Știința 360 – 23 martie 2021 – #raportuldegarda
23 March 2021
Știința 360 – 29 martie 2021 – A apărut o variantă dublu mutantă a virusului SARS-CoV-2!
29 March 2021

Cel mai vârstnic român vaccinat

Cel mai vârstnic român s-a vaccinat duminică, la Centrul de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor. Doamna Zoea Baltag, în vârstă de 105 ani, a primit ieri, a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19. Însoțită de nepoată și strănepot, doamna Baltag a pășit cu încredere în incinta centrului. În fața jurnaliștilor, ea a mărturisit că nu a avut reacții adverse după prima doză, iar administrarea celei de a doua doze a decurs foarte bine: „Nu, n-am avut nimic. Nici n-am simțit că am făcut vaccinul. (…) M-a convins nepoata mea, care e medic, că singura soluție să scăpăm e vaccinul”.

Nu a zis niciodată că nu se vaccinează. Nu a fost nicio discuție în familia noastră că ar fi periculos sau să ne gândim mai bine. Ea a ales să se vaccineze”, a precizat nepoata senioarei.

La final, a primit o distincție și un buchet de flori din partea Primăriei Sectorului 4 „pentru curajul de a înfrunta pandemia SARS-CoV-2 prin vaccinare, oferind astfel un exemplu tinerelor generații”.

 

Sursă FOTO – Ro Vaccinare, lt.Gabriel Chiriloiu și Primăria Sectorului 4