TEATRU ȘI FILME ROMÂNEȘTI: "Ciuleandra" (1985)

Filmul "Ciuleandra", în regia lui Sergiu Nicolaescu, o coproducție româno-germană, a fost lansat în anul 1985, iar în 1986, a reprezentat România la Festivalul de la Karlovy Vary. Tot în 1986, ecranizarea lui Nicolaescu a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, fără să fie, însă, nominalizată în competiție.

Filmul este adaptarea cinematografică a nuvelei omonime scrise de Liviu Rebreanu, rolurile principale fiind interpretate de Ștefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Rițiu și Anca Nicola.

Acțiunea filmului debutează într-o seară furtunoasă a anului 1925, când, în timp ce se pregătea să meargă la o recepție organizată la Palatul Regal, Puiu Faranga, interpretat de Ion Rițiu, își ucide soția, pe Madelaine, interpretată de Anca Nicola, strângând-o de gât. Îi mărturisește imediat crima tatălui său, Policarp Faranga, care era și ministrul justiției, interpretat de Gheorghe Cozorici, afirmând că nu a avut niciun motiv. Acesta din urmă încearcă să mușamalizeze cazul și, pentru a-și scăpa fiul de închisoare, îl internează pe acesta în sanatoriul profesorului Chirileanu, încercând astfel să obțină un certificat de iresponsabilitate. În lipsa profesorului, însă, expertiza este efectuată de medicul psihiatru Dumitru Aioanei, interpretat de Ștefan Iordache, iar prin discuțiile zilnice dintre doctor și pacient, Puiu analizează evenimentele importante din viața sa, dar și ambițiile tatălui care l-au marcat iremediabil.

Aflăm, astfel, că, dorind o primenire a sângelui, dar și o continuitate a numelui Faranga, tatăl decisese, cu mult timp în urmă, ca fiul să se căsătorească cu o fată de la țară. Așa se făcuse că, în anul 1917, pe când se duceau către moșia Mănești din județul Argeș, cei doi opriseră la o cârciumă din satul Vărzari, din cerdacul căreia Puiu observase o horă. Se prinsese și el în joc la ciuleandra, cu o fată de 17 ani, Mădălina Crainicu. Tatălui i-a plăcut fata și, la întoarcerea de la moșie, a oprit din nou la Vărzari, pentru a merge la mama fetei, căreia i-a oferit o sumă de bani și o bucată de pământ, în schimbul Mădălinei. S-a angajat, în schimb, să se ocupe de educația ei, pentru ca mai târziu să o căsătorească cu Puiu. Fata a fost dusă la București, unde i s-a schimbat imediat numele în Madelaine, apoi a fost trimisă la pension în Elveția și a călătorit prin marile orașe europene. La revenirea în București, tânăra, devenită acum o prezență încântătoare, a fost introdusă în lumea mondenă și, câțiva ani mai târziu, a avut loc căsătoria cu Puiu. Dacă la început acesta a crezut că nu o iubește, cu timpul a ajuns să-i poarte o dragoste pătimașă și, simțind că fata nu-i împărtășește sentimentele, Puiu și-a pierdut firea și a strâns-o de gât.

Pacientul îi face toate aceste mărturisiri psihiatrului Aioanei, despre care vom afla că era originar din satul fetei și că fusese îndrăgostit de aceasta. Întreaga poveste se constituie într-un thriller psihologic, căci, în loc să-și găsească liniștea sufletească în sanatoriu, Puiu pornește aici pe calea spre nebunie, ajungând, în final, să se spânzure de un copac aflat în fața sanatoriului.

"Ciuleandra" lui Rebreanu, opera care stă, de altfel, la baza filmului, considerată de unii critici literari un mic roman de analiză psihologică, este prezentată de George Călinescu, în "Istoria literaturii române. Compendiu." (1963), drept "o nuvelă onorabilă, rece, urmărind izbucnirea fatală a nebuniei la ultimul exemplar al unei familii aristocratice."

Potrivit celor declarate de însuși regizorul Sergiu Nicolaescu, citat de site-ul cinemagia.ro, cu toate că romanul nu a fost primit cu entuziasm, subiectul său a atras un producător german de film, care l-a adus în țară pe regizorul Martin Berger, realizând prima coproducție româno-germană, în 1930. Nici filmul nu s-a bucurat de succes, fapt ce l-a nemulțumit și mai mult pe scriitor. La peste 50 de ani de la prima ecranizare, Nicolaescu a abordat din nou acest subiect, realizând tot o coproducție româno-germană: "Am abordat cu tot curajul subiectul și sunt convins că am realizat un film deosebit, care l-ar fi mulțumit pe Liviu Rebreanu. (...) Anca Sönz (n.r. Anca Nicola) — Ion Rițiu a fost, cred, cel mai frumos cuplu al anului", avea să declare regizorul.

Rolul lui Puiu Faranga a fost interpretat de tânărul actor Ion Rițiu, iar cel al Mădălinei i-a fost încredințat Ancăi Nicola, cunoscută publicului și ca Anca Szönyi sau Anca S. Thomas. Aceasta absolvise Facultatea de Arte Plastice, specializându-se în pictură monumentală și lucra ca artist restaurator al picturilor bisericești. În paralel, a început să fie solicitată să joace și în filme, reușind, astfel, să îmbine cele două forme artistice.

În "Ciuleandra", un rol foarte important îl joacă muzica. "Puiu a întâlnit pe Mădălina la jocul țărănesc numit ciuleandra", scrie George Călinescu în "Istoria literaturii române de la origini până în prezent", "și acum, reconstruindu-și trecutul, ajunge la încheierea că ciuleandra e jocul ce duce la crimă." Muzica este pusă în valoare, în film, prin dansurile interpretate de ansamblurile folclorice din mai multe comune argeșene. De altfel, compozitorul Adrian Enescu a primit premiul pentru muzică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN), în 1985, pentru acest film, alături de "Pas în doi", în regia lui Dan Pița, notează site-ul www.infomusic.ro.

Producția cinematografică în regia lui Sergiu Nicolaescu a primit evaluări în general pozitive. Astfel, printre cei care apreciază această producție se numără criticul Călin Căliman sau Ioana Creangă, care, într-un articol publicat în România literară, în anul 1985, scria că: "Dincolo de modificările operate la nivel cinematografic, echilibrul poveștii se păstrează, având în vedere că necesara vizualizare a epocii pornește fie în prelungirea stărilor sufletești descrise în roman, fie captând ecouri din alte scrieri ale marelui prozator român."

Pe de altă parte, însă, criticul de film Tudor Caranfil susține că "Nicolaescu reintegrează crima, eludată de versiunea lui Berger, dar înlătură cu totul nebunia, adâncind, mai aproape de izvorul literar, elementele sociale ale istoriei, dar și simplificând-o psihologic. Că în venele fiului pulsează "osteneala generațiilor duse" se declară, nu se vede. Pregătirea (desprinderea din malul amintirii a unor imagini din ce in ce mai limpezi) abuziv lungită și urmată de deznodământul precipitat, duce la un dezechilibru dramaturgic." El atrage, totodată, atenția asupra "obsesiei dansului, ca simbol al forței țărănești de regenerare", se arată pe site-ul cinemagia.ro.

Sursa: AGERPRES