PORTRET: Maia Pliseţkaia – una dintre cele mai strălucite balerine din istorie

Vineri, 20 noiembrie, se împlinesc 95 de ani de la naşterea Maiei Pliseţkaia, cea care deţine titlul de cea mai importantă balerină a Rusiei şi una dintre cele mai strălucite din istorie. Ea a fost apreciată atât pentru tehnica desăvârşită şi interpretarea dramatică a rolurilor, dar şi pentru faptul că prestaţiile sale artistice de înaltă ţinută au sfidat cutumele regimului sovietic.

Maia Mihailovna Pliseţkaia s-a născut la 20 noiembrie 1925, la Moscova.

A provenit, pe linie maternă, dintr-o familie cu origini evreieşti, cu tradiţie în domeniul baletului. Astfel, mătuşa ei, Şulamit Messerer, a fost prim – balerină a baletului Teatrului Balşoi şi la vârsta de 81 ani încă s-a bucurat de un prestigiu internaţional ca profesoară de balet, iar unchiul Maiei, Asaf Messerer, a fost un renumit balerin şi profesor de balet, care a contribuit la începuturile acestei arte în epoca sovietică.

Mama Maiei Pliseţkaia, Rahil Messerer (1902-1993), a fost actriţă în filme mute şi sonore, iar tatăl, Mihail Emanuilovici Pliseţki (1889-1938), a lucrat la Comisariatul pentru comerţ exterior din cadrul Comitetului Executiv Central.

Maia a studiat baletul începând de la vârsta de nouă ani la Şcoala Imperială de Balet din Moscova, cu celebra balerină şi profesoară Elisaveta Gerdt.

În anul 1932, tatăl ei a a fost trimis, însoţit de familie, ca director al Societăţii de mine de cărbuni „Arktikugol” la Barentsburg în insula Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, Norvegia, unde a indeplinit şi funcţia de consul general.

În anul 1936 familia a revenit la Moscova, iar în anii 1937-1938 a cunoscut marea teroare stalinistă.

Tatăl ei a fost arestat la 30 aprilie 1937 şi a fost executat un an mai târziu, însă amănunte despre soarta sa aveau să fie cunoscute de Maia abia în anul 1989, iar mama ei, Rahil, a fost acuzată de înaltă trădare, a fost arestată şi deportată în lagărul de femei Alşir din regiunea Akmola, Kazahstan, unde erau plasate soţiile „duşmanilor poporului”.

Până în anul 1940 Maia s-a aflat în grija mătuşii sale, Şulamit.

S-a alăturat Teatrului Balşoi în anul 1943, la vârsta de 18 ani, şi a devenit una din vedetele acestei instituţii de spectacole. A dansat în roluri memorabile ca Myrtha- Giselle – în 1944, rolul principal – Raymonda – în 1945, Odette şi Odile – Swan Lake – în 1947, Kitri – Don Quixote – în 1950, Bacchante – Faust – în 1950, rolul principal –  Laurencia – în 1956, în The Stone Flower – în 1959, Legend of Love – 1965, ultimele două creaţii ale lui Yuri Grigorovich, director al Teatrului Balşoi din anul 1964.

Ea a dansat în aceeaşi perioadă cu renumita balerină rusă Galina Ulanova, însă Maia nu a avut libertate de mişcare, aflându-se multă vreme sub interdicţia de a călători în străinătate.

În anul 1952 apărea în documentarul despre Teatrul Balşoi numit „The Grand Concert”, în regia Verei Stroyeva, iar în 1958 dansa în „Lacul Lebedelor”, filmat sub conceptul regizoral al Zoyei Tulubyeva.

În anul 1959, însuşi Nikita Hruşciov îi permite balerinei să performeze artistic pe scenele lumii, iar la scurtă vreme, faima sa explodează, primul ei turneu, cel din SUA, aducându-i un succes fulminant. Au urmat aprecieri unanime după spectacole pe scenele din Paris, Bruxelles şi Marsilia.

În anul 1960 devine prim-balerină a Teatrului Balşoi, chiar în detrimentul Galinei Ulanova, iar cariera sa fabuloasă a durat nu mai puţin de cinci decenii.

S-a căsătorit în anul 1958 cu compozitorul rus Rodion Shchedrin, cel alături de care a realizat, în 1967, „Carmen Suite”, iar mai apoi „Anna Karenina”, în 1972.

În anii ’60 – ’70, Maia a colaborat cu celebrii coregrafi Roland Petit şi Maurice Béjart.

Pliseţkaia a regizat ea însăşi spectacolele de balet „The Seagull” – în 1980 şi  „Lady with a Dog” – în 1985, însă succesul ei l-a nemulţumit pe directorul artistic al teatrului Balşoi şi balerina a fost practic constrânsă să colaboreze doar cu câţiva colegi, iar ulterior a rămas mai mult să profeseze în afara ţării.

În anii 1983-1984 a fost director artistic al Operei din Roma, apoi a Teatrului Liric Naţional din Madrid, în anii 1987-1990.

Din anul 1990 s-a retras din activitate şi şi-a stabilit domiciliul la München.

În anul 1994 a publicat la Moscova autobiografia „Maia Pliseţkaia”, aparută, în anul 2001, şi în SUA.

În acelaşi an – 1994, a fondat Russian Imperial Ballet, la Moscova, unde a început să pregătească balerini, iar în anul 2000 a fondat două organizaţii în Germania împreună cu soţul ei – International Maia Pliseţkaia şi Rodion Shchedrin Foundation.

În anul 2008, la vârsta de 83 de ani, a uimit lumea, urcând din nou pe scenă cu graţie şi eleganţă, la Festivalul Jardines de Cap Roig din Girona, Spania.

Ea a obţinut numeroase premii şi distincţii, precum titlul de Artistă a Poporului în URSS – 1959, laureată a Premiului Lenin – 1964, Erou al Muncii Socialiste – 1985, cavaler al ordinului „Pentru merite în faţa Patriei”, doctor onorific al Universităţii Sorbona – 1985, profesor onorific al Universităţii de Stat din Moscova – 1993, cetăţean de onoare al Spaniei, Premiul Imperial al Japoniei, Ofiţer al Legiunii de Onoare – Franţa 2012 şi multe alte premii, ordine şi medalii din diferite ţări.

Maia a avut simultan şi cetăţenie spaniolă şi lituaniană.

Maia Pliseţkaia a murit la 2 mai 2015, la vârsta de 89 de ani, la München, Germania, în urma unui atac de cord.

Conform testamentului, corpul ei neînsufleţit a fost incinerat, iar cenuşa ei urma să fie împreunată cu cea a soţului ei, după moartea lui, şi să fie împrăştiată deasupra Rusiei.

Viaţa faimoasei prim-balerine a Teatrului Balşoi, care a avut privilegiul de a avea mulţi prieteni foarte buni din lumea artistică mondială – îi amintim aici pe Leonard Bernstein, Arthur Rubinstein, John Steinbeck, Marc Chagall – sau din high-life-ul internaţional – menţionăm aici familia Kennedy – , a fost umbrită de unele acuzaţii privind pretinsa sa legătură cu spionajul din timpul războiului rece.

Astfel ea s-a aflat în vizorul KGB, fiind suspectată de spionaj pentru britanici, pentru că ar fi avut o relaţie amoroasă cu un diplomat de rang înalt de la Ambasada Britanică la Moscova, în anii ’50. Astfel, un raport al KGB arăta că balerina avea o relaţie amoroasă cu John Morgan, cel de-al doilea secretar al Ambasadei Marii Britanii, şi care avea ulterior să fie numit ambasador în Coreea de Sud şi Polonia. La finalul raportului, agenţii KGB conchideau: „Pliseţkaia este suspectată a fi spion britanic”.

Însă, în autobiografia sa, balerina susţine că relaţia ei cu Morgan era una de prietenie platonică şi că s-au întîlnit doar de cîteva ori, întotdeauna fiind prezente şi alte persoane. „O maşină a KGB mă urmărea pas cu pas, 24 de ore din 24″, susţinea balerina în autobiografie, adăugînd că agenţii KGB s-au înşelat amarnic, crezând că a avut o relaţie amoroasă cu Morgan.

RADOR - de Răzvan Moceanu