Ascultă Radio România Cultural Live

Weekend cultural - Recomandări pentru 27 februarie - 1 martie

Weekend cultural - Recomandări pentru 27 februarie - 1 martie

27 Februarie 2026, 00:15

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend.

Pianista Alexandra Dariescu concertează, vineri, alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului britanic Timothy Redmond. Artista va interpreta, la Sala Radio, celebrul Concert în la minor pentru pian și orchestră compus de Grieg. Programul concertului se va deschide cu „Vrăjitoarea amiezii” (A. Dvořák), o lucrare inspirată de personaje din mitologia slavă, partitură ce face parte dintr-o serie de compoziții orchestrale târzii bazate pe teme naționale, concepute de compozitorul ceh după întoarcerea sa din Statele Unite în Boemia natală. Seara de la Sala Radio se va încheia cu Brahms: Simfonia nr. 4.

https://salaradio.ro/

Filarmonica Banatul Timișoara ne invită vineri la un concert plin de ritm, energie și expresie orchestrală, în care fiecare lucrare oferă o perspectivă diferită asupra forței muzicii. Z. Kodály deschide concertul cu „Dansurile din Galánta”, o piesă plină de vitalitate folclorică și culoare sonoră. Solistul Nebojša Živković strălucește în Concertul pentru marimbă și orchestră nr. 2, combinând tehnica impresionantă cu dialogul captivant dintre marimbă și orchestră. Programul se încheie cu Simfonia nr. 8 în fa major, op. 93 de L. van Beethoven, o lucrare clasică plină de prospețime, umor și dinamism, care aduce un final triumfător și plin de energie concertului.

https://filarmonicabanatul.ro/

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” îi invită pe melomanii clujeni la un concert pe cât de excepțional, pe atât de inedit, cu Sophie Dervaux interpretând la fagot concertul de Nino Rota, special creat pentru acest instrument cu o sonoritate aparte. La pupitrul orchestrei se va afla, de această dată, dirijorul elvețian Kaspar Zehnder.

https://filarmonicatransilvania.ro/

Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti, prezintă, de la ora 19:00, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti – Sala Ion Baciu, „Tîlcovenii”, un concert-spectacol original, semnat de compozitorul Dan Dediu şi coregraful Gigi Căciuleanu.

Festivalul Massif va avea o nouă ediţie în acest weekend, cu un nou format dezvoltat de UNTOLD Universe. Massif Week propune o abordare diferită a experienţei de iarnă la munte, de tip destination, „construită în jurul muzicii, socializării şi timpului petrecut la munte, indiferent de condiţiile meteo”.

Opera Națională Cluj-Napoca prezintă vineri „Madama Butterfly” de Puccini. Urmărește povestea frumoasei gheișe Cio-Cio-San, care se îndrăgostește de un ofițer de marină american, doar pentru a fi abandonată și lăsată să facă față consecințelor iubirii ei interzise. Dirijor: David Crescenzi.

https://operacluj.ro/

Opera Română Craiova organizează vineri „Prima la Scala”, un eveniment de excepţie în Anul Centenar Elena Teodorini. Spectacolul-eveniment va avea loc la ora 20:00, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Invitat special al evenimentului este dirijorul italian Bruno Nicoli, dirijor şi coordonator al ansamblurilor muzicale la Teatro alla Scala din Milano.

https://www.operacraiova.ro/

• La Opera Națională București sunteți invitați vineri la „Tango. Radio and Juliet”, un spectacol ce uneşte două coregrafii create de Edward Clug – artist de origine română stabilit în Slovenia – în care se regăsesc elemente de teatru şi dans contemporan şi fragmente muzicale extrem de diverse ca gen – de la Astor Piazzolla şi până la Goran Bregović şi Radiohead. În vreme ce prima coregrafie a fost prezentată pentru prima dată, sub titlul „Tango, în 1998, la Teatrul Naţional din Maribor (Slovenia) - unde artistul conduce astăzi compania de balet a instituţiei - cea de-a doua coregrafie, „Radio and Juliet", a văzut lumina scenei tot la Maribor, în 2005. Tangoul, unul dintre cele mai pasionale dansuri din lume, şi eternii îndrăgostiţi Romeo şi Julieta se întâlnesc astfel, într-un mod inedit, pentru a da viaţă celor mai puternice şi contradictorii stări: pasiune, iubire, deziluzie, singurătate.

https://operanb.ro/

Teatrul Naţional din Bucureşti vă invită sâmbătă, de la ora 19:00, la întâlnirea cu „Hedda Gabler”, în regia lui Thomas Ostermeier, celebru în toată lumea prin montările sale uimitoare, adesea viscerale, care i-au atras rapid renumele de artist iconoclast, de „enfant terrible”. În Hedda Gabler, care a avut premiera în 1891, Henrik Ibsen aducea o critică virulentă la adresa burgheziei secolului al XIX-lea. Producţia reuneşte o echipă de realizatori de la Schabühne Berlin și o distribuție alcătuită din actori de elită ai Teatrului Național București: Richard Bovnoczki, Raluca Aprodu, Ana Ciontea, Marius Manole, Crina Semciuc, Alexandru Potocean.

https://www.tnb.ro/ro/hedda-gabler

• La Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu se joacă „Felii”. O singură actriță. Șapte identități. Și tot atâtea personaje fascinante care îl invită pe spectator într-un periplu alert prin abisurile sufletului feminin care suferă, iubește și iartă cu aceeași intensitate. Ofelia Popii ne oferă prin spectacolul „Felii”, semnat de Lia Bugnar, o experiență halucinantă, compunând, cu o versatilitate incredibilă, o partitură amplă de emoții și individualități ce sondează scenarii variate ale raporturilor interumane, într-o poveste universală despre fragilitatea și forța femeii.

https://www.tnrs.ro/

• La Teatrul Excelsior se joacă sâmbătă și duminică „Solaris”. O planetă ocean numită Solaris pare să pulseze cu o formă de viață enigmatică. Pe o stație spațială orbitând planeta, o echipă de oameni de știință se luptă să înțeleagă ce este real și ce este iluzie, ce este o proiecție a minții tulburate și ce e o manifestare a puterii lui Solaris. O piesă fascinantă și provocatoare care explorează natura conștiinței, limitele cunoașterii umane și posibilitatea vieții extraterestre.

https://teatrul-excelsior.ro/

• La Cinema Muzeul Țăranului din București are loc premiera comediei romantice „Mi-ai căzut cu tronc” (Beléd estem), regizată de Tiszeker Dániel. Filmul o urmărește pe actrița Eszter (Rujder Vivien) care, în urma unui accident, ajunge să creadă că trăiește în realitatea filmului de epocă în care juca, forțându-i pe cei din jur să reconstituie cu nostalgie și umor atmosfera anilor ’30.

• Filmul „Gipsy Queen”, cu Alina Șerban în rol principal, peliculă care stă la baza unei campanii pentru șansa tuturor la educație și sport, deschizând o discuție despre incluziune și educație, va fi lansat în cinematografele din România. Pelicula, în regia lui Huseyin Tabak, este o coproducție Austria – Germania și a fost nominalizată la 11 premii internaționale, dintre care a câștigat șapte.

• Filmul „Kîzîm” intră în acest weekend în cinematografe. În tătară, „kîzîm” înseamnă „fetița mea” sau „fetița lui tata”, și așa o alintă Aynur pe fiica lui, Selda. Doar că Selda se îndrăgostește de Tudor, iar relația pune familia pe jar. Conflictul dintre cele două generații și mentalități o va împinge pe Selda să aleagă între două lumi foarte diferite.

„Agentul Secret” intră vineri în cinematografe. Brazilia, 1977. Marcelo, un expert în tehnologie trecut de 40 de ani, trăiește ca un fugar. În plină săptămână de Carnaval, ajunge la Recife cu speranța de a-și regăsi fiul și de a găsi liniștea pe care o caută de ani de zile. Între dorința de a se reconecta cu familia și realitatea dură a Braziliei anilor ’70, Marcelo devine un „agent” prins fără voie într-o rețea de tensiuni politice, sociale și personale. O poveste despre supraviețuire și memorie, într-o epocă în care adevărul era adesea ascuns în umbre.

• Expoziția „Eclipsa” a artistului Andrei Gamart poate fi văzută la Galeria Mobius, o expoziție solo care reunește peste 35 de lucrări create în perioada 2017–2020. Gamart explorează și alte domenii creative, ca poezia și literatura, în timp ce lucrările sale, fie picturi, desene sau lucrări de grafică, prezintă fracții ale lumii care pare suspendată între timp și spațiu. Temele majore alese oferă o „contra-realitate” obscură și uneori suprarealistă, care abordează relația dintre memorie și materie, inocență și eroare. Născut în 1980, la Chișinău, Andrei Gamart a studiat la Universitatea de Belle Arte de la Chișinău, iar la București expune încă din 2011, nu mai puțin de 8 expoziții solo. Lucrările sale au apărut în expoziții de grup, inclusiv la New York.

Muzeul de Artă Braşov, în parteneriat cu Galeria IAGA Contemporary Art, prezintă, vineri, de la ora 18:00, vernisajul expoziţiei „Ceea ce rămâne este ceea ce nu vedem”, curatoriată de Liviu Bulea. Expoziţia reuneşte creaţiile a trei artişti, Ştefan Bădulescu, Nicola Vinci şi Marcello Grassi, ale căror lucrări transformă fotografia într-un limbaj al introspecţiei, al memoriei şi al unei căutări atemporale.

Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor
Muzică-Dans-Arte 10 Martie 2026, 05:45

Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor

Ministerul Culturii a anunțat, luni, 9 martie, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook,  înființarea...

Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor
Poetry makes nothing happen - Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet
Muzică-Dans-Arte 09 Martie 2026, 10:42

Poetry makes nothing happen - Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet

Litoralul vine la București, la început de primăvară, cu trei proiecte gândite în diverse centre culturale...

Poetry makes nothing happen - Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet
Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu
Muzică-Dans-Arte 09 Martie 2026, 09:30

Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu

Personalități ale culturii române semnează o scrisoare publică în care cer președintelui, premierului și...

Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu
Lansarea Concursului Național „Tiberian Continuum” – Ediția I
Muzică-Dans-Arte 06 Martie 2026, 16:45

Lansarea Concursului Național „Tiberian Continuum” – Ediția I

Clubul JazzBook anunță deschiderea înscrierilor pentru prima ediție a Concursului Național „Tiberian...

Lansarea Concursului Național „Tiberian Continuum” – Ediția I
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week lansează cea de-a doua ediție Next Generation – Fashion Talent Award X–Identity: manifestul noii generații de designeri români
Muzică-Dans-Arte 06 Martie 2026, 13:37

Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week lansează cea de-a doua ediție Next Generation – Fashion Talent Award X–Identity: manifestul noii generații de designeri români

Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week lansează cea de-a doua ediție NEXT GENERATION – Fashion Talent Award , programul...

Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week lansează cea de-a doua ediție Next Generation – Fashion Talent Award X–Identity: manifestul noii generații de designeri români
Ministerul Culturii: Nu au fost identificate situații de distrugere a bunurilor culturale clasate la Muzeul Național „George Enescu”
Muzică-Dans-Arte 05 Martie 2026, 14:37

Ministerul Culturii: Nu au fost identificate situații de distrugere a bunurilor culturale clasate la Muzeul Național „George Enescu”

În urma informațiilor dezvăluite de Cultura la dubă, Corpul de Control al ministrului Culturii a efectuat miercuri, 4 martie...

Ministerul Culturii: Nu au fost identificate situații de distrugere a bunurilor culturale clasate la Muzeul Național „George Enescu”
„Notte Morricone” - spectacol grandios de dans pe muzica lui Ennio Morricone la TIFF.25
Muzică-Dans-Arte 04 Martie 2026, 19:09

„Notte Morricone” - spectacol grandios de dans pe muzica lui Ennio Morricone la TIFF.25

Cu ocazia celei de-a 25-a ediții, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF.25, 12 – 21 iunie 2026) a inclus...

„Notte Morricone” - spectacol grandios de dans pe muzica lui Ennio Morricone la TIFF.25
Turneul internațional BrancuSING Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica
Muzică-Dans-Arte 04 Martie 2026, 12:04

Turneul internațional BrancuSING Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica

Turneul internațional BrancuSING , desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, este organizat de...

Turneul internațional BrancuSING Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica
Ascultă live

Ascultă live

06:00 - 07:00
Album de colecție
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 07:00
Bună dimineaţa, România!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
06:00 - 07:00
English 6
Ascultă live Radio România Internaţional 1
05:07 - 07:00
România, devreme (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
06:00 - 07:00
FOLCLORIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, BANAT!
Ascultă live Radio România Reșița
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, TRANSILVANIA!
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:03 - 10:00
Bună dimineața, vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri