Ascultă Radio România Cultural Live

Decidem singuri, NU există ziduri!

15 Iunie 2018, 14:31

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în colaborare cu Teatrul Nottara, vă invită vineri, 22 iunie 2018, de la ora 1830, la prezentarea piesei de teatru „Decidem singuri, nu există ziduri!”, reeditând, preț de câteva minute, în Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara, emoțiile și efortul celor care au spus „Da”, fără rezerve, reintegrării prin artă.

Interpretată de persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului București-Jilava, piesa de teatru a fost premiată în cadrul Festivalului Multiart pentru deținuți „Dana Cenușă – Descătușare prin cultură”,  ediția a IX-a, 2017, succesul acesteia accentuând potențialul recuperativ al jocului de rol în demersurile specifice sistemului penitenciar.

Momentul artistic este urmat de o masă rotundă intitulată  „Punți către libertate. Descătușare prin cultură”, eveniment la care ne face o deosebită plăcere să vă invităm, pentru a discuta despre rolul terapeutic al activităților artistice asupra persoanelor private de libertate.

Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB
Teatru și film 23 Iunie 2025, 12:10

Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB

În serile de 14 și 15 iulie, scena Teatrului Național „Ion Caramitru” devine spațiul sincerității incomode,...

Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB
Câștigătorii TIFF.24: Povești puternice și emoționante cuceresc cele mai importante premii ale ediției
Teatru și film 22 Iunie 2025, 06:51

Câștigătorii TIFF.24: Povești puternice și emoționante cuceresc cele mai importante premii ale ediției

  Câștigătorii celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania au fost anunțați...

Câștigătorii TIFF.24: Povești puternice și emoționante cuceresc cele mai importante premii ale ediției
Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România prezent la FITS
Teatru și film 21 Iunie 2025, 12:34

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România prezent la FITS

 Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România , partener de tradiție al  Festivalului Internaţional de...

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România prezent la FITS
Se deschide Amfiteatrul în aer liber
Teatru și film 21 Iunie 2025, 07:01

Se deschide Amfiteatrul în aer liber

  Din 7 iulie până în 8 septembrie vă așteptăm la Amfiteatrul în aer liber, sus pe Teatrul Național...

Se deschide Amfiteatrul în aer liber
Scurtmetrajul „O zi de sărbătoare” - un film care poate fi citit din mai multe perspective și care vorbește despre mai multe probleme sociale
Teatru și film 20 Iunie 2025, 15:36

Scurtmetrajul „O zi de sărbătoare” - un film care poate fi citit din mai multe perspective și care vorbește despre mai multe probleme sociale

În selecția  Zilelor Filmului Românesc  de la TIFF se regăsește și scurtmetrajul  „O zi de...

Scurtmetrajul „O zi de sărbătoare” - un film care poate fi citit din mai multe perspective și care vorbește despre mai multe probleme sociale
FITS 2025 - MULȚUMESC
Teatru și film 20 Iunie 2025, 09:20

FITS 2025 - MULȚUMESC

Începe cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu , unde sunt aşteptaţi peste 5000 de...

FITS 2025 - MULȚUMESC
Începe FITS 2025: peste 840 de evenimente și 5.000 de artiști din 82 de țări 
Teatru și film 19 Iunie 2025, 14:57

Începe FITS 2025: peste 840 de evenimente și 5.000 de artiști din 82 de țări 

  Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) ajunge în 2025 la cea de-a 32-a ediție. Între 20 și...

Începe FITS 2025: peste 840 de evenimente și 5.000 de artiști din 82 de țări 
Emilia Dobrin și femeile puternice interpretate de-a lungul carierei
Teatru și film 19 Iunie 2025, 14:10

Emilia Dobrin și femeile puternice interpretate de-a lungul carierei

Cu roluri memorabile pe scena de teatru și apariții marcante în cinema, Emilia Dobrin a colaborat de-a lungul timpului...

Emilia Dobrin și femeile puternice interpretate de-a lungul carierei
Ascultă live

Ascultă live

18:30 - 19:00
RRC Soundtrack
Ascultă live Radio România Cultural
18:10 - 19:00
INTERNET CAFÉ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
18:30 - 18:56
الفترة الثانية
Ascultă live Radio România Internaţional 1
18:15 - 19:00
WEEKEND CU PRIETENII (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
18:30 - 18:56
Srpska redakcija prva emisija
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
18:00 - 20:00
TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
17:00 - 19:00
Auto Radio
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
15:03 - 19:00
Sens Unic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
18:05 - 19:00
CÂNTEC MÂNDRU POPULAR
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
16:03 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru