SALA RADIO – 55 de ani de concerte!

Studioul “Mihail Jora”. Pe scurt – Sala Radio!

Este, incontestabil, sala cea mai primitoare pentru toate genurile muzicii de calitate. De la simfonicele clasice arondate de orchestre mari şi mici, la muzică uşoară, recitaluri camerale, folclor şi muzică populară, jazz, world, fusion sau crossover  – toate au urcat pe podiumul de concert al Sălii Radio de 55 de ani.

Sigur, aşa cum Ateneul Român este casa filarmonicii bucureştene, Sala Radio aparţine, artistic vorbind, Orchestrelor şi Corurilor Radio România. Cele şapte ansambluri muzicale  – Orchestra Naţională, Orchestra de Cameră, Corul Academic, Corul de Copii, Cvartetul Voces, Big Bandul şi Orchestra de Muzică Populară – îşi susţin stagiunile de concerte în pulsul normalităţii culturale. Sunt, cele şapte ansambluri, vârful de lance artistic prin care Radio România şi-a asumat rolul de instituţie publică, de la înfiinţarea datată 1928. Acelaşi an ce apare şi în actul de naştere al Orchestrei Naţionale Radio căci, din 1928, concertele sunt interpretate şi difuzate în direct la Radio.

În 1961, noua sală de concerte a Bucureştiului – Studioul “Mihail Jora” – aducea un aer modern-progresist în arhitectura oraşului: 1000 de locuri, acustică impecabilă (aşa cum este şi în ziua de azi), orgă mare, scaune confortabile, foyere spaţioase, scenă pe mai multe niveluri pentru 200 de interpreţi. Şi posibilitatea de a transmite totul în direct, pe culoarele radiofonice ale posturilor naţionale marca Radio România.

Astăzi, Sala Radio este în continuare unul dintre cele mai căutate locuri ale muzicii din Bucureşti. Dincolo de stagiunile ce cadenţează săptămâna (din octombrie în iunie) cu cel puţin două concerte simfonice, avem festivaluri (deja trei ediţii RadiRo), gale de operă şi opere în concert, muzică tradiţională sau muzică contemporană. Cine nu poate ajunge la concert ştie că noi îl “dăm” în direct la Radio România Cultural şi Radio România Muzical (de câţiva ani buni, atât on air cât şi online).

Cum văd eu legătura Sălii Radio cu publicul? Ca o căsătorie extrem de fidelă în care partenerii (publicul şi Radio România) sunt organic legaţi de 55 de ani. O căsătorie celebrată la/cu fiecare fiecare concert.

Iubesc şuvoaiele de oameni ce vin magnetizate către Sala Radio cu jumătate de ora înainte de ora 19,00! Toţi în pas întins, cu scop bine determinat. Iar la final, băierile sălii par să se desfacă mulţumite, lăsând  publicul cu zâmbet satisfăcut pe faţă.

Da, Sala Radio este cel mai alert şi variat producător de concerte live din Bucureşti! De 55 de ani!

Sorina Goia

 * * * * *

Mai jos, am reprodus integral capitolul „Inaugurarea” noii săli de concertedin volumul SIMFONICELE RADIODIFUZIUNII ROMÂNE semnat de muzicologul  Octavian Lazăr Cosma (Ed. Casa Radio, 1999, pag. 252-254). 

În sfârşit, miracolul s-a produs, visul lui Mihail Jora şi al instrumentiştilor din fazele începutului activităţii Orchestrei Radio a căpătat viaţă, s-a „inaugurat”, la 26 august 1961 un nou Studio Radio, printr-un concert al tuturor formaţiilor. Era, într-adevăr, o realizare deosebită, venită într-un moment când s-au mai dat în folosinţă şi alte două săli de concert, Sala Mare a Palatului şi Sala Mică a Palatului.

Studioul de Radio, cu o capacitate de 1000 locuri, era format din parter şi loji, podiumul de concert oferind spaţiu pentru 200 de muzicieni. Era o uriaşă construcţie de rezonanţă, care reda cu fidelitate şi fineţe sunetele unui corp întreg de muzicieni.

Fotoliile erau grefate pe schelete metalice, confortabile, scena dispunând de mai multe gradene. Pianul de concert avea posibilitatea de a fi urcat mecanic. Sistemul de iluminare modern se efectuează printr-o orgă specifică, asigurând armonia de nuanţe necesitată, predominând fondul albastru. Întregul spaţiu este căptuşit prin pereţii de lemn.  În plus, sala dispune de ample holuri şi un foaier. De asemenea s-a instalat o orgă cu 7600 tuburi, construită în oraşul ceh Krnov, montarea făcându-se sub supravegherea profesorului Jiri Reinberger. Orga dispune de consolă mobilă şi tracţiune electrică. Era o înfăptuire extraordinară, menită să asigure, în sfârşit, cadrul adecvat manifestărilor multiple ale formaţiilor muzicale, în primul rând, ale Orchestrei Simfonice, fiind, de asemenea, prevăzute facilităţi de transmisiune directă.

„Inaugurarea” „simfonică” a avut, de fapt, loc pe 11 septembrie 1961, o dată cu primul concert al Orchestrei Radio din cadrul celei de a doua ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, dirijat de Lorin Maazel, solist fiind Ştefan Ruha. În program: Uvertura Leonora nr.3 de L.van Beethoven, Concertul pentru vioară şi orchestră de J.Brahms şiTablouri dintr-o expoziţie de M.Musorgski – M.Ravel.

„Lorin Maazel  (…) este un valoros şef de orchestră. Atrage atenţia prin creaţia sa sobră, precisă, evitând în mare măsură «spectacolul», dedicându-se tălmăcirilor de profunzime”.

Şi Ştefan Ruha s-a întrecut pe sine. „Tonul său se distinge prin sonoritate amplă, rotundă, cu un  vibrato egal şi o bogăţie de nuanţe, adecvată cu precădere stilului muzicii romantice”.

Acompaniamentul (fără partitură) al lui Lorin Maazel a fost într-adevăr fermecător, dându-se multă importanţă amănuntelor, preciziei ritmice şi sonorităţii catifelate a timbrelor pure, ale suflătorilor de lemn, aprecia Doru Popovici.

În Festivalul „George Enescu” din septembrie 1961 Orchestra Radio a avut o mini stagiune, deoarece a susţinut cinci concerte, mai exact, patru şi jumătate,  ultimul fiind împărţit cu Orchestra Cinematografiei. Concertele i-au avut ca protagonişti, în afara lui Lorin Maazel, pe Constantin Bugeanu şi Iosif Conta. Solişti, Annie Fischer, în Concertul în la major pentru pian şi orchestră KV 488 de W.A.Mozart, Henryk Szering în Concertul pentru vioară şi orchestră de L.van Beethoven  şi Vladimir Orlov în Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră  de P.I.Ceaikovski.

Titlurile de atracţie maximă, de greutate repertorială, au fost Sărbătoarea primăverii de Igor Stravinski, dirijor Constantin Bugeanu şi Simfonia nr.2 de George Enescu, în viziunea lui Iosif Conta. „Neobişnuit de complexa polifonie din această lucrare, tipic enesciană sub aspectul organizării contrapunctice, a fost redată în special prin sublinierea liniei melodice principale. S-a putut astfel urmări desfăşurarea tematică a lucrării, impunându-se din nou inepuizabila capacitate a lui George Enescu de a inventa melodii cu expresii diferite, chiar opuse, cu toată înrudirea intonaţională dintre ele”.

Nedezminţindu-se în promovarea creaţiei naţionale, în cadrul acestei mini stagiuni s-au cântat suita Prin Munţii Apuseni de Marţian Negrea, Concertul pentru orchestră de coarde de Ion Dumitrescu şi Cantata pentru cor de femei, 2 flauţi, instrumente de coarde şi percuţie de Tiberiu Olah.

Stagiunea propriu-zisă, care a avut 46 de concerte, plus 5 din Festivalul „George Enescu”, apare drept una dintre cele mai bogate, oferind manifestări prestigioase, cu personalităţi mai pregnante de peste hotare, atât în privinţa şefilor de orchestră, cât şi a soliştilor. Explicaţia acestui salt poate fi căutată în existenţa noii săli, folosită nu numai pentru concerte ci, uneori, şi pentru adunări municipale de partid, cu participarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. De asemenea, Radiodifuziunea dispunea de mai multe resurse financiare, intensificându-şi schimburile cu străinătatea, la toate nivelurile.

Stagiunea s-a deschis la 5 octombrie 1961, cu un simfonic înscris pe agenda manifestărilor din cadrul „Lunii prieteniei”, cu Emanuel Elenescu, dirijor şi violnista Nina Beilina, în Concertul în re major de P.I.Ceaikovski şi s-a încheiat la 28 iunie 1962 cu Simfonia fantastică de H.Berlioz, la pupitru, Carol Litvin. Mai figura în programul acesta un Concert pentru orgă şi orchestră de J.Haydn, solist Helmuth Plathner, în primă audiţie, Omagiu lui Enescu de Theodor Grigoriu. Partitura era „dedicată marelui nostru muzician cu prilejul a 5 ani de la moarte” şi tânărul compozitor îşi exprimă „sentimentul de dragoste şi admiraţie faţă de această uriaşă figură a muzicii contemporane”.

* * * * *