Ascultă Radio România Cultural Live

Oana Crăciun: „Adolescenții din generația de azi sunt mult mai curioși în ceea ce privește evaluarea sănătății lor”

Oana Crăciun: „Adolescenții din generația de azi sunt mult mai curioși în ceea ce privește evaluarea sănătății lor”

15 Mai 2025, 17:05

Chiar dacă, spune Oana Crăciun, director de comunicare și vicepreședinte ALIAT pentru Sănătate Mintală la Știința 360, „11% dintre cei pe care i-am testat au avut un scor de peste 20. Asta înseamnă consum extrem de nociv, ceea ce noi, uneori, punem așa semnul egal între acest scor mare și o posibilă dependență de alcool”.

Testarea la care se referă Oana Crăciun s-a făcut la „Cortul de chill”, prima și singura intervenție de tip harm reduction în spații recreaționale din România, program pe care ALIAT pentru Sănătate Mintală îl derulează de 10 ani la Vama Veche, cu ocazia fiecărui 1 Mai. Un cort, fizic, în care specialiștii prezenți acolo fac, printre altele, și o evaluare a consumului de alcool prin așa-numitul Test audit.

„Ceea ce am observat anul acesta, în comparație cu anii anteriori, la generația actuală (media de vârstă a fost undeva între 19 și 24 de ani), este că ei sunt mult mai curioși în ceea ce privește evaluarea sănătății lor. Nouă ne-a plăcut foarte mult deschiderea asta a lor, pentru că, la început, când am venit cu „Cortul de chill” pe plajă la Vama Veche în 2015, de exemplu, reticența era mult mai mare. Oamenii intrau mult mai greu în cort, le era mult mai rușine, probabil, să discute despre consumul de alcool. Generația actuală este deschisă să afle informații despre sănătatea lor. Mulți dintre ei știu deja ce înseamnă un consum periculos și cumva se și auto-evaluau dinainte, că știu că beau prea mult.

Erau deschiși să-și facă acest test și întrebările cele mai multe erau legate de „ok, cum pot eu să fac în viața mea de zi cu zi în așa fel încât să pot să-mi schimb acest pattern de consum? Adică, concret, ce pași aș putea să fac? Sau ce schimbări de comportament aș putea să fac? Sau cum aș putea să privesc situația asta în așa fel încât să pot să fac o schimbare?”

Adică mi s-a părut că erau foarte deschiși la a afla soluții versus generațiile anterioare care cu greu vorbeau, cu greu se deschideau să vorbească despre consumul de alcool. Și într-adevăr, Vama (Veche, n.r) rămâne un loc unde se vede consumul excesiv.

(...) 11% dintre cei pe care i-am testat care au avut un scor de peste 20. Asta înseamnă consum extrem de nociv, ceea ce noi, uneori, punem așa semnul egal între acest scor mare și o posibilă dependență de alcool.

Pe plaja de vârstă 19-24 de ani. (...)

Dar este un procent pe care l-am mai întâlnit în Vamă. Asta spun. Vama este un loc unde observăm depășirea unui procent, cumva peste media de 8%.

(...) Testul audit cu cele 10 întrebări evaluează pattern-ul de consum în ultimul an, nu doar în astfel de situații în care poate există binge drinking, cum îl numim, adică acel consum excesiv. Este o evaluare care îți vede consumul tău din ultimul an, plecând de la câte băuturi bei într-o zi obișnuită, cât de des se întâmplă să bei o băutură conținând alcool, deci cantitatea într-o situație obișnuită, apoi trecem la varianta aceasta de câte ori se întâmplă să bei șase băuturi sau mai multe la o singură ocazie într-o situație de genul acesta, deci într-un context de heavy partying.

Și apoi testul evaluează inclusiv efectele consumului tău de alcool, adică dacă ai avut mahmureală a doua zi, dacă n-ai reușit să ajungi unde trebuia pentru că ai băut cu o seară înainte, dacă ai avut blackout, dacă nu-ți aduci aminte ce s-a întâmplat, dacă cineva ți-a spus că ar trebui să reduci consumul de alcool sau dacă au avut loc acte de violență, de rănire sau auto-rănire.

De fapt, face o evaluare pe pattern-ul de consum din ultimul an. Nu putem vorbi neapărat de ”momentul Vama Veche”, adică doar cei care consumă atunci. Cei care vin în Vama Veche de 1 mai, și de obicei sunt persoane care vin acolo tocmai ca să se distreze și să asocieze asta cu un consum excesiv, sunt și persoane care, per total, au un consum mai periculos, să spun așa, pentru sănătate, că am regăsit acolo, la publicul acesta din Vamă care vine de 1 mai, am regăsit mai multe persoane care au avut scoruri mari”.

raportuldegarda - De ce unii copii sunt mofturoși la masă: factorii genetici pot explica până la 16% din acest comportament
Știință 10 Martie 2026, 15:20

raportuldegarda - De ce unii copii sunt mofturoși la masă: factorii genetici pot explica până la 16% din acest comportament

”În cadrul unui  studiu  publicat în JAMA Network, a fost analizată baza de date norvegiană ...

raportuldegarda - De ce unii copii sunt mofturoși la masă: factorii genetici pot explica până la 16% din acest comportament
Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”
Știință 10 Martie 2026, 12:20

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”

În luna martie, dedicată celebrării femeilor și contribuției lor esențiale în societate, iar astăzi, la rubrica...

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”
Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice
Știință 09 Martie 2026, 12:37

Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice

Un studiu publicat la începutul acestui an în prestigioasa revistă Nature aduce o perspectivă nouă asupra modului...

Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice
Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”
Știință 09 Martie 2026, 11:35

Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”

Cancerul ovarian nu afectează doar sănătatea femeilor, ci a întregii familii, iar provocarea principală constă în...

Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”
Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”
Știință 06 Martie 2026, 15:00

Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”

Bioplasticul este adesea perceput ca soluția miraculoasă la poluarea cu plastic.  Dar cât de bine înțelegem,...

Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”
Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”
Știință 05 Martie 2026, 14:00

Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”

Timpul petrecut de copii și adolescenți în mediul online a devenit una dintre marile provocări ale educației...

Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”
Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului
Știință 05 Martie 2026, 13:18

Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului

În rubrica „ AI în viața de zi cu zi ” din cadrul emisiunii Știința 360, Anca Alexandra Dobrescu ,...

Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului
Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC
Știință 05 Martie 2026, 12:00

Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC

În România, anual, aproximativ 60.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral . Una dintre cele mai...

Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
09:30 - 10:00
ÇáÝĘŃÉ ÇáĂćáě
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, BANAT!
Ascultă live Radio România Reșița
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, TRANSILVANIA!
Ascultă live Radio România Tg Mureș
09:03 - 10:00
Bună dimineața, vest! (continuare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri