Timpul prezent: Cum face față democrația pandemiei?
30 March 2021
Compozitorul THEODOR ROGALSKI omagiat în concertul Orchestrei Naționale Radio
31 March 2021

AUDIO Poveștile Academiei Române (I)

Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale – la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.
 
Ce a urmat … vom afla în fiecare weekend la emisiunea “Cu…minte de weekend”. Poveștile Academiei Române ne vor deschide ușile spre cunoașterea, altfel, a uneia dintre cele mai importante instituții din țară.
 
Un serial de Mădălina Corina Diaconu
foto Academia Română