Ascultă Radio România Cultural Live

„Acasă”, debutul regizorului Radu Ciorniciuc - din 18 septembrie, pe marile ecrane în aer liber

21 August 2020, 10:00

Acasă”, lungmetrajul de debut al lui Radu Ciorniciuc, care a documentat, timp de patru ani, tranziția unei familii de la viața în mijlocul naturii din Delta Văcărești la adaptarea în jungla urbană a Capitalei, va putea fi urmărit pe marile ecrane în aer liber, din 18 septembrie.

Filmul a fost distins, pe 20 august, în cadrul Galei de închidere a Sarajevo Film Festival, cu Human Rights Award/ Premiul pentru Drepturile Omului, acordat celui mai bun film din competiția documentarelor, care urmărește o temă universală legată de drepturile omului. „Acasă” este primul film românesc ce primește această distincție.

„Uman, filmul vorbește despre căutarea, pe care o avem cu toții, a unui loc – în noi și în jurul nostru – pe care să-l putem numi al nostru, acasă. Explorează întrebări precum: Ce este fericirea? Ce înseamnă o familie? Unde este acasă? Filmul documentar, atunci când este făcut cu pasiune, onestitate și dragoste, este un mediu care ne ajută să înțelegem atât lumea din noi, cât și pe cea din jur mai bine.”, spune Radu Ciorniciuc.

Filmul va avea parte de trei proiecții speciale, organizate în parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești, chiar în interiorul Parcului, pe 15, 16 și 17 septembrie. Capacitatea totală este de 60 de locuri, iar biletele se vor pune curând în vânzare.
Proiecțiile vor fi precedate de tururi prin Parcului Natural Văcărești, ghidate de copiii familiei Enache.

„Ne dorim să ajungem în cât mai multe localități din țară. Este un an dificil pentru cinematografia românească, în care planurile cineaștilor și distribuitorilor au fost date peste cap, iar deschiderea cinematografelor este în continuare amânată. Sperăm ca proiecțiile în aer liber ale filmului, care se vor desfășura în condițiile de siguranță impuse în această perioadă, să se bucure de interesul și empatia publicului.”, spune producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan.

Câștigător al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj la TIFF 2020, „Acasă” a adunat în acest an numeroase premii internaționale: Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiția World Cinema Documentary la Sundance Film Festival, Marele Premiu la DOK.fest Munchen (VIKTOR Main Competition), Premiul Special al Juriului la Thessaloniki Documentary Festival și Marele Premiu (Golden Horn for the Best Director) la Festivalul Internațional de Film de la Cracovia. Distincțiile internaționale îi asigură eligibilitatea în cursa pentru o nominalizare la Oscar, în categoria „Cel mai bun film documentar”.

„Acasă” a mai primit în această săptămână și o Mențiune Onorifică din partea juriului Jackson Wild Media Awards™, cea mai importantă competiție media dedicată cineaștilor din domeniul științelor naturii. Documentarul s-a numărat printre cele 620 de propuneri din 30 de țări, toate fiind considerate filme care „reflectă o legătură inerentă cu speciile, locurile și problemele care sunt critice pentru supraviețuirea noastră pe această planetă frumoasă, și amplifică importanța a ceea ce noi, ca indivizi putem realiza pentru a face o diferență – câtă vreme mai avem ocazia.”

Echipa filmului și o parte din membrii familiei Enache vor fi prezenți în deschiderea One World România pe 21 august, ora 19.30, la Verde Stop Arena. Filmul rulează, de asemenea, pe data de 25 august, în cadrul aceluiași festival, de la 20:30, la Mercato Kultur, urmat de o dezbatere cu regizorul Radu Ciorniciuc și Ionela Cristea (Director de Programe al Fundației Roma Education Fund Romania), moderată de Raluca Negulescu-Balaci (Executive Director UiPath Foundation).


Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-one-world-romania-2020-acasa-my-home

„Acasă” poate fi văzut și la Câmpulung Film Fest, pe 28 august, de la 20:30, fiind programat, în continuare și în cadrul unor festivaluri internaționale.

Acasă, producție cinematografică inclusă într-un amplu proiect social, este până acum documentarul românesc al anului.” - Mihai Fulger, critic de film.

Produs de Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, „Acasă” a avut premiera națională la TIFF 2020 (31 iulie - 9 august, Cluj-Napoca), în cadrul Zilelor Filmului Românesc și a rulat apoi în cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL.

„Acasă”, povestea familiei care a locuit 20 de ani în Delta Văcărești și care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, poartă marca strânsei colaborări între regizorul Radu Ciorniciuc, scenarista Lina Vdovîi și directorul de imagine Mircea Topoleanu, alături de producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda).

Filmul va fi lansat pe marile ecrane în aer liber 18 septembrie, și ulterior pe HBO GO începând din 15 octombrie.


Partener principal: UiPath Foundation.
Filmul „Acasă” a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (România), Beep Studio (Cehia) și este reprezentat internațional de distribuitorul Autlook Filmsales.

Radu Ciorniciuc este reporter special și regizor de film. Este unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF și a fost premiat național și internațional la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

Parteneri media: Radio Radio Cultural, AaRC.ro, Cărturești, Cinefilia.ro, Cinemap, COOPerativa Urbană, Cultura la dubă, Elle, Films in Frame, Gala Societății Civile, Greenpeace România, Institutul de Marketing, IQAds, Life.ro, Mindcraft Stories, Munteanu,Observatorul Cultural, Scena9, Spotmedia, The Institute, Urban, Vice, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

TRAILER: https://youtu.be/MGb-f9wgLj0

Urmăriți „Acasă” pe:

Maia Morgenstern și Cătălin Neamțu dau voce personajelor din filmul „Hopperi”, noua producție Pixar
Teatru și film 02 Martie 2026, 18:12

Maia Morgenstern și Cătălin Neamțu dau voce personajelor din filmul „Hopperi”, noua producție Pixar

Maia Morgenstern interpretează, în premieră absolută, personajul animat  Regina Insectă , în noul film...

Maia Morgenstern și Cătălin Neamțu dau voce personajelor din filmul „Hopperi”, noua producție Pixar
Festivalul Filmului Francez ajunge anul acesta la cea de-a 30-a ediție  și va avea loc între 19–29 martie, în 16 orașe din România
Teatru și film 26 Februarie 2026, 20:10

Festivalul Filmului Francez ajunge anul acesta la cea de-a 30-a ediție și va avea loc între 19–29 martie, în 16 orașe din România

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului...

Festivalul Filmului Francez ajunge anul acesta la cea de-a 30-a ediție și va avea loc între 19–29 martie, în 16 orașe din România
Visuali Italiane 2026: 12 filme care traversează Italia contemporană
Teatru și film 25 Februarie 2026, 17:35

Visuali Italiane 2026: 12 filme care traversează Italia contemporană

Visuali Italiane lansează o invitație la o călătorie cinematografică care traversează spații, epoci și stiluri diferite: din...

Visuali Italiane 2026: 12 filme care traversează Italia contemporană
Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026
Teatru și film 25 Februarie 2026, 17:07

Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026

Cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 25 mai 2026, la Sala Majestic a Teatrului Odeon București....

Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026
Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”
Teatru și film 23 Februarie 2026, 15:17

Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”

Filmul de animație „Cel mai tare din parcare” va fi lansat în cinematografele din România...

Virginia Rogin și Vlad Enăchescu, în versiunea dublată a filmului „Cel mai tare din parcare”
Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film
Teatru și film 23 Februarie 2026, 07:38

Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film

Comedia neagră a obținut 6 trofee, inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună regie, acordate lui Paul Thomas Anderson.

Gala BAFTA 2026: "One Battle After Another", cel mai bun film
A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație
Teatru și film 22 Februarie 2026, 19:39

A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație

Teatrul de animație românesc este în doliu după moartea  regizorului, profesorului și personalității...

A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului românesc de animație
Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții
Teatru și film 22 Februarie 2026, 06:52

Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții

Pelicula ''Gelbe Briefe'' (''Yellow Letters''), în regia cineastului german Ilker...

Berlinala 2026 / Palmaresul celei de-a 76-a ediții
Ascultă live

Ascultă live

22:00 - 00:00
MUSIC SHOW
Ascultă live Radio România Cultural
22:30 - 00:00
COLECTIA DE MUZICĂ - SUCCESELE MUZICII ROMÂNEŞTI
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
22:00 - 23:00
Espańol 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
22:15 - 23:00
reluare: WEEKEND CU PRIETENII (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
22:30 - 22:56
Srpska redakcija treca emisija
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
22:00 - 23:00
Folcloria
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
Party Time by Dj Rux
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
22:03 - 23:59
Teatru Radiofonic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
21:00 - 23:00
PASAJ URBAN - Music Box
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri