Vlad Stănculeasa revine pe scena Sălii Radio ca solist alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Sascha Goetzel, într-un program care îmbină lirismul și rigoarea muzicală

Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Sascha Goetzel, aduce la Sala Radio un program care construiește un arc sonor între romantism și începuturile modernismului muzical. Seara debutează cu Murmurul pădurii din opera Siegfried de Richard Wagner, traversează universul romantic târziu prin Concertul pentru vioară și orchestră în la minor op. 82 de Alexander Glazunov și se încheie cu Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski, în versiunea orchestrală semnată de Maurice Ravel. În centrul acestui parcurs se află violonistul Vlad Stănculeasa, solistul serii, care revine pe scenă cu o interpretare concentrată pe continuitatea discursului, pe respirația amplă a frazei muzicale și pe tensiunea dintre lirism și rigoare.

„Este un concert cu o virtuozitate interioară, nu ostentativă”, spune Vlad Stănculeasa. „Are o dificultate ascunsă, care te solicită neîntrerupt. Muzica se desfășoară într-o singură curgere, și cred că tocmai această naturalețe continuă să pună probleme interpretului.”

Glazunov construiește un discurs muzical fără pauze distincte între secțiuni, o formă fluidă, în care ideile sunt contrastante, dar strâns legate tematic. „Cheia este să găsești contrastul dintre ele, dar să le păstrezi într-un flux neîntrerupt.” mărturisește violonistul.

Această continuitate impune o atenție extremă asupra tempoului, un element cu adevărat delicat în interpretarea lucrării. Solistul vorbește despre dificultatea de a găsi viteza potrivită pentru fiecare moment:

„Indicațiile metronomice sunt unele care, câteodată, se potrivesc sau nu. Sunt multe dezbateri dacă metronoamele erau de aceeași generație ca cele de astăzi, dar câteodată am impresia că acest concert poate să fie abordat prea lent sau prea rapid. Dar, în realitate, este o lucrare densă, încărcată, care are nevoie de timp. Încerc să găsesc echilibrul în funcție de materialul armonic și expresiv, când discursul este bogat, tempoul încetinește când devine mai aerat, poate curge mai liber.”

Concertul aparține unei epoci de tranziție între romantismul târziu și modernismul timpuriu, iar în limbajul său se întrepătrund influențe diverse: de la Rimsky-Korsakov și Ceaikovski, până la Wagner și Ravel. „Este clar că Glazunov era deschis către muzica Vestului. A fost la Beirut, a ascultat Wagner, iar folosirea leitmotivului în acest concert este un gest modern.”

Un moment de vârf al lucrării rămâne cadența, partea în care, spune Vlad Stănculeasa: „Tehnic, vioara ajunge la limita posibilităților sale, cântă simultan linia melodică, acompaniamentul și contrapunctul prin utilizarea corzilor duble. Cadența este un moment cheie și poate să devină o revelație. O frumusețe austeră, foarte dificilă, uneori chiar nemiloasă, dar dacă lucrurile merg așa cum ar trebui, publicul poate avea senzația unei revelații muzicale.”

Vlad Stănculeasa descrie universul sonor al concertului lui Glazunov ca pe „o poveste spusă într-o singură respirație: caldă, clară, cu un final luminos”. Iar ceea ce își dorește să rămână în urma acestei seri este simplu și esențial:

„iubirea de frumos și de muzică, fascinația pentru un aparat orchestral fin, extrem de expresiv. Este un concert care, în cele din urmă, te face fericit.”

Interviu realizat de Roxana Morar