PORTRET: Gică Petrescu – un trubadur fermecător, fără pereche. Rolul Radiodifuziunii în viaţa artistului

Vineri, 18 iunie, se împlinesc 15 ani de la moartea cântăreţului şi compozitorului Gică Petrescu, unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii uşoare şi de petrecere pe care i-a avut România. În afara numeroaselor turnee internaţionale întreprinse de-a lungul carierei, a deţinut un record în privinţa numărului de piese compuse şi interpretate – peste 1500, înregistrate într-o impresionantă discografie, multe dintre ele devenind, în timp, ”şlagăre”, piese preluate în repertoriul lor de mulţi interpreţi ai genului.

Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, la București, tatăl său, Dumitru, fiind funcționar poștal cu studii la Geneva, iar mama sa – un om cu o vastă cultură – având studii de pian şi mulţi ani petrecuţi în Franţa.

Încă din copilărie a primit lecţii de pian şi limba franceză, mai întâi de la mama sa, iar apoi de la profesori specializaţi, părinţii săi încercând să-i cultive o educaţie aleasă, dar şi o riguroasă disciplină de viaţă.

A parcurs studiile la Liceul „Gheorghe Șincai”, perioadă în care a activat la chitară şi vocal în ansablul şcolar al liceului, făcându-şi debutul pe scenă la vârsta de 15 ani.

În anul 1930, talentul său este descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, iar în anul 1933, marele violonist Grigoraş Dinicu îi remarcă abilităţile interpretative, îl duce la radio, unde interpretează timp de o oră, şlagăre compuse de Ion Vasilescu, Gherase Dendrino şi Aurel Giroveanu. Verdictul dat de oamenii de la radio: „Are voce !”.

La vârsta de 16 ani mama sa trece la cele veşnice în plină putere, lipsindu-l pe tânărul Gică Petrescu de cel mai apropiat îndrumător şi principalul său sprijin în viaţă.

În anul 1931 obţine primul contract de solist la Restaurantul-terasă „Princiar” de pe șoseaua Kiseleff, unde cânta maestrul Fănică Luca, iar în 1933 este angajat ca solist vocal, la localul de lux Galeries Lafayette, unde interpreta alături de Orchestra James Kok. Este admis ulterior la Facultatea de Drept, dar după doi ani abandonează activitatea de student dedicându-se muzicii.

În anul 1936 tatăl său este imobilizat la pat, iar Gică rămâne fără sprijin financiar. În acelaşi an îşi satisface serviciul militar obligatoriu în cadrul Regimentului I – Vânători de gardă.

În anul 1937 cântă la Cazino-ul din Sinaia, alături de Orchestra de jazz a lui Dinu Șerbănescu, un om care şi-a pus în mod decisiv amprenta asupra carierei ulterioare a artistului. La scurtă vreme Gică Petrescu descoperă că romanţa este genul muzical care i se potriveşte cel mai bine.

Începând cu anul 1938, colaborează cu casa de discuri Electrecord, împrimând muzică ușoară, cântece de petrecere şi romanțe. Un an mai târziu efectuează primul său turneu în afara ţării, în Germania, iar mai apoi este angajat de restaurantul „Neptun” unde a cântat alături de orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu.

În perioada 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy, iar ulterior este şi actor pe scena Teatrului Comic.

Gică Petrescu pe scena Teatrului de Revistă „C. Tănase”

În anul 1946, cântă la barul-grădină „Arizona”, unde îl impresionează profund, într-una dintre seri, pe însuşi marele violonist Yehudi Menuhin, cu cântecele La margine de Bucureşti, Suflet candriu de papugiu şi Costică, Costică. Menuhin l-a bisat îndelung şi i-a oferit un autograf cu textul următor: „Lui Gică Petrescu, în semn de recunostinţă pentru frumoasele sale cântece care m-au încântat atât de mult!” – Yehudi Menuhin – violonist.

În același an este acuzat de autorităţi pentru „interpretare de melodii occidentale”.

În anul 1953, Gică Petrescu interpretează mai multe melodii străine de succes în cadrul „Festivalului Internațional al Tineretului” de la București, iar în anii 1956-1959 participă cu „Concertul popoarelor” într-un turneu prin Uniunea Sovietică, alături de nume mari ale scenei româneşti precum Ion Dacian, Trio Grigoriu, sau Florian Dorian.

În anul 1955 s-a căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu, iubirea vieţii sale, alături de care a trăit 34 de ani până la trecerea acesteia la cele veşnice, cu câteva luni înainte de Revoluţie.

În anul 1960 apare pentru prima dată în emisiunile televiziunii române, iar în 1964 primeşte titlul de artist emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.

În perioada 1965-1967 Gică Petrescu susţine un turneu de două luni la Paris, alături de Stela Popescu și Mircea Crișan şi numeroase turnee în Israel, alături de Florin Piersic şi Doina Badea.

Gică Petrescu şi Orchestra de estradă a „Comitetului radio”, condusă de Sile Dinicu – repetiţii în studioul radio

În perioada 1966 – 1971 participă la numeroase ediţii ale Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia şi imprimă la Electrecord multe dintre şlagărele care i-au adus o popularitate imensă, iar în perioada 1982-1987 participă la „Festivalul Crizantema de aur”, de la Târgoviște.

În anul 1985, Gică Petrescu joacă alături de Nicu Constantin în premiera spectacolului „Nimic despre elefanți”, la Teatrul Constantin Tănase, care a fost prezentat timp de doi ani cu casa închisă.

În anul 1993, la 9 august, compozitorul și muzicologul George Sbârcea publică volumul biografic „Viața și cântecele lui Gică Petrescu”.

În anul 1999 – la vârsta de 84 de ani – artistul a colaborat la apariţia a 3 CD-uri cu cele mai importante melodii ale carierei sale, reorchestrate.

La 5 mai 2003 a primit din partea preşedintelui ţării la acea vreme, Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, ordinul Steaua României în grad de Cavaler, pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică pusă în slujba cântecului românesc, prin care a încântat sufletele a numeroase generaţii.

De-a lungul vieţii, a mai primit Diploma de excelență „Muzica e viața mea” din partea TVR – în anul 1999, premiul „Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III”, acordat de Radiodifuziunea Română – în 2001, premiul „Life Time Award” obţinut în cadrul MTV Romanian Music Awards – în anul 2004, Premiul special „Cântecul e viața mea” – acordat de Radiodifuziunea Română în anul 2005, precum şi multe premii la festivaluri și alte manifestări culturale.

Începând cu anul 2004 starea sănătăţii sale începe să se deterioreze, apărând din ce în ce mai rar în public, fiind vizitat de doar câţiva prieteni foarte apropiaţi.

Gică Petrescu a trecut la cele veşnice la 18 iunie 2006, corpul neînsufleţit al artistului fiind depus pe catafalcul aflat, pentru trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române – instituţia care l-a consacrat ca artist, unde sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ulterior a fost dus la capela din Cimitirul Bellu, unde a fost înmormântat, cu onoruri militare, în prezenţa unei mari mase de oameni care i-au apreciat muzica şi i-au regretat dispariţia.

Chiar în ziua plecării sale la Domnul, era programată gala „Premiile muzicale Radio România Actualități”, în care fusese stabilită și o altă distincție specială – „Cântecul e viața mea”, dedicată chiar maestrului…

George Sbârcea publică volumul biografic „Viața și cântecele lui Gică Petrescu” – 1993,
Editura „Viitorul românesc”

de Razvan Moceanu - RADOR