„În căutarea Castelului Dracula”, în premieră mondială la Dracula Film Festival 2020!
9 October 2020
Patru spectacole vor avea premiera la TNRS, în luna octombrie
10 October 2020

Ada Solomon: „Așa cum avem nevoie de educație, avem nevoie de cultură. Vorbesc de Cultură, nu de divertisment”

credit photo Alex Galmeanu

Diferența dintre divertisment și cultură „este diferența dintre ceva ce consumi acum și ai uitat acum, odată ce s-a terminat și ceva ce consumi acum și rămâne cu tine și-ți schimbă emoțiile, te învață ceva, îți schimbă puțin din perspectivă”, a declarat producătoarea de film Ada Solomon la GPS CULTURAL. Ada Solomon a vorbit despre impactul închiderii teatrelor, cinematografelor, a sălilor de concerte în unele orașe din țară și despre nevoia de investiții din partea autorităților pentru ca arta să se adapteze noilor condiții.
Ar fi fost mult mai interesant ca autoritățile să fi auzit în momentul în care oamenii din domeniu, care știu realitatea locului, au cerut să se impună testarea periodică, gratuită și obligatorie,  a personalului din instituțiile de spectacol. Au fost manageri de instituții care au vrut să facă aceste testări, dar nu aveau linie bugetară, deci nu puteau face această cheltuială. Mă refer inclusiv la instituțiile publice, nu doar la independenți”. (Ada Solomon)„Instituțiile independente trăiesc numai din activitatea fizică. Un cinematograf, de exemplu, nu poate vinde online. Și el are de plătit o chirie, are de acoperit o parte din salarii, trebuie să plătească ratele la echipamente… Nu s-a acordat niciun fel de sprijin pentru chiria spațiilor instituțiilor de cultură independente”. (Ada Solomon) „Dacă ar fi să mergem către o zonă hibrid, în care teatrele să aibă din ce în ce mai mult și spectacole care să fie construite în două variante, una pentru online și una pentru prezența fizică în sală a spectatorilor – ca toate aceste lucruri să fie create și să fie la un nivel competitiv, este nevoie de investiții și de timp. Nu te poți reinventa peste noapte. Găsesc că statul, autoritățile trebuie să facă această investiție”. (Ada Solomon)

Interviu realizat de Luana Pleșea (GPS CULTURAL, 8 octombrie 2020)