AUDIO Azi începe a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B
17 Septembrie 2017, 15:13
A doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B se va desfășura la Buzău în perioada 17-23 septembrie 2017. COMIC 7 B este primul eveniment dedicat exclusiv teatrului independent la Buzău, iar ediția 2017 le va oferi iubitorilor de teatru și improvizație ocazia de a vedea spectacole de comedie excelente, pe scena Teatrului George Ciprian, precum și show-uri de improvizație cu unele dintre cele mai apreciate trupe din țară, desfășurate la Cafeneaua Artiștilor.
COMIC 7 B aduce pe scenă, anul acesta, 16 spectacole de teatru independent și improvizație, jucate de actori din România și Israel, la care se adaugă un spectacol de improvizație pentru copii, ateliere de actorie, concursuri și altele.
De asemenea, pe toată durata festivalului, în foaierul Muzeului Județean de Istorie, spectatorii vor avea ocazia să vadă, în premieră la Buzău, o expoziție de fotografii realizate de regizorul Silviu Purcărete, expoziție intitulată„Lumea lui Purcărete”, o producție a Festivalului Naţional de Teatru (FNT).
interviu de Madalina Corina Diaconu