Ascultă Radio România Cultural Live

Peste 1.800 de copii din 18 județe trăiesc o vară plină de educație, joc și aventură în taberele și școlile de vară World Vision România

24 Iulie 2025, 11:05

În contextul în care inegalitățile sociale și economice din România afectează accesul copiilor la educație și recreere, peste 1.800 de copii din 18 județe din România beneficiază, vara aceasta, de programe de tabere și Școli de Vară organizate de World Vision România. O experiență complexă, care combină educația remedială, dezvoltarea personală, jocul și aventura, cu scopul de a sprijini copiii vulnerabili să își descopere potențialul și să se pregătească pentru viitor.

Programele oferă o oportunitate reală pentru dezvoltare și incluziune, contribuind la reducerea abandonului școlar, la promovarea sănătății mintale și fizice, dar și la formarea unor cetățeni responsabili și implicați.

1.200 de copii au participat în vacanța de vară, timp de o săptămână, la Școala de Vară organizată de World Vision România în cadrul proiectului Pâine și Mâine. Ei au beneficiat de activități de educație remedială, recreative, ateliere tematice, concursuri sportive și excursii. În paralel, 612 liceeni, majoritatea din clasa a 9-a, participă în acest luni la taberele montane, în care au combinat aventura în natură cu sesiuni de dezvoltare personală și educație non-formală.

Copiii vulnerabili și nevoile lor

Mulți dintre acești copii provin din medii vulnerabile, fie din comunități rurale izolate, fie din zone urbane defavorizate, unde accesul la activități educaționale și recreative este limitat. În aceste condiții, Școlile de Vară și taberele reprezintă o șansă vitală pentru recuperarea decalajelor educaționale și pentru dezvoltarea abilităților sociale și personale esențiale.

Taberele de vară oferă copiilor un mediu sigur unde își pot crește stima de sine și reduc stresul cauzat de dificultățile de acasă. Acolo primesc sprijin emoțional, își fac prieteni și învață să comunice și să colaboreze. Ca rezultat, copiii sunt mai motivați să meargă la școală, abandonează mai rar și se integrează mai ușor în liceu, chiar și în orașe mari.

Ce fac copiii în Școlile de Vară?

Școlile de Vară nu sunt doar o pauză între semestre, ci un program bine structurat care include:

Educație remedială și consolidarea cunoștințelor: sesiuni interactive de matematică, limba română și alte discipline de bază, adaptate nevoilor copiilor, menite să reducă decalajele educaționale;

Ateliere creative: pictură, modelaj, teatru, muzică și dans, care stimulează expresivitatea, creativitatea și încrederea în sine;

Concursuri sportive și jocuri de echipă: fotbal, volei, jocuri de cooperare care dezvoltă spiritul de echipă și reziliența;

Excursii educative și de explorare: vizite în natură sau la obiective culturale locale, care încurajează curiozitatea și respectul față de patrimoniu;

Ateliere de educație pentru sănătate și igienă: dezvoltarea unor deprinderi esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor și menținerea stării de bine;

Consiliere psihologică și suport emoțional: sesiuni individuale și de grup pentru a sprijini copiii să gestioneze mai bine emoțiile și stresul.

Taberele pentru liceeni: între aventură și dezvoltare personală

Taberele outdoor pentru licenii din programul „Vreau în clasa a 9-a” adaugă o dimensiune nouă, care combină experiențe de aventură cu învățarea de abilități esențiale:

· Drumeții și orientare în natură: folosirea busolei, identificarea reperelor și tehnici de supraviețuire, care dezvoltă spiritul de autonomie și adaptabilitate;

· Ateliere de teatru și exprimare artistică: prin jocuri și improvizații, tinerii își exersează încrederea, comunicarea și empatia;

· Sesiuni de consiliere pe teme specifice adolescenței: gestionarea relațiilor, asumarea responsabilității, prevenirea consumului de substanțe;

· Activități sportive și socializare: alergare, jocuri de echipă, seri de discuții și activități comunitare care întăresc sentimentul de apartenență;

· Respectul pentru mediu și protecția naturii: educație ecologică și implicare activă în curățarea și conservarea spațiilor montane.

Feedback și rezultate concrete

Rezultatele evaluării activităților de către copii în anul trecut arată că:

· 95% dintre copii și tineri au descris experiența ca fiind „distractivă”, „interesantă” și „plină de învățăminte”;

· 30% au învățat tehnici de supraviețuire și orientare în natură;

· 26% au evidențiat importanța lucrului în echipă și dezvoltarea încrederii și răbdării;

· 17% au învățat să respecte și să protejeze mediul înconjurător;

Atelierele de teatru au fost apreciate de peste 95% dintre participanți, ca mijloc de dezvoltare personală și socială.

Vocile celor care trăiesc experiența

Amalia, 8 ani, Iași „Mi-a plăcut școala de vară pentru jocurile în clasă și afară. Am vorbit despre emoții și m-am simțit foarte bine. Aș vrea să o repet de multe ori!”

Bogdan, 9 ani, Vâlcea „Mi-a plăcut să mă joc cu copiii, să organizez activități și să joc fotbal cu ei. Aștept cu nerăbdare următoarea școală de vară!”

Elisa, 23 ani, Cluj (trainer), „Am fost trainer la școala de vară și am ajutat copiii să-și conștientizeze emoțiile și să lucreze în echipă. Am învățat de la ei să trecem peste orice cu zâmbetul pe buze.”

Andreea, 15 ani, Dolj (mentor) „Ca beneficiară în proiectul Vreau în clasa a 9-a, am fost mentor și am adus bucurie copiilor prin jocuri care i-au ajutat să conștientizeze emoțiile și să lucreze în echipă.”

Otilia, 17 ani, Vâlcea (voluntar) „Am învățat să comunic și să interacționez cu copiii cu empatie. Am organizat activități sportive și creative care ne-au unit și ne-au adus bucurie.”

Mai multe informații aflați din interviul realizat de Marilena Frâncu cu Andreea Bujor, director de comunicare World Vision România.

Raportul de gardă - Studiu: Longevitatea este determinată în proporție de 50% de factori genetici
Știință 17 Februarie 2026, 13:53

Raportul de gardă - Studiu: Longevitatea este determinată în proporție de 50% de factori genetici

Durata de viață este determinată într-o proporție mult mai mare de factori genetici decât indicau...

Raportul de gardă - Studiu: Longevitatea este determinată în proporție de 50% de factori genetici
De la stigmatizare la soluții medicale: o discuție necesară despre obezitate
Știință 16 Februarie 2026, 18:00

De la stigmatizare la soluții medicale: o discuție necesară despre obezitate

De la prejudecată la boală recunoscută, de la vină personală la responsabilitate medicală și socială – câteva...

De la stigmatizare la soluții medicale: o discuție necesară despre obezitate
Radio-ul în era inteligenței artificiale: cât de departe lăsăm algoritmii să ajungă la microfon?
Știință 13 Februarie 2026, 19:04

Radio-ul în era inteligenței artificiale: cât de departe lăsăm algoritmii să ajungă la microfon?

Care este locul inteligenței artificiale în radio și unde trebuie trasată linia dintre sprijin tehnologic și...

Radio-ul în era inteligenței artificiale: cât de departe lăsăm algoritmii să ajungă la microfon?
Constantin Vică: AI-ul poate fi perfect. Dar noi vrem sensibil. Radio-ul a știut să creeze vibrație, implicare și sens prin sunet
Știință 13 Februarie 2026, 16:11

Constantin Vică: AI-ul poate fi perfect. Dar noi vrem sensibil. Radio-ul a știut să creeze vibrație, implicare și sens prin sunet

Într-o lume în care algoritmii pot imita aproape orice, rămâne o întrebare deschisă: suntem...

Constantin Vică: AI-ul poate fi perfect. Dar noi vrem sensibil. Radio-ul a știut să creeze vibrație, implicare și sens prin sunet
Radio-ul în era AI: cât de departe lăsăm algoritmii să ajungă la microfon?
Știință 13 Februarie 2026, 09:28

Radio-ul în era AI: cât de departe lăsăm algoritmii să ajungă la microfon?

Inteligența artificială nu mai este un concept futurist, ci un instrument deja integrat în industrii creative și media....

Radio-ul în era AI: cât de departe lăsăm algoritmii să ajungă la microfon?
Viorel Roman: „Interdicția reduce simptomul, dar nu dezvoltă competența copilului”
Știință 12 Februarie 2026, 15:53

Viorel Roman: „Interdicția reduce simptomul, dar nu dezvoltă competența copilului”

Relația înaintea regulii. De ce interdicția nu funcționează în cazul adolescenților și al ecranelor „...

Viorel Roman: „Interdicția reduce simptomul, dar nu dezvoltă competența copilului”
Platforma digitală EduMetrix ajută școlile să ia decizii mai bune
Știință 12 Februarie 2026, 14:00

Platforma digitală EduMetrix ajută școlile să ia decizii mai bune

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) a lansat EduMetrix, o platformă digitală de evaluare instituțională 360°,...

Platforma digitală EduMetrix ajută școlile să ia decizii mai bune
Neal Stephenson în limba română: Anathem
Știință 12 Februarie 2026, 11:00

Neal Stephenson în limba română: Anathem

  Joi, 12 februarie, vorbim despre Anathem , cel mai recent apărut dintre romanele traduse în limba română...

Neal Stephenson în limba română: Anathem
Ascultă live

Ascultă live

14:00 - 15:00
Știința 360
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
REPORTERII ACTUALITATII
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
14:00 - 15:00
English 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
14:00 - 15:00
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 15:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
14:03 - 15:00
Vocea Brașovului
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
14:03 - 15:00
PĂREREA TA
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:03
Știri
Ascultă live Radio România Timișoara FM
14:00 - 15:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri