Unde-mi ești, București?

Stau la o masă, în Centrul vechi, mă uit la cei care trec prin fața mea. Azi mă simt turistă în propriul oraș. Călătoresc prin București ca și cum nu l-aș cunoaște, ca și cum nu aș fi "de aici".

Pentru că niciodată nu am locuit în Centru, am păstrat intactă fascinația pentru locuințele acestor străzi, Lipscani, Smârdan, Franceză. Mă uit la perdele, la flori, la geamurile închise și mă văd, pur și simplu, locuind acolo, absorbind viața continuu activă a locului. Îmi pare că oamenii din Centru trăiesc într-o formă de veșnicie, mai puțin aparținându-și lor înșile, mai mult trăind prin continuumul orașului. La margini, viața e veșnic tânără. Aici, trăiești în vârsta orașului.

La sat aud mereu: "Cum e în București? Gălăgie, nu? Aglomerație..." Iar eu dau din cap, aprob, pentru că nu aș putea să deschid această conversație imensă despre ce înseamnă să fii bucureștean, în înțelesul pe care îl dau eu cuvântului. Ar însemna ca, dintr-o dată, să vorbesc despre copilăria mea în IOR, înotând în apele acelea pe jumătate miraculoase, pe jumătate murdare; apoi despre anii de școală și călătoriile zilnice cu tramvaiul - un liant zgomotos între blocurile noastre și casele bătrâne de pe 11 Iunie; despre compozitorii pe care i-am întâlnit în casele lor, fiecare o lume în sine; concertele pe la care am umblat, de la Ateneu la hrube insalubre sublimate prin sunet; seri în care descopeream dragostea pe străzile desfundate și câte altele.

Mi se pare nedrept pentru București să fie redus la gălăgie și aglomerație. Dar cum să reacționezi de fiecare dată printr-un apel la poezie și istorii personale de viață?

Așa că, acum, stau și mă uit la oameni, turiști și localnici deopotrivă, chelneri și clienți, tatuați și netatuați, grăbiți sau în plimbare, le caut prin minte traiectoriile care i-au adus pe toți împreună, temporar, în Centrul vechi. Le-aș spune tuturor istoriile mele, le-aș asculta pe ale lor, aș intra pentru o oră sau o viață într-unul dintre apartamentele inaccesibile mie, aș întoarce timpul pentru Atelier 32 sau Atelierul mecanic, pentru Fire-ul de demult și Underground-ul unui concert cu Vama Veche. Visez.

Sunt o călătoare în orașul meu de naștere și loc al nenumăratelor mele deveniri. Și iubesc în continuare Bucureștiul, cu toate ale lui.

Material realizat de Maria Balabaș.