Michaela Platon, una dintre vocile de la “Scena și ecranul”, depănătoarea de povești, la “Cine-Fascinație” “Monotonia mă deprimă, aşa că scriu, fac haine, bijuterii, instalații. E un alt fel de a mă exprima”

Vorbește despre teatru, film, televiziune și festivaluri, la “Scena și ecranul”, și despre filme antologice și poveștile lor captivante, la “Cine-Fascinație”, la Radio România Cultural. Realizator de emisiuni, critic de cinema, dar și designer de bijuterii, Michaela Platon – căci despre ea este vorba – se îndrăgostește de radio, acum 35 de ani, pe când era profesoară de română și engleză, și îi rămâne fidelă până în ziua de astăzi. Un om tonic, mereu cu zâmbetul pe buze, dornic să învețe continuu, din orice și de la oricine. Despre cele mai interesante personalități, din sutele pe care le-a cunoscut, filme și bijuterii, despre pasiuni și priorități în viață, povestește Michaela Platon, în cele ce urmează:

"Scena şi ecranul" este emisiunea pe care o prezentați, în fiecare vineri, la Radio România Cultural. Cum arată scenă și ecranul, în plină pandemie?

Nu doar o prezint, o realizez. Cred că în esenţă
emisiunea mea sună la fel, cu sau fără pandemie. Are aceeași dinamică, vine cu
aceeași energie și aduce în atenția publicului oamenii atât de speciali care
fac teatru, film, televiziune și festivaluri- acum confruntați cu o altă
problematică. Chiar dacă nu mai sunt tot atâtea evenimente majore, ne bucurăm
de cele care încă există, căci sunt oazele noastre de normalitate, picăturile
care ne țin conectați la „oceanul” care acum nu ne mai e accesibil.

Sunt atât de mulţi oameni valoroşi în teatru şi film care
merită atenţia ascultătorilor, atâtea proiecte care incubează acum, când totul
pare să se fi oprit. Oricât de urâtă ar fi realitatea, lumea merge mai departe,
creatorii nu pot trage oblonul peste inspiraţie şi mulţi vor valorifica acest
timp ca să lucreze.

Eu am primit ediţia de vineri a acestei emisiuni, ideea le
aparține celorlalte două colege care o realizează, fiecare profilată pe una
dintre cele două valențe. Emisiunea mea este un fel de hibrid, căci abordez deopotrivă
subiecte din teatru şi film, la care am adăugat o cronică audio care încearcă
să prezinte altfel noutăţile
cinematografice sau ale micului ecran. Sunt o persoană foarte competitivă, nu
am probleme de self esteem și nici de ego, iar emulația este starea mea
predilectă. Aşa că sunt convinsă că este de bun augur această „unitate în
diversitate” în care eu cred. Cu cât sunt mai multe voci distincte, cu atât va
fi mai valoros întregul şi mai mulţumiţi ascultătorii, care își vor putea
exercita liberul arbitru alegând.

De asemenea, sunteți și realizatoarea emisiunii
"Cine Fascinație" care, duminică seara, se difuzează la același post
de radio. Despre ce le vorbiți aici, ascultătorilor dvs.?

Despre
filme antologice cu poveştile lor fascinante, cu muzica, actorii, regizorii lor
şi cu istoriile care le-au înconjurat - ale epocii sau ale felului în care au
ieşit în lume. Şi despre sincronicităţi şi soarta unora dintre aceste filme
memorabile.

De
la începutul sezonului am povestit despre Moulin Rouge, I AM SAM, Chicago,
Philadelphia, The Greatest Showman şi City of Angels şi am încă sute de filme
exepționale despre care merită să vorbesc, aşa că urmează Rock of Ages, Purple
Rain, El Laberinto Del Fauno, A beautiful Mind, The English Pacient, Amadeus,
Inception, Trainspotting şi câte şi mai câte... Prin urmare ascultaţi ...şi
veţi afla!

De când există pasiunea dvs. pentru film?
Care este primul film de care v-ați îndrăgostit? De ce acesta (acestea) și
nu altul?

Iubesc filmul dintotdeuna, este un fel extraordinar în
care îţi poți expanda imaginaţia. Nu îmi amintesc „primul film”, cred că m-am
îndrăgostit în corpore, de fenomenul cinema, de lecturile cinematografice, de
magia ecranului.

Există filme pe care le tot revedeți și de care credeți
că nu vă veți plictisi niciodată? Care sunt acestea? Şi de ce vă plac atât de
mult? Dar actori?

Sigur că sunt şi filme la care mă întorc, dar cred că mai
degrabă e vorba de creatori , de genuri si de filmografii. Îi iubesc pe Baz Luhrmann, Tim Burton, Stanley
Kubrick, Ingmar Bergman, îi admir pe Quentin Tarantino, Frank Darabont, James
Cameron, Martin Scorsese şi îi respect pentru minţile lor creatoare şi filmele
minunate pe care ni le-au dăruit. Îmi plac pentru poveştile lor speciale care
fie au o încărcătură emoţională aparte, fie ne provoacă, fie ne dăruiesc lumi
noi. Îmi plac pentru felul în care ne aduc în vieţi fabulosul, în care re-creează
povestea, acordă şanse şi ne reamintesc un postulat universal: iubirea este
totul.

Când ați vorbit pentru prima oară despre film, la radio?
Aceea a fost prima dvs. emisiune radiofonică?

Fac radio din 1985. Pe atunci eram profesoară de română
si engleză şi m-am „virusat” imediat ce am intrat în contact cu lumea
legendarului Program III, care era unic în peisajul tern de atunci. Am început
să colaborez la Clubul Artelor şi să fac Agenda culturală (film,
teatru, literatură,
arte plastice, muzică - în care am vorbit prima oară la radio despre film) şi
am avut bucuria să lucrez cu nişte profesionişti de elită- Titus Vâjeu,
Georgeta Adam, Elsa Cenuşă, Doina Papp. Primul interviu despre film a fost în1985
cu Nicolae Corjos, la lansarea peliculei Declaraţie de dragoste. Şi aici încep
sincronicităţile: acolo l-am regăsit pe scenaristul filmului, romancierul
George Șovu, care, pe când eram în liceu, era inspector şi coordona echipa de elevi
finalişti la faza pe țară a Olimpiadei de limbă și literatură română. A fost o
întâlnire extraordinară, acum eram jurnalistă, dar tot „domnule profesor” îi
spuneam- cu dragoste şi respect- ca în anii adolescenței în care am avut
dascăli cu suflet şi vocaţie, care au fost modele pentru noi.

Ne-am revăzut apoi la Extemporal la dirigenţie şi l-am
reîntâlnit și pe Ned (pictorul Ion Nedelcu) care făcea scenografia, cu care mai
apoi aveam să fiu colegă la revista VIP, în care semnam paginile de film - şi
al cărei prim număr în varianta nouă sărbătorea cu copertă şi articol de fond
.... 30 de ani de la lansarea filmului Declaraţie de dragoste!

În 1990, după
cinci ani de colaborare, m-am angajat la Radiodifuziune şi a început o altă existenţă
profesională, una de pionierat aş putea spune, căci am făcut sumedenie de
lucruri care nu se mai făcuseră până atunci: programe live, talk show-uri,
campanii radiofonice alături de alte 12 radioruri europene, strategii pe
domeniul social elaborate şi implementate, anchete şi studii de caz, regie de spectacole.
Am lucrat cu Sofia Șincan, Marius Grozea, Paul Grigoriu, Jeana Ghorghiu şi
Florian Pittiș, au fost ani de muncă intensă, uneori chiar dură, dar plini de
bucurii neaşteptate şi întâlniri cu oameni extraordinari. Prima emisiune de
film a fost „Cameră, motor, acţiune!” în 1990-91, şi era la început o rubrică
extinsă în radio programele pe care le
realizam (Blue Jeans Magazin, Weekend in Blue Jeans), apoi au venit colaborarea
cu distribuitorii de film şi vizionările, apoi cronicile, emisiunile de cultură
cinematografică, paginile de film din reviste, blogul de cultură şi film şi...
iată-mă, acum sunt vocea Scenei şi Ecranului care încheie săptămâna lucrătoare şi
depănătoarea de poveşti de la Cine-Fascinație!

Cu ce v-a cucerit radioul? Și prin ce anume v-a
făcut să-i rămâneți fidelă?

Am crescut cu Programul III, l-am iubit, am visat să
ajung să fac emisiuni acolo şi am luat-o de la capăt de câteva ori când s-a
rebranduit. Am rămas atâta timp cât am simţit că mă regăsesc acolo, iar când
spiritul acela a dispărut, am ştiut că e timpul să găsesc altceva. În fapt în
asta constă „arta” vieţii: să cauți și să-ţi găseşti locul, să fii flexibil, să
integrezi și să poți să o iei mereu de la capăt ca și când ar fi prima oară: cu
pasiune, încredere și elan.

Insatisfacţia,
plafonarea vin din pierderea interesului pentru ceea ce faci, din
autosuficienţă şi minima rezistenţă cu care abordezi lucrurile. Iar radioul,
locurile în care am mers cu el, oamenii pe care i-am întâlnit şi cu care am
lucrat (colegii, invitații sau studenții mei), permanenta dorinţă de a fi mai
bună, mai autentică, mi-au păstrat sufletul cu care şi acum iubesc meseria asta,
căreia i-am dăruit din energia mea vitală 35 de ani.

De-a lungul carierei dvs., ați întâlnit numeroase
personalități artistice, din teatru, film, muzică. Care sunt cele mai
interesante personalități pe care le-ați cunoscut/intervievat? Dar cele mai
dificile sau, să le spunem, cele cu care ați comunicat mai greu, cele cu
firi mai greu de pătruns?

Nu cred că am avut vreodată probleme de relaționare. Ii admir și îi respect pe cei pe care îi intervievez, îi abordez cu o energie stenică, incerc să îi pun în valoare în dialogurile noastre, nu sunt conventională și mă bucur să îi întâlnesc, așa că și ei îmi răspund asemenea. Totul este pe principiul „receive and transmit”.

Nu ştiu dacă pot să fac o ierarhie, în 35 de ani am făcut sute de interviuri cu oameni marcanți din cele mai diverse domenii. Din muzică mi-au plăcut pentru personalitatea lor şi felul în care am rezonat – Eagle- Eye Cherry, Mariza (regina fado-ului), Suzanne Vega, Lhassa, Bobby Kimball (vocalistul de la Toto) şi Geoff Tate de la Queensryche. Cu el şi cu Susan (soţia lui şi managerul trupei), am avut ocazia să discut mai mult, când am organizat în 2008 concertul Operation Mind Crime de la Arenele Romane, penultima reprezentaţie a trupei cu această operă rock. A fost o seară magică, felul în care Geoff ne-a mulţumit la scenă deschisă rămâne nepreţuit. Ca şi momentul în care, de pe scena Arenei Petőfi Csarnok de la Budapesta, Boby Kimball mi-a dedicat piesa favorită. Abia am răzbit prin zidul de  fani adunaţi în fața scenei cât timp noi eram în backstage la interviu, dar am reuşit printr-o minune să fiu „la vedere”, aşa cum îi promisesem.

Am fost 9 ani corespondent Radio România la Sziget Festival de la Budapesta (un fel de Woodstock, pe atunci cel mai mare festival în aer liber din Europa) şi m-am bucurat împreună cu Marcel –„coechipierul” meu și la radio timp de 23 de ani- de prietenia şi ajutorul lui Dan Panaitescu, fondatorul festivalului (tragic dispărut în urmă cu câţiva ani), aşa că eram permanent în backstage cu trupele. Ce vremuri.....

Mi-a plăcut să îl intervievez pe regizorul László Nemes, pentru naturalețea și fineţea lui, şi am remarcat dincolo de un cineast atent la detalii și
preocupat de abordări inedite - un tânăr de o uimitoare normalitate, cum
puțini dintre cei care ajung la recunoașterea mondială pe care ți-o conferă
câștigarea unui premiu OSCAR- mai ştiu să o păstreze.

Un alt cineast cu care am
rezonat frumos a fost Grimur Hákonarson (premiat la
Cannes şi Clermond-Ferrand), care în realitate este cum sunt şi filmele lui speciale.

Am fost pe rând fascinată de întâlnirile cu sir Derek Jacobi, prinţesa Clotilde Courau, Armand Assante sau Radu Mihăileanu (cu care a devenit „tradiţional” să fac un interviu la lansarea filmelor sale)

Au fost sumedenie de
întâlniri minunate cu actori, regizori, scenografi din teatru şi film, dar cred
că niciunul dintre interviurile acestea nu m-a marcat ca întâlnirea cu
antropologul Annick de Souzenelle, recunoscută pentru studiile ei de
hermeneutică şi considerată „un Mircea Eliade feminin”. Am avut-o invitată
într-una dintre ediţiile live ale emisiunii
„Totul despre YOGA” pe care am realizat-o timp de 8 ani împreună cu yogacharia
Mario Sorin Vasilescu, la România Tineret. Un alt prilej cu care m-am simţit
privilegiată a fost atunci când invitatul meu în studiou a fost dr Bruce
Lipton- reputatul profesor și biolog american a cărui carte, Biologia
Credinţei, mi-a schimbat orizonturi.

Sunteți realizator de emisiuni radio, critic de film, dar
și designer de bijuterii. Ce fel de bijuterii creați? Din ce anume? Pentru
cine? Ce faceți cu ele (le vindeți, le dăruiți)?

La bijuterie am ajuns după design vestimentar. Pe vremuri
exista Fondul Plastic, locul în care te duceai dacă îţi doreai o ţinută unică,
o bijuterie sau un obiect decorativ special şi am lucrat mai întâi asta, prin
anii 80. Apoi au venit copiii (am două fete extraordinare!), radioul (în care
munceam zi lumină), proiectele mele de freelancer, evenimentele pe care le-am
organizat timp de vreo 8 ani.

La un moment dat am simţit nevoia să mă întorc la partea
creativă a sufletului meu şi m-am reapucat să fac bijuterii. Lucrez cu
materiale naturale- pietre semipreţioase şi preţioase, lemn, piele, textile,
metal, sticlă - şi în funcţie de cum mă inspiră, folosesc fragmente de ţesături
și tapiserii vechi pe care nu le las să se piardă, broderii cărora le redau
viaţa. Le vând, le dăruiesc, le port. Sper să dezvolt brandul la un moment dat
(poate atunci când o mă pensionez, deşi nu prea mă văd nemaifăcând radio...)

De unde această pasiune? :)

Pasiunile vin din nevoia noastră de a ne întregi. Faci o
meserie pe care o iubeşti, dar rămâne undeva o aripă a ta care vrea şi poate să
zboare. De când mă ştiu am fugit de etalonare, de hainele aidoma, de tiparele
în care doreau să ne înghesuie şi asta m-a obligat să încep să schimb lucruri.
Încet, încet, am căpătat încredere ( ..şi prima mea maşină de cusut electrică!)
şi am luat avânt. Am început să fac întâi lucruri pentru mine, apoi lumea le
voia şi pentru că nu puteam să le replic sau să le înseriez, am început să fac
colecţii. Apoi am trecut la bijuterie. Am o latură creativă care nu mă lasa să
stau...dar nici să mă repet, căci monotonia mă deprimă, aşa că scriu, fac
haine, bijuterii, instalații ( pe vremuri mai şi pictam, făceam gravură)...e un
alt fel de a mă exprima.

Cum sunteți dvs., dincolo de spațiul public? Ce
alte pasiuni aveți? Ce vă place să faceți în timpul liber?

Sunt aceeaşi indiferent unde aş fi şi ce aş face, nu am „fețe”
şi atitudini diferite. Sunt de cele mai multe ori veselă, (încerc să nu îmi
încarc viaţa cu lucruri şi persoane care nu mă interesează și să nu-mi irosesc
energia), mă bucur aproape din orice, gândesc mai mereu de bine și de frumos,
încerc să trăiesc în „acum”.

Timpul liber mi-l petrec undeva...în „Ţărania”, într- o
căsuţă cu livadă și flori cu care vorbesc și unde mă reconectez cu energia de
lumină. Acolo am atelierul și miile de
cărţi, CD-uri, viniluri şi DVD-uri pe care le preţuiesc. Oricât de obosită aș
fi, acolo mă reîncarc şi pot să o iau de la capăt cu potenţial maxim.

În rest...sunt încă pasionată să învăţ. Continuu, de la
orice şi oricine, dintotdeauna! Am învăţat de la cei doi câini minunaţi care au trecut prin viaţa noastră,
de la oameni simpli sau personalităţi, de la mâţele mele şi de la copilele cu
care am crescut şi noi ca părinţi, traversând şi vârstele noastre şi vârstele
lor. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o este că măreţia rezidă în
simplitate. Cu cât un om este mai evoluat spiritual, cu atât este mai simplu,
mai aproape de normalitate, de limpezime. Iar asta nu are nici o legătură cu
câtă şcoală ai, sau unde te găseşti în vreo ierarhie : a fi OM este cea mai
valoroasă distincţie pe care o poţi dobândi evoluând.

Sunteți un om tonic, mereu cu zâmbetul pe buze. De unde
vă luați zilnic doza de energie și optimism?

E natura mea, felul în care sunt construită şi modul în
care am ales să trăiesc. Energia mea vine din cum gândesc: nu judec pe nimeni
(dar spun întotdeauna ce gândesc), cred în bine şi în adevăr până la capăt,
sunt gata să ajut pe oricine îmi cere sprijinul, încerc să îmi păstrez echilibrul
şi lumina şi să scap de zgura care ne înconjoară.

Am o familie extraordinară care mă iubeşte şi mă susţine
şi eu le întorc iubirea asta în fiece clipă. Marcel e cu adevarat jumătatea
mea, am învăţat atât de multe de la el (muzică, radio, cum să fii bun, blând,
răbdător), iar fetele noastre ne bucură şi ne fac atât de mândri! Sunt „sorii”
în jurul cărora gravitez!

Bogdana, cea mare, este cea mai bună prietenă a mea, profesionistă
apreciată într-o firmă de top şi o ființă frumoasă, sensibilă şi evoluată-
Smaranda, cea mică, nu încetează să ne uimească: după ce a făcut jurnalism şi
psihologie aici, în vara aceasta a absolvit secţia de Bijuterie/Design
conceptual la Central St Martens ,University of the Arts London, cea mai
prestigioasă universitate de artă şi design din Europa. Cum să nu fii optimist
şi fericit când viaţa este atât de generoasă? Nu este nimic mai important pe
lume pentru mine decât familia mea, ei sunt prioritatea mea absolută şi oamenii
cărora le este destinată iubirea mea necondiţionată.

Despre ce/cine vor afla, în perioada
următoare, ascultătorii dvs. din emisiunile "Scena și
ecranul” și “Cine-Fascinație?”

Scena şi Ecranul este o emisiune de actualitate de teatru
şi film, aşa că nu prea am cum să ştiu ce o să fie în ediţiile viitoare, mai
ales în contextul actual în care pandemia a închis teatrele şi cinematografele,
iar premierele sunt în stand by. Dar pentru că lumea lucrează, creuzetele astea
sunt la fel de spectaculoase ca operele finite, aşa că stau de vorbă cu actori,
regizori, scenaristi, dramaturgi, coregrafi, directori de teatre care caută
soluţii şi se pregătesc pentru atunci când se vor redeschide instituţiile de
cultură. Cronicile audio se îndreaptă către filmele pe care le putem vedea on
line sau la televizor, asta până vom începe iar să mergem la cinematograf.

La Cine-Fascinaţie nu am un plan exact, am sute de filme
în cap şi le aleg în funcţie de stare. Dar pot să vă spun că toate sunt
extraordinare, ca la vremea lor au amprentat cumva cinematografia şi au devenit
memorabile cu soundtrack-urile, rolurile sau povestea lor.