Bilet de îmbarcare spre… Băile Herculane şi apoi către Arabia Saudită, spre Djeddah …
5 August 2017
Bilet de îmbarcare spre… judeţul Hunedoara şi apoi către Arabia Saudită, spre regiunea Hidjaz, la Mecca şi Medina…
6 August 2017

ARABIA SAUDITĂ: DJEDDAH

 

Considerată a fi una dintre cele mai bogate metropole din Orientul Mijlociu, cu o populaţie formată dintr-un amestec de etnii, Djeddah (sau Jiddah) – al doilea oraş ca mărime din Arabia Saudită, după capitala Riyadh – este un important port la Marea Roşie şi totodată capitala diplomatică a ţării. Cu o istorie ce poate fi urmărită documentar în timp, cu peste 2.000 de ani în urmă, numele său provine de la cuvântul „bunică” (din în limba arabă), iar explicaţia ar fi aceea că aici se găseşte mormântul Evei (considerată „bunica” întregii Omeniri).

 

* * *

 

Din timpuri străvechi, Djeddah a fost poarta de intrare a musulmanilor veniţi în pelerinaj la Mecca şi Medina. A aparţinut Imperiului otoman până în anul 1916, când s-a predat trupelor britanice în timpul Primului Război Mondial. Din 1925 oraşul a intrat sub stăpânirea conducătorului saudit Ibn Saud, iar doi ani mai târziu a fost inclus în Arabia Saudită.

 

* * *

 

Cei ce aleg Djeddah ca destinaţie de vacanţă, cu siguranţă nu vor fi dezamăgiţi. De la început, trebuie spus că o caracteristică aparte a oraşului, este aceea că în zonele publice, pot fi întâlnite numeroase sculpturi moderne şi lucrări de artă în aer liber, situate de obicei în sensurile giratorii. Sculpturile includ lucrări semnate de o varietate de artişti. Această realitate face ca Djeddah, să fie considerat unul dintre oraşele cu cele mai multe galerii de artă în aer liber din lume.

În plus, dacă v-aţi planificat concediul pentru luna iunie, este bine de ştiut că oraşul Djeddah organizează anual în această perioadă, un festival ce include focuri de artificii impresionante, spectacole de circ, concerte muzicale live, totul pe parcursul a cinci zile.

 

* * *

 

Oraşul Djeddah dispune, pe lângă numeroasele clădiri din zona de centru, care au darul de a impresiona şi câteva obiective turistice ce merită a fi vizitate, cum ar fi de exemplu Muzeul Regional de Arheologie şi Etnografie, Muzeul Municipal ori Muzeul de Artă, toate adăpostind o mare varietate de exponate şi colecţii deosebite.

Cei ce iubesc istoria, pot alege să treacă pragul unuia dintre cele mai populare locuri din Djeddah, Complexul muzeal Abdul Raouf Kalil, situat în centrul oraşului. Aici se găseşte un bogat patrimoniu cultural pre-islamic şi islamic. Acesta urmăreşte diferitele civilizaţii care au populat regiunea din cele mai vechi timpuri. Mai precis, aici veţi putea admira o mare colecţie de obiecte şi artefacte ce au aparţinut otomanilor şi triburilor de pescari care au fost primii locuitori din Djeddah.

* * *

 

Acvariul (cu mii de creaturi marine), Poarta Makkah (una dintre cele mai vechi porţi din Arabia Saudită, construită în timpul perioadei otomane), sunt de asemenea obiective turistice pe care nu trebuie să le rataţi, odată ce aţi ajuns în Djeddah. Lor li se adaugă Fântâna Regelui Fahd şi Moscheea plutitoare (o clădire de culoare albă ridicată pe apă, ce se sprijină pe mai mulţi piloni, motiv pentru care pare că pluteşte). Pe deplin funcţională, în moschee poate intra oricine doreşte. Interiorul este decorat cu bun gust, iar amestecul arhitectural îmbină tradiţia cu tehnologia modernă.

 

* * *

 

Dacă vă place să mergeţi pe jos, nu ezitaţi să faceţi o plimbare prin cartierul Al-Balad (fondat încă din secolul VII), un amestec de modern şi clasic, unde faţadele de sticlă ale zgârie norilor se privesc faţă în faţă cu clădirile istorice cu grinzi de lemn. Mai mult de atât, Al-Balad poate reprezenta pentru iubitorii de suveniruri, şi un paradis al cumpărăturilor accesibil tuturor buzunarele. Are o multitudine de centre comerciale de lux (cu branduri de la Paris şi Milano), precum şi pieţe în aer liber populate cu vânzători ambulanţi. Multe companii saudite îşi au sediul în cartierul Al-Balad.

Şi tot aici, în cartierul Al-Balad, pe lângă câteva moschei istorice, se găseşte şi Casa Naseef (un muzeu şi un centru cultural), care îşi bucură vizitatorii cu opere de artă deosebite ce constau în lucrări de lemn sau pe gresie, ori caligrafie arabă. Clădirea (construită în stil otoman), ce a aparţinut lui Omar Naseef, datează de la sfârşitul secolului XIX şi a fost folosită pe perioada în care a locuit în Djeddah, drept reşedinţă regală, de către primul rege al Arabiei Saudite, Abdul Aziz Ibn Saud.

Casa Naseef are un plan neregulat, cu peste 100 de camere, dispuse în jurul unui hol central. A fost concepută cu o intrarea principală (rezervată bărbaţilor) şi cu alta secundară (pentru femei). La etajul al patrulea există o terasă, iar camerele sunt prevăzute cu ferestre acoperite cu zăbrele de lemn în exterior. La rândul lor, majoritatea elementelor decorative ale Casei Naseef, pot trece cu uşurinţă drept adevărate capodopere, fiind create din lemn gravat cu motive foarte complicate.

Se spune că vreme de câteva decenii, Casa Naseef (astăzi una dintre cele mai importante construcţii din oraş, atât din punct de vedere istoric cât şi cultural), ar fi fost cea mai înaltă clădire din Djeddah. Un alt amănunt interesant, care sugerează importanţa ce s-a dat structurii clădirii, ar fi acela că aceasta ar fi fost ridicată lângă singurul copac ce exista pe atunci în oraş. Cât despre materialele folosite, Omar Naseef a adus pentru fundaţia şi zidurile casei sale, coral recoltat din mare.