Ascultă Radio România Cultural Live

Centenar - HOREA POPESCU, animator marcant al scenei româneşti 25.01.1926 - 24.01.2010

24 Ianuarie 2026, 07:12

Se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui HOREA POPESCU, regizor proteic de teatru şi film, director artistic al Teatrului Naţional din București timp de peste două decenii.

Născut la 25 ianuarie 1926, în oraşul Zlatna, judeţul Alba, el a studiat la Liceul Andrei Șaguna și a obținut licența în Drept și diploma în regie de la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică. A activat la Teatrul C.F.R. Giulești și la Teatrul Național I.L. Caragiale, unde a fost director artistic timp de 22 de ani. A realizat aproximativ 70 de montări teatrale și 5 filme de lungmetraj, fiind recunoscut pentru adaptări după autori celebri. Artist emerit, distins cu numeroase premii, a fost decorat cu Medalia Muncii și Ordinul Național Serviciul Credincios. În 2003 este răsplătit cu Premiul pentru întreaga activitate, acordat de UNITER. Casa de Cultură din Zlatna îi poartă numele începând din 2021.

Autor, de-a lungul unei cariere de şase decenii, cu aproximativ o sută de spectacole puse în scenă, semnând și scenografia unora dintre acestea, HOREA POPESCU, regizor cu o vastă cultură şi cu un gust artistic rafinat, s-a impus drept unul dintre artizanii spectacolului monumental. Despre spectacolele sale criticul Valentin Silvestru remarca: Au un stil inconfundabil, concretizat în ceea ce eu aș numi „Monumentalitate simplă”.

Totodată, a fost apreciat ca unul dintre regizorii reformatori ai timpului său. În anul 1968 este numit director artistic al Teatrului Național din București, la solicitarea directorului general Zaharia Stancu, şi rămâne director artistic vreme de peste 22 de ani. După 1990, își continuă activitatea ca director al Instituțiilor de spectacole, în Ministerul Culturii.

Dintre numeroasele sale realizări artistice, amintim câteva producții de răsunet: Moartea unui artist de Horia Lovinescu, Danton de Camil Petrescu, singura transpunere scenică a monumentalei piese, Caligula de Albert Camus, Generoasa Fundaţie de Antonio Buerro Vallejo, Zbor deasupra unui cuib de cuci după Dale Wasserman, Baia şi Ploşniţa de V. Maiakovski, Richard III de W. Shakespeare, Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Becket de Jean Anouilh, Titanic vals de Tudor Muşatescu, Coana Chiriţa de Tudor Muşatescu după Vasile Alecsandri, Pisica în noaptea Anului Nou de D. R. Popescu, Moştenirea de Titus Popovici, Avram Iancu de Lucian Blaga, Ondine de Jean Giraudoux ş.a.

Tot la Naționalul din București, după revoluție, a montat Rivalii de Sheridan, Profesionistul de Dušan Kovačević, regie şi decor, premiat la Festivalul piesei originale sârbe de la Novi Sad în 1996, Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller, regie, scenografie şi adaptare, 2000 și Tărâmul celălalt de Dušan Kovačević, 2002 (ultimul spectacol realizat la TNB).

În spectacolele sale, montate mai ales la Teatrul Naţional din București, dar şi pe scene din ţară şi străinătate, HOREA POPESCU a creat întotdeauna atmosferă, a dezvoltat un univers. Născute dintr-o inepuizabilă imaginaţie, dintr-un simţ propriu al proporţiilor şi dintr-o ştiinţă aparte a dominării spaţiului scenic, ele au fost mereu inventive, pline de vervă, de culoare, de sugestii, de dramatism, de semnificaţii şi s-au bucurat, constant, de un răsunător succes de public.

HOREA POPESCU a fost şi autorul unor filme de succes, cum ar fi Omul de lângă tine, De trei ori Bucureşti, Dragoste lungă de o seară. Filmele sale Cuibul de viespi şi Moartea unui artist, au fost inspirate din teatru, primul după Gaiţele de Al. Kiriţescu şi celălalt după piesa omonimă a lui Horia Lovinescu.

De asemenea, a fost realizatorul unor spectacole de televiziune: Bălcescu după Camil Petrescu, Titanic Vals după Tudor Muşatescu, Profesionistul după Dušan Kovačević ş.a.

HOREA POPESCU, personalitate emblematică a teatrului românesc, a avut o viziune proprie asupra lumii spectacolului şi a dat acestei viziuni structură, viaţă şi expresie dramatică. Opera sa nu poate fi asimilată unui gen anume, ci unui univers teatral în care se disting originalitatea stilului şi puternica unitate a spectacolelor.

„Ce facem cu tata?”  spectacol-lectură în premieră, la Uzina cu Teatru
Teatru și film 04 Februarie 2026, 11:29

„Ce facem cu tata?” spectacol-lectură în premieră, la Uzina cu Teatru

În cadrul proiectului „Lecturi³”, piesa desemnată câștigătoarea acestei luni, „Ce facem cu...

„Ce facem cu tata?” spectacol-lectură în premieră, la Uzina cu Teatru
Claudia Cardinale și Pier Paolo Pasolini, în prim-plan la „Il Cinema Ritrovato on Tour in Romania”
Teatru și film 02 Februarie 2026, 03:05

Claudia Cardinale și Pier Paolo Pasolini, în prim-plan la „Il Cinema Ritrovato on Tour in Romania”

Selecția din acest an poate fi văzută de publicul cinefil în trei orașe: București, Cluj și Timișoara și propune...

Claudia Cardinale și Pier Paolo Pasolini, în prim-plan la „Il Cinema Ritrovato on Tour in Romania”
Actrița Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolul din „Singur Acasă”, a murit la vârsta de 71 de ani
Teatru și film 30 Ianuarie 2026, 21:00

Actrița Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolul din „Singur Acasă”, a murit la vârsta de 71 de ani

Catherine O’Hara, actrița cunoscută pentru aparițiile sale în filmele emblematice „Beetlejuice” și...

Actrița Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolul din „Singur Acasă”, a murit la vârsta de 71 de ani
Alina Șerban, premiată internațional, într-un rol puternic: „Gipsy Queen” ajunge pe marile ecrane din România
Teatru și film 28 Ianuarie 2026, 20:57

Alina Șerban, premiată internațional, într-un rol puternic: „Gipsy Queen” ajunge pe marile ecrane din România

Filmul Gipsy Queen , cu actrița Alina Șerban în rolul principal, va avea lansarea în cinematografele din...

Alina Șerban, premiată internațional, într-un rol puternic: „Gipsy Queen” ajunge pe marile ecrane din România
Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș
Teatru și film 28 Ianuarie 2026, 16:57

Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș

Teatrul Național Radiofonic Radio România , fidel misiunii sale de a rămâne conectat în permanență la...

Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș
Teatru și film 26 Ianuarie 2026, 12:00

„Don Quijote”, „Turandot”, „Callas – Oana Pellea”, „Don Giovanni” și „Evgheni Oneghin”, deschid luna februarie pe scena ONB

Opera Națională București prezintă în prima săptămână a lunii februarie o selecție de titluri din repertoriul...

„Don Quijote”, „Turandot”, „Callas – Oana Pellea”, „Don Giovanni” și „Evgheni Oneghin”, deschid luna februarie pe scena ONB
Premiera națională a spectacolului „Ziua mea norocoasă”, la început de martie, în București și Cluj
Teatru și film 26 Ianuarie 2026, 00:26

Premiera națională a spectacolului „Ziua mea norocoasă”, la început de martie, în București și Cluj

Teatrul Național București găzduiește, pe data de 2 martie, ora 20:00, în Sala „Ion Caramitru”, premiera...

Premiera națională a spectacolului „Ziua mea norocoasă”, la început de martie, în București și Cluj
„Micuța Amélie” și „Arco”, nominalizate la Premiile Oscar 2026
Teatru și film 23 Ianuarie 2026, 21:07

„Micuța Amélie” și „Arco”, nominalizate la Premiile Oscar 2026

Micuța Amélie, din 23 ianuarie 2026 în cinematografele din România.

„Micuța Amélie” și „Arco”, nominalizate la Premiile Oscar 2026
Ascultă live

Ascultă live

10:00 - 12:00
Cu minte de weekend
Ascultă live Radio România Cultural
10:05 - 13:00
DIMINEŢI CU SOARE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
10:30 - 12:30
DESCHIS ÎN WEEK-END (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
10:00 - 12:00
SLUJBA RELIGIOASĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
10:03 - 13:00
Weekend împreună
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
10:05 - 10:50
TOP 25
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
10:03 - 11:00
Pop Matineu
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri