ocazia lansării platformei vă propunem revizitarea scurtmetrajelor realizate în edițiile anterioare ale Atelierului de documentare creativă. Vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 18.00, puteți urmări pe pagina de Facebook Bloc Zero 11 scurtmetraje care vă vor ghida să descoperiți, pe baza mărturiilor câtorva adolescenți, geografiile subiective ale Aninei, Sulinei, Brăilei și Drobetei Turnu Severin.

Întâlnirea cu mediul analogic

Participanții din fiecare oraș au format un grup extrem de divers. Cu background-uri diferite, de la artă la biologie la matematica sau filologie, un lucru este clar, cu toții sunt pasionați de fotografie și film. Înarmați cu smartphones în fiecare clipă a zilei, adesea devine prea ușor să uităm să privim prin obiectivul aparatului foto cu alți ochi decât cei influențați de social media. Întâlnirea cu aparatele analoge și cu modul demult uitat, acum devenit neobișnuit, de imprimare pe film. Faptul că fotografiile, așa cum suntem obișnuiți în prezent, nu le-au fost disponibile pentru vizualizare instantă, a transformat atelierul pe zi ce trece, pe măsură ce cursanții au devenit familiarizați cu tehnologia „ciudată”.

Fotografia analogă este asociată adesea cu păstrarea memoriilor datorită unicității lucrului cu filmul. Încă găsim fotografii în casele bunicilor care pentru ei însemnau viața, acestea construind o autobiografie fizică a memoriei. Fotografia digitală are o funcție mai degrabă de comunicare, și este adesea manipulată cu ajutorul tehnologiilor din ce în ce mai avansate și accesibile publicului larg.

Suntem obișnuiți să folosim telefoanele pentru a ne filma pe noi înșine sau mediul înconjurător într-un mod care reflectă scopul final, cel social. În schimb, în cadrul atelierului de documentare creativă, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție, tinerii sunt încurajați să iasă din această paradigmă de gândire, cea care pune preț pe rezultate instante, și să acorde mai mult timp înainte să declanșeze aparatul: să aibă mai multă grijă pentru încadrarea imaginii și ce ar putea să transmită.

Cotidianul văzut prin filtre noi

Orașele plictisitoare pe care le cunoșteau dintotdeauna au devenit deodată interesante și revăzute parcă, printr-o prismă nouă. În ambele orașe au fost descoperite locuri noi, neștiute de participanții care deja anunțaseră că știu orașele pe dinafară.

Atelierul a încercat să pună participanții în poziția unor regizori de cadre, să ia în considerare prețiozitatea materialul final, fără controlul sau vizualizarea „in real time” a ceea ce se desfășoară în fața ochilor.
Memoria locurilor deja bătute de atâta vreme a ușurat traseul participanților și a creat o legătură afectivă între lucrul cu aparatul foto pe film și modul în care memoria păstrează intacte doar anumite momente.

„Am fost în zone familiare, zone în care ne petrecem timpul în mare parte. Adevărul e ca ești puțin mai atent la detalii prin obiectivul camerei și e o plăcere.” (Ariana Iordăconiu, 17 ani, Drobeta Turnu Severin)

„Prin obiectivul camerei orașul pare că încă își păstrează influențele minunate de acum câteva decenii. Personal am fost prin zone necunoscute sau străzi pe care nu le frecventez și am rămas cu o experiență frumoasă.” (Andrei Apostu, 17 ani, Brăila)

„Singura zonă de care nu știam este echitația cu căluții și fiind o zonă nouă mi s-a părut interesant de fotografiat.” (Megan Antonela, 16 ani, Drobeta Turnu Severin)

„La început ți se poate părea plictisitor în Brăila, până începi să o descoperi. Mulți spun că nu ai ce sa vizitezi și ce să faci, dar nu e așa. În momentul în care ceva ți se pare banal poate ar trebui sa cauți mai multe povești despre locul respectiv, cel puțin așa am aflat eu mai multe lucruri despre orașul meu... Cel puțin când ți aparatul în mână totul ti se pare mai interesant, mai captivant, practic vedem cu alți ochi clădiri care ni se păreau plictisitoare și nu le acordam atenție.” (Irene Beatrice Ignatencu, 16 ani, Brăila)

„Cele mai interesante lucruri din Brăila mi se par clădirile, acelea construite la sfârșitul secolului XX, începutul secolului XXI, ce au o arhitectură veche, fiind in stilul clădirilor din Grecia. Nu pot spune ca este un oraș plictisitor. Lucrurile/locurile plictisitoare le vad doar oamenii ce nu vor sa vadă lucrurile/locurile interesante.” (Andreea-Cristina Butoi, 18 ani, Brăila)

Orașul, definit printr-un portret colectiv al locuitorilor săi

Se poate observa o apetență spre fotografia de portret, participanții interacționând cu subiecți, descoperind poveștile ascunse în spatele chipurilor, problematizând astfel și o dilemă etică în ceea ce privește fotografia de stradă: permisiunea celui fotografiat.

Chiar și trecătorii anonimi de pe stradă aveau povești interesante, pe care tinerii fotografi doreau să le audă, să ofere context fotografiilor sau filmărilor. Când vine vorba de portretele stradale însă, copiii au învățat cum se procedează: Care este un mod de abordare etic atunci când fotografiem oamenii pe stradă? Este nevoie de aprobarea celor imortalizați? Ce emoții sunt surprinse pe chipurile subiecților?

„Mi-au plăcut mai mult portretele pentru că procesul acela pana făceai poza era unul mai complex. Îți cereai voie sa fotografiezi, povesteai puțin oamenilor care erau interesați despre munca ta; se stabilea cumva o conexiune, oamenii deveneau lejeri pe parcurs. Majoritatea personajelor pe care le-am fotografiat mi-au rămas întipărite în minte.” (Ariana Iordăconiu, 17 ani, Drobeta Turnu Severin)

„Îmi place să fotografiez portrete pentru că mi se pare că printr-o simplă poză vezi ce simte fiecare om în parte... Mi-a rămas în minte Denisa, fetița ce era foarte pasionată de echitație. Mi-a plăcut mult cum vorbea despre pasiunea ei și cât de bucuroasă era cu ceea ce face.” (Megan Antonela, 16 ani, Drobeta Turnu Severin)

„Cel mai mult mi-a plăcut să fotografiez oameni, deoarece le simțeam emoțiile prin gesturile acestora...  Partea mea preferată a fost când am mers să facem poze la florărie, deoarece toate doamnele erau foarte simpatice, chiar dacă unele nu ne au lăsat să facem poze... Un singur om mi-a rămas ca fiind mai special, era un om în vârstă care nu se mai mișca foarte bine, cu barba imeeeensă și pe cap avea o șapcă albastră pe care scria «I am a unicorn», el probabil nu știa ce înseamnă, dar mie o să-mi rămână în cap mult timp.” (Elena Ștefania Badea, 17 ani, Drobeta Turnu Severin)

„În amintirea mea a rămas doamna de la bragă.” (David Filimon, 15 ani, Drobeta Turnu Severin)

„Portretele surprind expresia și emoția oamenilor.” (Antonio Mosurlea, 17 ani, Drobeta Turnu Severin)

Venind din două orașe mai mici, tinerii au primit prin acest scurt atelier un imbold care le-a îmbogățit pasiunea pentru fotografie și film, precum și noi cunoștințe tehnice, și o nouă perspectivă relațională față de mediul foto-video, devenit deja banal prin folosirea recurentă și ușurința accesibilității.

„Este foarte diferit să fotografiezi cu aparat analog, deoarece atunci când faci poza cu el trebuie sa fii foaaaarte atent și răbdător, dar când faci poza cu telefonul este ușor pentru că poți face 100 de poze ca să îți alegi una bună.” (Elena Ștefania Badea, 17 ani, Drobeta Turnu Severin)

„Înainte de proiect nu am realizat cât îmi place munca cu oamenii, îmi place spiritul de echipă, îmi place acea socializare continuă ce îți dă o stare bună. Acum am mult mai multă încredere in mine, mă pasionează mai mult fotografia decât înainte și chiar mai mult, aș face cu plăcere toată munca depusă în acest proiect. De la interviuri, la filmat până la montat.” (Andreea-Cristina Butoi, 18 ani, Brăila)

Atelierul de documentare creativă este al treilea dintr-o serie inițiată de Asociația One World Romania în 2018 și continuată începând cu 2020 în parteneriat cu Asociația Bloc Zero.