One World Romania #14. A patra zi

Noua săptămână vine cu al treilea film din competiție, curajosul „Vedere nocturnă”, debutul Carolinei Moscoso Briceño. Un alt debut, pe care avem plăcerea să vi-l prezentăm în premieră internațională, este „Certitudinea probabilităților”, al Ralucăi Durbacă. De asemenea, nu mai puțin de trei evenimente speciale vor discuta despre gen, cadrul lui legal și sitemul de justiție în general. 

Cu primul ei film, Carolina Moscoso își unește pe de-o parte vocea numeroaselor mărturii publice de violențe sexuale care au erupt în ultimii ani, dar sondează de asemenea modul în care se reconfigurează viața interioară a unei victime de viol în timp ce realitatea exterioară rămâne neschimbată și adânca solitudine a deținătorului unei experiențe în fond netransmisibile. Agresiunea de la care pornește filmul s-a întâmplat cu opt ani în urmă, când regizoarea era studentă la film. Evenimentul și urmările sale practice, medicale și juridice, ne sunt raportate în scris, sub forma unor cartoane, între care sunt inserate fragmentele unui soi de jurnal filmat care surprinde, așa cum o fac cel mai adesea aceste înregistrări, delicatețea cotidianului și banalitatea fericirii. Amintirea violului nu corodează aceste momente, ci pur și simplu se așterne asupra lor ca un strat de praf, ce le conferă un aer distant și puțin ireal; iar neglijența cu care sunt filmate nu mai pare să provină din participarea directă a cineastei în acțiune, ci dintr-o tensiune nerezolvată între dorința de a trăi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și incapacitatea de a uita.

1968, Republica Socialistă România. Femeile se interesează de noile tendințe în vestimentația de litoral, tinerii hippie din Hamburg sunt aspru criticați de studenți români, în timp ce Nicolae Ceaușescu citește celebrul discurs-frondă împotriva intervenției trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia. Peste toate acestea plutește, solemn, Internaționala cântată pe stadion de o mulțime de pionieri cu cămașă albă și cravată roșie. O certitudine pentru fiecare probabilitate: documentarul este deopotrivă lecție de istorie și semn de alarmă ideologic, demersul regizoarei ne atrage în permanență atenția asupra funcțiilor filmului de propagandă, fără să știrbească totuși fascinația din miezul imaginilor, a figurilor care ne fac cu mâna dintr-un trecut îngropat în locuri comune și parti-pris-uri politice. În spatele fațadei ideologice se revelează, prin frânturi mijite de sub discursul idealist-bombastic, o lume apusă, rămasă captivă în arhivele studiolului Sahia.

Debutul în lungmetraj al lui Ulrike Ottinger propune una dintre cele mai hipnotice experiențe de vizionare posibile. Construit sub forma unei alegorii, în care femei din întreaga lume, de vârste diferite și cu ocupații diverse, călătoresc spre un loc mitic, o barcă unde o conducătoare autoritară cu nume generic (Madame X) crease o comunitate formată exclusiv din femei eliberate de constrângerile societății patriarhale, filmul e reprezentativ pentru opera experimentală de început a realizatoarei. Compus, în principal, din scene coregrafiate și din tablouri atent mizanscenate și extrem de elaborate și de rafinate din punct de vedere cromatic, „Madame X” e o utopie radicală feministă, cu o desfășurare narativă minimală, dar plină de semnificații filosofice și culturale. Și e de o frumusețe plastică îmbătătoare, aspect controlat tot de Ottinger (deopotrivă, directoare de imagine a filmelor sale), amintind de forța vizuală și expresivă a unor filme ale undergroundului american din deceniul precedent - precum „Flaming Creatures”, în regia lui Jack Smith, sau „Chumlum”, în regia lui Ron Rice -, însă, de multe ori, depășindu-le la acest nivel.

În anul 2014, România a semnat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, iar în 2016 a fost cel de-al 14-lea stat care a ratificat Convenția prin Legea 30/2016, această etapă marcând începutul unui proces de reformă legislativă prin care s-a realizat armonizarea actelor normative incidente în domeniu cu prevederile acesteia. La șapte ani de la semnarea Convenției de la Istanbul, evenimentul (Ne)Convenția de la Istanbul își propune să analizeze maniera în care aceste prevederi sunt implementate și să asigure un context în care cetățenii, societatea civilă și instituțiile pot veni cu soluții acolo unde implementarea rămâne deficitară. Evenimentul constă într-o expoziție interactivă în jurul Convenției de la Istanbul, cu scopul de a informa cetățenii cu privire la existența acesteia și a conținutului său, și o dezbatere cu experți și experte ce urmărește o discuție aprofundată despre implementarea Convenției la nivel național, probleme și posibile soluții pentru o implementare mai eficientă.

18:30 Vedere nocturnă

20:30 Femeile Soarelui: O cronologie a privirii

CINEMA MUZEUL ȚĂRANULUI

18:00 Justiție Nevăzută

21:15 Certitudinea probabilităților *

CINEMATECA EFORIE

18:30 Gender Talk

18:30 Madame X - O dictatoare

INSTITUTUL FRANCEZ - ATRIUM

11:00 Expoziție - A.R.T. Fusion – (Ne)Convenția de la Istanbul

17:00 Dezbatere - A.R.T. Fusion – (Ne)Convenția de la Istanbul

(Dezbatere)

UNATC

10:00 Intâlnirea de lucru cu partenerii locali Kinedok Romania

Ieri am vorbit despre corp, atât prin performance-ul „Corpfluid. Istorii personale întrerupte”, cât și prin filmele cineastei feministe avangardiste Valie Export. Ne-am scufundat cu plăcere în alt film fluviu al lui Ulrike Ottinger, capodopera densă și complexă „Pasajul de sud-est”, și am dezvăluit noi filme din secțiunea principală, „Femei în pragul egalității de gen”, cât și în cele dedicate marginalizaților, conflictelor contemporane și justiției. În sfârșit, tot ieri a avut loc deschiderea celei de-a șaptea ediții KineDok, marcată de proiecția filmului „Ziua femeii”.

Găsiți programul complet al festivalului aici.

Biletele se pot achiziționa de pe platforma Eventbook.