Călător de weekend: ”Castelul” Uçhisar (Turcia) – stânca scobită care domină Capadocia
2 October 2020
Bilet de îmbarcare spre… Cuba, pentru a afla povestea grupului Buena Vista Social Club
4 October 2020

Bilet de îmbarcare spre… Cuba, pentru a face cunoştinţă cu genul Punto Cubano

sâmbătă, 3 octombrie… de la 13,44

Atunci când vorbim despre muzica şi poezia cubaneză, un putem să un amintim şi de compoziţia metrică numită „décima”, care constituie, am putea spune, un element specific, definitoriu pentru acestea. (Nota trad.)

* * *

„Décima” numită şi „décima espinela” sau pe scurt  „espinela” (după numele unui important reprezentant al Secolului de Aur spaniol, poetul şi muzicianul Vicente Espinel), este o strofă alcătuită din 10 versuri octosilabice, în care primul vers rimează cu al patrulea şi cel de-al cincilea, al doilea rimează cu al treilea; al şaselea, cu al şaptelea şi cu ultimul, iar al optulea, cu al nouălea. Foarte răspândită în America Latină, această formă poetică a prins rădăcini adânci şi în Cuba, încă de la începuturi. Îndrăgită şi preferată în mod special de artiştii populari, „décima” a ocupat însă un loc privilegiat şi în opera scrisă a celor mai mari poeţi din această ţară. Astfel, în spaţiul generos al creaţiei artistice cubaneze, muzica şi versul se împletesc în mod fericit. (Nota trad.)

* * *

Genul „Punto cubano”, numit şi „Punto guajiro” constituie expresia poetică şi muzicală a locuitorilor zonei rurale a Cubei. Începând cu anul 2017, acesta figurează pe riguroasă Listă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. În ce constă însă această practică muzicală atât de înrădăcinată în Cuba ? Este vorba despre o melodie, o muzică susţinută prin acompaniament vocal de o persoană care cântă compoziţii poetice sub formă de „décima”, improvizate sau învăţate. Tehnica acestui gen muzical se deprinde în special în familie, în virtutea tradiţiei, cunoștinţele dobândindu-se prin imitaţie. În ultimii ani însă, au fost puse bazele unui program pentru predarea acestui gen în casele de cultură din întreaga ţară.

* * *

Poetul şi improvizatorul Luis Paz Esquivel, cunoscut şi sub numele de Papillo, este foarte apreciat în Cuba pentru marea sa capacitate de a compune şi improviza versuri, pe care le şi cântă, acompaniat de instrumente muzicale cum ar fi chitara şi lăuta. În prezent, Papillo este președintele Centrului Ibero-American al Strofei de zece versuri și al versului improvizat (Centro Iberoamericano de la Décima y el Verso Improvisado). Conform opiniei sale, genul „Punto cubano”a fost întotdeauna prezent în momentele importante din istoria ţării şi este un valoros apărător al identităţii cubaneze. 

Luis Paz Esquivel: „Punto cubano” înseamnă identitate culturală a Cubei, dar în acelaşi timp este şi simbolul identităţii culturale a ţăranului cubanez. Acest gen a fost prezent încă de la începuturi, din momentul formării caracterului naţional al poporului cubanez, menţinându-se pe parcursul întregii sale evoluţii, atât sub raport social cât şi istoric. Genul „Punto cubano” nu poate fi separat de procesul transformărilor istorice, el i-a însoţit pe cubanezi în toate luptele purtate, le-a stat aproape, a fost întotdeauna lângă oamenii din popor, lângă cei nevoiaşi.

* * *

„Punto cubano” a fost una dintre puţinele manifestări care au îndulcit viaţa în junglă când trupele mambise luptau în războiul de independenţă împotriva Spaniei. A fost prezent întotdeauna şi în munţi, pentru că acest gen este adânc înrădăcinat în sufletul cubanezilor, este ceva ce se naşte şi trăieşte odată cu ei. Iar improvizarea unei asemenea strofe de zece versuri, a unei „décima” vine firesc, indiferent de situaţia în care te-ai afla. Pentru a povesti o anecdotă sau pentru a descrie o întâmplare ori un peisaj, primul lucru care îi vine în minte cubanezului este o improvizaţie versificată, exprimată în această formă artistică. Ar fi, aşadar, ciudat să treacă o zi, în Cuba, ba mai mult, aş îndrăzni chiar să spun că ar fi ciudat ca în Cuba să treacă o singură oră fără ca undeva o asemenea compoziţie poetică să fie ascultată, sau scrisă, sau citită. Ori fără să fie cântată în acompaniamentul unor instrumente cum ar fi lăuta sau chitara cubaneză numită „tres”.

* * *

Genul „Punto cubano” sau „Punto guajiro” – iată o tradiţie care constituie un motiv de mare mândrie pentru locuitorii acestui arhipelag scăldat de Marea Caraibilor. A apărut în regiunile din vestul şi centrul Cubei, cândva prin secolul al XVII-lea. Originile acestui gen datează din anii când Cuba era colonie a Coroanei spaniole. A ajuns la apogeu în secolul al XIX-lea şi de atunci a pătruns în moştenirea culturală a mai multor generaţii de cubanezi, devenind parte componentă a acesteia. Dar pentru a afla mai multe amănunte, continuăm interviul realizat pentru Radio România cu Luis Pas Esquivel.

Luis Paz Esquivel: Din Spania a ajuns la noi forma poetică despre care vorbim şi tot de acolo, şi formele cântecelor populare. În America Latină, spunem întotdeaunaîn America Latină deoarece este un proces comun acestui spațiu geografic, se produce o contopire a cântecului popular cu strofa alcătuită din zece versuri, cu „décima”. Nu respingem ideea că şi în Spania s-ar fi cântat în felul acesta, vreau doar să spun că forma practicată în Cuba, în tradiţia de a improviza folosind ca stil de versificaţie strofa de zece versuri, a luat naştere în America Latină. S-a produs o fuziune între cele două ramuri, între compoziţia metrică al cărei leagăn a fost poezia cultă, creaţia scriitorilor, şi forma cântecului popular, forma în care se cânta balada şi „copla”Cântecul acesta s-a adaptat foarte bine noii structuri pe care a căpătat-o strofa de zece versuri după ce a fost publicată de Vicente  Martínez Espinel în cartea sa „Diversas Rimas” (Rime felurite) în anul 1591. 

Cele două (cântecul popular cu strofa alcătuită din zece versuri) se contopesc şi le regăsim, în felul acesta, în tradiţia exprimării cântate, cu strofa de zece versuri, „décima”, cântată. Mai întîi, cred, că ele existau în memoria populară, apoi, la un moment dat, cineva a avut ideea de a creea, de a face o compoziţie pe loc. Iar dacă eu pot face o improvizaţie, trebuie să o şi împărtăşesc cuiva ! În felul acesta a apărut tradiţia improvizaţiei cântate, după cum se estimează, în jurul secolului al XVII-lea. Astfel, există o cronică de călătorie în care se relatează acest lucru. Nu se dau nume, dar se vorbeşte despre o „confruntare” între două persoane care improvizau versurile. După cum cum vedem noi lucrurile, putem afirma că autorul a asistat pur şi simplu la o „guateque”, adică la opetrecere din mediul rural. Istoria consemnează o multitudine de autori, dar şi mai mulţi sunt cei care s-au întipărit în memoria populară, fiind mai apoi uitaţi. De aceea trebuie punctat faptul că împreună, toţi aceştia, au contribuit în final la recunoaşterea de către UNESCO a valorii acestui gen numit „Punto cubano”.

* * *

„Punto cubano” sau „Punto guajiro” este aşadar un mod de exprimare în care se cântă şi se improvizează compunându-se versuri în mod spontan, forma poetică folosită fiind „décima”. Iar acest lucru se face cu acompaniament muzical. În cazul Cubei, el este prezent peste tot, fiind întâlnit pe întreg teritoriul ţării. Aceasta este şi cauza pentru care a primit denumirea de „Punto cubano” sau „Punto guajiro”.

Poeţii crează strofele pe loc, improvizează în funcţie de ceea ce se întâmplă la faţa locului. Iar acest fapt face ca versurile să nu mai poată fi repetate în altă parte. Şi după cum am mai afirmat, totul se face şi sub formă de cântec, în felul acesta luând naştere o mare varietate de compoziţii melodice. 

María Teresa Linares, (muzicolog şi pedagog, născută în anul 1920, unul dintre cei mai prestigioşi muzicieni din Cuba – Nota trad.) estima că ar fi aproximativ 240. Manierele folosite de improvizatori sunt şi ele diferite. În general se apelează la „punto libre” şi aici vorbesc despre acompaniamentul muzical. Când muzica se întrerupe, intră cel ce realizează versurile şi o face în ritmul său propriu. Uneori grăbeşte iar alteori încetineşte tempoul, fiind urmat de instrumentist. La acest acompaniament rolul principal îi revine lăutei, dar mai sunt şi alte instrumente prezente, cum ar fi chitara, chitara cubaneză (numită tres) precum şi o serie de instrumente de percuţie care pot fi tobe conga (tumbadora), bongó, güiro, maraca şi clave.

Realizat de Miladys Borges – RADIO HAVANA CUBA

(traducere – Diana-Maria Şincai)