Debutul în lungmetraj al lui Ulrike Ottinger propune una dintre cele mai hipnotice experiențe de vizionare posibile. Construit sub forma unei alegorii, în care femei din întreaga lume, de vârste diferite și cu ocupații diverse, călătoresc spre un loc mitic, o barcă unde o conducătoare autoritară cu nume generic (Madame X) crease o comunitate formată exclusiv din femei eliberate de constrângerile societății patriarhale, filmul e reprezentativ pentru opera experimentală de început a realizatoarei. Compus, în principal, din scene coregrafiate și din tablouri atent mizanscenate și extrem de elaborate și de rafinate din punct de vedere cromatic, „Madame X” e o utopie radicală feministă, cu o desfășurare narativă minimală, dar plină de semnificații filosofice și culturale. Și e de o frumusețe plastică îmbătătoare, aspect controlat tot de Ottinger (deopotrivă, directoare de imagine a filmelor sale), amintind de forța vizuală și expresivă a unor filme ale undergroundului american din deceniul precedent - precum „Flaming Creatures”, în regia lui Jack Smith, sau „Chumlum”, în regia lui Ron Rice -, însă, de multe ori, depășindu-le la acest nivel. |
