• NASA va oferi aproape jumătate de miliard de dolari sectorului privat pentru a începe trei proiecte separate pentru viitoare stații spațiale, care să înlocuiască prezenta Stație Spațială Internațională, cândva după 2030, când aceasta va fi retrasă din uz.

Blue Origin, împreună cu Sierra Space, Boeing, Redwire Space, Genesis Engineering Solutions și Universitatea din Arizona au primit 130 milioane de dolari pentru proiectul Orbital Reef. Acesta urmează să fie asamblată folosind racheta New Glenn (cele trei module principale vor avea aproape 7 metri diametru și vor oferi un spațiu comparabil cu cel al Stației Spațiale Internaționale), va putea fi locuită de un echipaj de 10 membri și va putea fi vizitată de vehicule precum Dream Chaser (Sierra Space) sau Starliner (Boeing).

Nanoracks, împreună cu Lockheed Martin și Voyager Space au primit 160 milioane de dolari pentru proiectul Starlab. Aceasta urmează să devină operațională din 2027 și va permite exploatarea continuă de un echipaj de până la 4 astronauți. Volumul intern al Starlab va fi de 340 metri cubi, aproximativ o treime din volumul intern actual al Stației Spațiale Internaționale. Starlab va fi lansată de o singură rachetă (nu va fi o stație modulară) și va conține un modul gonflabil (construit de Lockheed Martin), un modul de propulsie (construit de Maxar, probabil similar cu cel al stației spațiale Gateway care urmează să ajungă pe orbita Lunii), port de andocare, panouri solare și un braț robotic, pentru manipularea echipamentelor externe.

Stația spațială Starlab, propusă de Nanoracks, Lockheed Martin și Voyager Space; sursa foto: Lockheed Martin.

Un al treilea consorțiu, condus de Northrop Grumman, primește 125.6 milioane de dolari, pe care îi va împărți cu Dynetics și alte companii pentru realizarea unei stații spațiale al cărui nume nu a fost încă dezvăluit public, dar care va folosi tehnologii derivate din capsula Cygnus (care a ajuns în portofoliul Northrop Grumman după achiziția companiei Orbital Sciences) și din viitorul modul HALO (Habitation and Logistics Outpost) al Gateway.

Axiom Space, compania care va lansa în curând primele module comerciale care vor fi atașate Stației Spațiale Internaționale, nu a participat la această competiție, pentru că are un contract separat cu NASA privind habitate orbitale.

• Neutron, o rachetă din anul 2050 - După ce la începutul anului Peter Beck, CEO al Rocket Lab, își mânca șapca înainte să prezinte planurile pentru viitoarea rachetă reutilizabilă Neutron (după ce a afirmat că Rocket Lab nu va dezvolta niciodată o rachetă reutilizabilă), acesta a prezentat noile planuri pentru Neutron, despre care spune că este o rachetă potrivită pentru anul 2050, dar care va fi disponibilă în curând (probabil 2024 pentru primul zbor și 2025 pentru misiuni comerciale). Racheta este optimizată pentru lansări rapide de sateliți de mici dimensiuni pe orbită terestră joasă, pentru că Rocket Lab pariază pe dezvoltarea în următorii ani a megaconstelațiilor și a intensificării lansărilor orbitale spre orbita terestră joasă.

Neutron prezintă câteva inovații interesante, pe care nu le-am văzut până acum la alte lansatoare și, dacă inițial am crezut ca se vrea un concurent pentru Antares, cred că va deveni un lansator concurent pentru Falcon 9, Ariane 6 sau Soyuz-2: structura realizată din fibră de carbon, printată 3D; prima treaptă reutilizabilă, cu tren de aterizare incorporat; conul protector al încărcăturii integrat în prima treaptă, deși va fi recuperat odată cu aceasta, și care se deschide pentru a elibera treapta superioară împreună cu încărcătura; treaptă superioară realizată din materiale ușoare (“cea mai ușoară treaptă superioară”, conform lui Peter Beck) și suspendată(!) în timpul zborului, până la separare, însă nu cunoaștem detalii cu privire la motorul acestei trepte.

Racheta, înaltă de 40 de metri și cu un diametru de 7 metri (diametru maxim pentru încărcătură: 5 metri), va fi propulsată de 7 motoare Archimedes, alimentate cu metan și oxigen lichid și va putea urca 8 tone pe orbita terestră joasă (sau 15 tone, fără recuperarea primei trepte). Primul test al motorului Archimedes este programat pentru anul viitor.

• Ceres-1 zboară pentru a doua oară - În 07 decembrie, ora 06:12 EET, o rachetă Ceres-1 (Gushenxing-1) a companiei chineze Galactic Energy (Beijing Xinghe Dongli Space Technology Co. Ltd.) a lansat 5 sateliți pe orbită heliosincronă (500 km) de la centrul spațial Jiuquan.

Ceres-1 este o rachetă de calibru mic, în 4 trepte, cu primele 3 trepte propulsate de combustibil solid, a 4-a treaptă având combustibil lichid, putând urca aproximativ 300 kg pe orbită heliosincronă 500 km. Este al doilea zbor al acestei rachetei, după zborul inaugural din 07 noiembrie 2020 și este a doua rachetă a unei entități private chineze care reușește o lansare orbitală, după zborul rachetei Hyperbola-1 din 2019 (al companiei iSpace). Spre deosebire de zborul de anul trecut, racheta Ceres-1 pare să fi fost upgradată: este mai înaltă cu 1 metru, mai grea cu 2 tone, cu o a treia treaptă de dimensiuni mai mari, dar cu aceleași performanțe privind masa urcată pe orbită.

Pentru 2022 sunt planificate 5 lansări Ceres-1 și peste 2 ani compania Galactic Energy promite debutul unui lansator reutilizabil, denumit Pallas-1.

Foto: Stația spațială Starlab, propusă de Nanoracks, Lockheed Martin și Voyager Space; sursa foto: Lockheed Martin.

Rubrică realizată de Claudiu Tănăselia și Mihaela Ghiță