Călător de weekend: Göttingen (Germania) – un oraș universitar de tradiție
01 Octombrie 2021, 06:13
Fondată în 1737 de George al II-lea al Marii Britanii, în calitatea sa de elector de Hanovra, Universitatea din Göttingen a fost una dintre cele mai importante școli de matematică și fizică din istorie. Carl Friedrich Gauss și Wilhelm Eduard Weber au studiat la Göttingen, alături de zeci de laureați ai premiului Nobel.
Simbolul centrului universitar, devenit un simbol al întregului oraș, este o statuie din bronz - ”Gänseliesel”, reprezentând o fată desculță care păzește gâștele. Fiecare student, la absolvire, respectă tradiția de a săruta statuia și, astfel, ”Gänseliesel” a devenit cea mai sărutată fată din lume!
Realizator: Dana Pitrop