Ascultă Radio România Cultural Live

Unteatru de copii - Spectacole dedicate publicului tânăr din București –

22 August 2019, 13:57

Pe 25 august, unteatru și Asociația Culturală pentru Educație prin Artă lansează Unteatru de copii, un concept inedit și
original în peisajul teatral bucureștean, care cuprinde producții teatrale dedicate
publicului tânăr și foarte tânăr. Unteatru
de copii
este creat de cele două organizații, care s-au întâlnit pe
teritoriul comun al proiectelor culturale și educative, menite să atragă noi
publicuri către zona artelor din România și să încurajeze tinerele generații de
actori, regizori și scenariști de teatru și film.

Unteatru de copii debutează în această toamnă cu patru spectacole: „Micul Prinț” (produs
de Lightwave Theatre Company și unteatru), „Carina pe drumul spre casă”, „În față la O12” și „S.O.S.
Dispar poveștile”
(produse de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă).
Reprezentațiile spectacolelor incluse în programul Unteatru de copii îi invită
atât pe tinerii spectatori – copiii și adolescenții deopotrivă – cât și pe părinți
să își petreacă finalurile de săptămână la sediul unteatru, într-un spațiu neconvențional și primitor, unde scena devine un
partener de joacă, iar emoția este palpabilă.

Toate cele patru spectacole care dau startul acestui program mizează pe o
apropiere aparte a spectatorilor-copii de personajele și situațiile care iau
naștere sub ochii lor, pe implicarea lor de la început și până la capăt și pe
un efect de lungă durată al concluziilor pe care le pot trage la final. Tematica
și subiectele spectacolelor cuprinse în programul
Unteatru de copii își propun să poarte micii spectatori în lumi cunoscute,
dar poate neexplorate, dar și în lumi fantastice și mereu surprinzătoare.
Parteneriatul unteatru - ACEA s-a născut din dorința de a oferi publicului
tânăr din București noi variante de petrecere a timpului liber, un tip de
educație neconvențională și o apropiere tandră de lumea magică a teatrului,
care nu te poate lăsa indiferent, chiar dacă ai 3, 7 sau 70 de ani
” – Eugen Matei
Lumezianu, Președinte Asociația
Culturală pentru Educație prin Artă.

unteatru a crescut, dar nu a uitat de
cei mici. Vă anunțăm cu drag că din toamna aceasta
unteatru împreună cu Asociația Culturală pentru
Educație prin Artă
(ACEA) lansează
Unteatru de copii, program care se adreseaza celor mai pitici spectatori. Ne
dorim ca aceștia să crescă alături de noi și să devină spectatori responsabili,
îndrăgostiți iremediabil de teatru. Vă așteptăm, micuților!”

Andrei și Andreea Grosu, fondatori unteatru.

Unteatru de copiidebutează pe scena unteatru, din Sfinții Apostoli 44, pe data de 25 august, ora 19:00, cu spectacolul “Micul Prinț”, urmând ca din 14 septembrie, spectatorii bucureșteni să poată viziona cele
patru spectacole weekend de weekend.

Biletele pentru spectacolele
incluse în programul Unteatru de copii
pot fi achiziționate pe www.mystage.ro.

Unteatru de copii este un program susținut de
Renovatio Trading.

Unteatru și Asociația Culturală pentru Educație prin Artă mulțumesc partenerilor
media Unteatru de copii
: Agenda Culturala pentru Copii, Agerpres, Bookhub,
centruldeparenting.ro, feeder.ro, Hotnews, Iqool, mamaareblog.blogspot.com,
mamide2.com, MovieNews, Observatorul cultural, sfatulparintilor.ro,
solonaria.ro, Spark news, pauldutu.eu, ProTV online, Radar Media, RADOR,
Revista Zeppelin, Qbebe, SuntParinte.ro, Zile și Nopți București.

Informații
suplimentare despre spectacolele Unteatru de copii

*Adaptarea „Micul Prinț”, o
co-producție Lightwave Theatre Company
si unteatru, aduce pe scenă păpuși în mărime naturală, video-proiecţii şi muzică
aleasă pentru a reda cât mai fidel metaforele prezente în carte, într-un
spectacol de teatru emoţionant pentru adulţi şi fascinant pentru copii, într-o
adaptare neașteptată după cea mai frumoasă carte a copilăriei, scrisă de
Antoine de Saint-Exupery.

Regia spectacolului este
semnată de Cristina-Andreea Ion, scenografia de Lightwave Theatre
Company
, iar vocile aparțin actorilor: Cristina Andreea Ion, Oana
Mihaela Cercel, Petru Stratulat, Dragoș Olaru, Dragoș Stanciu, Chriss Caspe
r.
Vârsta minimă recomandată este de 5 ani (spectacol recomandat și adulților).

*Cele trei producții de teatru ale Asociației Culturale
pentru Educație prin Artă, care vor avea premiera la Unteatru de copii în luna
septembrie, au fost create și sunt
regizate de Oana Răsuceanu
,
personalitate implicată în proiecte educaționale, artistice sau de comunicare,
desfășurate în zona filmului, teatrului și dansului, ca scenarist, regizor și
coregraf. Carina pe drumul spre casă,
În față la O 12
și S.O.S.
Dispar poveștile
au fost concepute inițial și realizate ca
producții teatrale incluse în programe educaționale derulate de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă
și un grup de artiști colaboratori, pasionați și experimentați în aria
teatrului pentru copii și de domeniul educației non-formale prin teatru. Reprezentațiile
spectacolelor au avut un traseu itinerant în mai multe școli din capitală și în
teatre din orașe precum Buzău, Constanța, Arad, Timișoara, Tulcea, Craiova,
Brașov.

„Carina pe drumul
spre casă”

Căutându-și drumul spre casă, Carina are parte de o
experiență unică, prin care reușește să descopere, alături de pisica Margo, un
oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic
de muzică și un pic de… nebunie urbană.

Cu: Adina Lucaciu,
Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Muzica: Petre
Ancuța/ Ilustrație muzicală: Vasile Manta/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 4 – 10 ani.

„În față la O12”

În fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier
din București, patru copii inventează și reinventează jocurile copilăriei
anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și
Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și
câte și mai câte, într-o poveste a prieteniei și a inocenței.

Cu: Adina Lucaciu,
Irina Velcescu, Andrei Barbu, Rareș Florin Stoica/ Decor & Costume: Anca
Lazăr/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este +10 ani (spectacol
recomandat și adulților, în special celor care și-au petrecut copilăria în anii
’90, în fața blocului, eventual cu cheia la gât...)

„S.O.S. DISPAR
POVEȘTILE”

Într-o bună zi, cuvintele tipărite din poveștile Frumoasa
din pădurea adormită, Scufița Roție, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, Harap Alb,
Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii se evaporă, lăsând în urmă pagini întregi goale.
Ce anume le face să dispară? Și cum poate Mara, o fetiță de 7 ani, din
București, să le salveze?...Păduri întregi tăiate. Ape invadate de plastic.
Încălzirea globală.

Prin mici gesturi și acțiuni concrete – în direcția
protecției și salvării mediului înconjurător – Mara redă speranța și readuce
cuvintele înapoi, în paginile cărților de povești.

Cu: Lavinia Pele,
Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/

Muzica: Petre
Ancuța/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 5 – 10 ani.

*unteatru este un proiect
cultural independent rezultat din dorinţa înfiinţării unui spaţiu dedicat
activităţilor artistice. Creat în 2010,unteatru nu serveşte
scopurilor comerciale, nu se supune conceptului de teatru comercial. El
funcţionează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat iar
spectatorul vizitator, un teatru gazdă care îşi doreşte vizibilitatea şi
promovarea tânărului artist pentru care pătrunderea într-un sistem este foarte
dificilă.

*Asociația Culturală de Educație prin
Artă (ACEA)
a fost fondată în 2015, cu scopul de a dezvolta proiecte
pentru educarea publicului de film și de teatru și atragerea de noi publicuri
către zona artelor din România.

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională
Teatru și film 18 Aprilie 2024, 13:24

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională

Ediția cu numărul 7 a Hoinar Festival are ca temă centrală conceptul de Carnaval și va avea loc în perioada 10 - 14 mai...

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională
Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
Teatru și film 18 Aprilie 2024, 11:04

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie

Opera Națională București anunță lansarea campaniei de vânzare a abonamentelor pentru Bucharest Opera Festival, ediția...

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 18:25

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis

Vineri, 26 aprilie 2024 , începând cu ora 19:30 , la Sala Mică a Teatrului Metropolis , are loc premiera oficială...

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 17:10

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY

Premiera documentarului NASTY , despre viața și cariera lui Ilie Năstase , a adus împreună unii dintre cei mai...

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:28

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB

Marți, 16 aprilie, de la ora 18:30 , invitatul special al Operei Naționale București, în cadrul ciclului de conferințe...

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:15

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț

Albumul foto „Regele nu moare” , dedicat actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț , va fi lansat oficial...

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:12

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC

Teatrul Mic  anunță  premiera oficială a spectacolului „REVIZORUL”  de  Nikolai Gogol , regia...

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Ascultă live

Ascultă live

12:00 - 13:00
Texte și pretexte
Ascultă live Radio România Cultural
10:05 - 13:00
DIMINEŢI CU SOARE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VEȘTI ȘI POVEȘTI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
10:03 - 13:00
Weekend împreună
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru