Teatrul Național ”I.L.Caragiale” anunță cu profundă tristețe pierderea celui care și-a dedicat întreaga viață slujirii Teatrului românesc a ultimei jumătăţi de veac – ION CARAMITRU
6 September 2021
Teatrul În Culise începe noul sezon teatral cu cinci spectacole jucate în premieră
7 September 2021

A murit actorul francez Jean-Paul Belmondo

Considerat un “monstru sacru” al cinematografiei franceze, actorul Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani.

Jean-Paul Belmondo s-a născut la 9 aprilie 1933 la Neuilly-sur-Seine, o suburbie a Parisului, într-o familie de artişti, tatăl său, de origine italiană, fiind un sculptor renumit, Paul Belmondo (1898-1982), născut în Algeria dintr-un tată sicilian şi o mamă piemonteză.

Încă de mic, Belmondo visa să joace în piese de teatru, însă el a fost un elev extrem de indisciplinat, ale cărui pasiuni erau doar boxul şi fotbalul.

A practicat, chiar, boxul ca amator, pentru scurt timp, începând cu 10 mai 1949, realizând patru victorii şi un egal, însă în acel an, la vârsta de 16 ani, suferă o infecţie primară a tuberculozei şi se decide să renunţe la box şi să devină actor.

Este înscris, apoi, la o şcoală teatrală, sub direcţia lui Raymond Girard, care, la sfaturile tatălui său, îl ajută să intre în Conservatorul de Artă Dramatică.

În anul 1953 debutează în teatru, în  două piese  la  „Théâtre  de  l’Atelier”:  „Médée”  de  Jean  Anouilh şi  „Zamore” de  Georges  Neveux, în  regia  lui  André  Barsacq, iar în 1957, îşi face debutul şi în film, în producţia „Fă-te frumoasă şi taci”, de Marc Allegret.

Dup alte câteva roluri lipsite de anvergură, în anul 1960, obţine primul său rol major, în pelicula “Cu sufletul la gură/A bout de souffle”, de Jean-Luc Godard, în care a jucat alături de Jean Seberg, rol care avea să-l aducă în atenţia publicului francez, consacrându-l ca star absolut şi una  dintre figurile-cheie  ale  mişcării  „French  New  Wave” din acei ani.

Actorul francez, Jean Paul Belmondo, la Buftea
7 octombrie 1970

Au urmat rolurile din filme precum „Leon Morin, Priest”  (1961)  al  producătorului  Jean-Pierre  Melville,  „Le  doulos”  (1963)  şi  „Pierrot le fou” (1965).

În fapt, între anii 1961 şi 1963, Jean-Paul Belmondo a fost desemnat cel mai bun actor francez, în urma sondajelor revistelor Le Figaro, Le Film francais şi Cine Revue.

Cu rolul din „l’Homme de Rio” (1965), cariera sa s-a îndreptat spre un cinematograf mai comercial, compus în principal din comedii şi filme de acţiune.

Au urmat producţii cinematografice de succes, care l-au avut în rolul principal, precum “Le Magnifique”, “Le Professionnel”, “L’As des As”, “Cent mille dollars au soleil”, în care actorul pasionat de box a avut roluri foarte fizice, în care combina cascadoriile – pe care le realiza fără dublură – şi loviturile de pumn. Aceea era perioada filmelor cu super-poliţişti, bărbaţi macho, chiar bătăuşi şi golani, care prindeau foarte bine la public.

Puţină lume ştie că în vara anului 1970, Jean-Paul Belmondo s-a aflat în România, pentru a filma producţia „Les Mariés de l’an II“ („Mirii anului II“), un „western à la française“.

Actorul francez, Jean Paul Belmondo, la Buftea
7 octombrie 1970

Biografii marelui actor francez opinează că filmările la „Mirii anului II” i-au prilejuit lui Belmondo, cele mai mari trăznăi pe care le-a făcut în întreaga sa carieră. Considerând că România acelor ani nu-i oferea surse de distracţie relevante, actorul a făcut din hotelul în care el şi echipa filmului erau cazaţi, locul unor extravaganţe memorabile. Spre exemplu, pentru ca timpul să treacă mai plăcut, Jean-Paul s-a jucat cu bilele pe culoarele hotelului, sau leapşa pe cocoţate, pe culoare şi prin camere, sau a golit, cu ajutorul prietenilor săi, mobilerul din patru camere şi au pus mobila în … cele patru ascensoare ale hotelului, astfel că cei care erau cazaţi acolo, vedeau uşile lifturilor deschizându-se iar ascensoarele erau blocate de un maldăr inexplicabil de bagaje şi mobilă.

Mai mult, la plecarea din România, actorul francez a adoptat un câine, Nae, care îşi „făcea veacul” pe lângă Studioul Cinematografic „Bucureşti“. Patrupedul a fost rebotezat Béquille (Cârjă), şi avea să-i fie un prieten de nădejde celui alintat „Bébel“, pentru următorii paisprezece ani.

În anul 1973, Jean-Paul devenea cel mai bine plătit actor francez al momentului, cu un onorariu ce depăşea 600.000 de dolari pentru un film – o sumă considerabilă în acei ani – , depăşindu-i binişor pe alţi doi excepţionali actori din ţara sa – Alain Delon şi Louis de Funes.

Urmând exemplul lui Alain Delon, a înfiinţat propria companie de producţie, „Cerito”, iar rolul din capodopera „Stavisky” (1974) al regizorului Alain Resnais, a fost considerat de critcă drept cea mai bună performanţă cinematografică din întreaga sa carieră.

În continuare, viaţa profesională a lui Jean-Paul Belmondo a însemnat comedii şi filme cu aventuri rocamboleşti, în care le-a avut, ca partenere de platou, pe unele dintre cele mai frumoase şi valoroase actriţe din lume, precum Sophia Loren, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Françoise Dorléac, Annie Girardot, Vanessa Paradis, Fanny Ardant, Sophie Marceau, Mia Farrow, Raquel Welch, Jean Seberg, Mylène Demongeot, Brigitte Bardot, Jeanne Moreau, Ursula Andress ori Laura Antonelli, ultimele două, devenite chiar partenere de viaţă ale marelui actor, prima în perioada 1965–1972, iar cealaltă între anii 1972 – 1980.

Conform criticilor lumii filmului, aprope 50 din producţiile în care a jucat Belmondo, au însemnat nu doar aprecieri extrem de favorabile, din partea publicului şi a criticii, ci şi reţete financiare de succes, cu peste 1 milion de bilete vândute, fiecare.

În anul 1987, înregistrează primul mare eşec comercial, cu rolul din „Solitaire”, un film poliţist nu tocmai bine primit de public. Totuşi, în acelaşi an, revista “Le Nouvel Observateur” îl considera, în urma unui sondaj, al treilea cel mai popular actor european de film din toate timpurile, după italianul Lino Ventura şi compatriotul său, actorul şi cântăreţul Yves Montand.

Tot în 1987, după o pauză de 30 de ani, se află din nou şi în distribuţia unor piese de teatru – „Kean” şi „Cyrano de Bergerac” – şi tot în acei ani a înfiinţat compania „Théâtre des Variétés”.

(AP Photo/Francois Mori)

În anul 1988, a jucat rolul personajului brutal Sam Lion, în „Itinéraire d’un enfant gâté”, considerat unul dintre cele mai mari roluri ale sale, pentru care a primit premiul César pentru cel mai bun actor, însă a refuzat să-şi primească trofeul, motivând că „cineva mi-a vorbit rău de tatăl”.

În anul 1998 a jucat în producţia „Una din două”, un an mai târziu a fost distribuit în filmul „Vreau să mă nasc”, pentru ca anul 2000 să îl găsească pe afişul producţiilor „Goana după milioane”, „Amazon” şi „Actorii”.

În august 2001, a suferit unu accident vascular cerebral după ce, la sfârşitul anului 1999, fusese internat pentru o problemă cardiacă.

În anul 2001, Jean-Paul declara: „Mi-a fost lipită eticheta de cascador, în timp ce eu, tot ce voiam să fac, în carieră, era să navighez între Louis Malle, Godard, Jean-Pierre Melville şi oameni precum Henri Verneuil, Jacques Deray şi George Lautner”.

După ce, problemele de sănătate din anii 2000 aveau să îl ţină departe de platoul de filmare, în 2008, Belmondo a avut o scurtă revenire, fiind prezent pe afişul producţiei „Un homme et son chien”, de Francis Huster, un film care în care eroul principal este un bătrân pe care societatea îl respinge.

A fost  decorat cu „Ordre national du Mérite”, ridicat la gradul de „Commandeur” în 1994,  şi cu „Légion d’honneur”, ridicat la gradul de „Commandeur” în 2007. În 2010, a fost distins cu un premiu pentru întrega carieră din partea „Film Critics Association Awards”. În 2011, actorul a primit trofeul Palme d’Or onorific, iar în 2018, pe 5 februarie, trofeul onorific la Premiile Lumière.

Pe plan personal, Belmondo a avut, probabil, tot ce şi-a dorit de la viaţă. Pe lângă nenumărate aventuri, Jean-Paul s-a căsătorit în anul 1953 cu Elodie Constantin, cu care a avut trei copii: Patricia – născută în 1954, care avea să piară, în 1994, în urma unui teribil accident – , Florence (n. 1958) şi Paul (n. 1963). În anul 1966, cei doi au divorţat din cauza intens mediatizatei aventuri pe care actorul francez o avea deja de circa un an cu actriţa Ursula Andress.

În anul 1989, Belmondo a cunoscut-o pe Nathalie Tardivel, o dansatoare care avea pe atunci 24 de ani (faţă de cei 56 ai lui), cu care s-a căsătorit în 2002. Pe 13 august 2003, la împlinirea a 70 de ani, Jean-Paul Belmondo a devenit tată pentru a patra oara, dupa ce soţia lui de atunci a născut o fetiţă, Stella Eva Angelina. Actorul a divorţat de Nathalie Tardivel în 2008.

Deşi după 75 de ani şi cu numeroase probleme de sănătate, Belmondo ar fi trebuit să-şi conserve existenţa, „Bebel” a continuat să alimentteze cronicile tabloidelor franceze.

După divorţul de Nathalie Tardivel, Jean-Paul Belmondo a ţinut din nou prima pagină a presei de scandal afişându-se, începând cu anul 2008, alături de noua lui cucerire, Barbara Gandolfi – mai tânără decât el cu 42 de ani, fost model Playboy şi concurentă la titlul de Miss Belgia, care avea să fie audiată de mai multe ori de justiţia franceză şi de cea belgiană în cadrul unei anchete financiare în timpul căreia presa a speculat că actorul ar fi părtaş la fraude fiscale – , de care s-a separat în cele din urmă în 2012.

În 2011, un alt accident vascular cerebral i-a lăsat lui Jean – Paul un handicap fizic sever.

În 2013, la aniversarea a 80 de ani, multe dintre fostele sale partenere de pe marele ecran au vorbit cu căldură despre Jean-Paul Belmondo, evocând momentele plăcute petrecute alături de acesta. Celebra Claudia Cardinale – născută în aceeaşi lună cu Belmondo – la 15 aprilie – , dar cu cinci ani mai târziu -, pe care Belmondo a cunoscut-o cu ocazia filmărilor de la „La Viaccia”, de Mauro Bolognini (1961), şi a regăsit-o apoi în filmele „Cartouche” (1962) şi „La Scoumoune” (1972), îşi amintea cu plăcere de momentele amuzante din timpul acestor filmări. „Cea mai bună glumă pe care am făcut-o împreună a avut loc la sfârşitul filmărilor de la «Cartouche»”, îşi aminteşte celebra actriţă italiană. „Eram la un dineu oficial, în timpul căruia ni s-a servit couscous: ne-am pitit sub masă. Eu făceam biluţe din cuşcuş, iar el le arunca spre invitaţi şi nimeni nu ştia de unde veneau proiectilele!”, a adăugat Claudia Cardinale…

sursa Rador