Astăzi începe cea de-a VIII-a ediție KINOdiseea!
10 November 2016
No Man’s Land’, una din cele mai premiate povești ale cinematografului, din 12 noiembrie pe scena TNB!
10 November 2016

Cu sprijinul ICR Istanbul, Paul Negoescu şi Alexandru Papadopol – gata să cucerească cinefilii din Salonic

Festivalul Internațional de Film de la Salonic (TIFF), ediția a 57-a, a început de pe 4 noiembrie, însă emoțiile cresc pentru România începând de azi. De la ora 17.30, la Stavros Tornes, dar și joi seară, de la ora 23:00, rulează pelicula  “Două Lozuri”.  ICR Istanbul susține participarea românească la un asemenea eveniment cinematografic de prim rang, cu o importantă tradiție în domeniu și care beneficiciază de o largă recunoaștere internațională.

“Două Lozuri” este o comedie independentă de micro-buget, avându-i în rolurile principale pe Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol. Filmul este regizat de Paul Negoescu, aflat la al doilea său lungmetraj. Primul, “O lună în Thailanda”,  a avut premiera în 2012 în cadrul Festivalului de Film de la Veneția și a câștigat, printre altele, Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Sofia și Premiul pentru debut la Festivalul de Film Transilvania. Paul Negoescu a mai regizat și o serie de scurmetraje premiate și selectate în festivaluri importante – Cannes, Berlin, Karlovy Vary sau Rotterdam. Scurtmetrajele sale “Renovare” și “Derby” au fost nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul european al Premiilor Oscar, în 2009 și 2011. Paul Negoescu  este asistent universitar la U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale” şi este fondatorul Festivalul de Film Timishort și membru al Academiei Europene de Film.

“Două Lozuri” este o producție 2016 Actoriedefilm.ro Company, în coproducție cu Papillon Film și Kirkland. Lung metrajul îi are în prim plan pe Dinel, Sile și Pompiliu, trei bărbați dintr-un mic orășel de provincie, care câștigă marele premiu la loto, însă nu după mult timp biletul nu mai e de găsit, așa că cei trei pornesc într-o călătorie să-l recupereze.

Echipa este formată din: scenariul și regia Paul Negoescu, producător Dragoș Bucur,  imaginea Ana Drăghici, montajul Alexandru Radu, sunetul Florian Ardelean, muzica Flora Pop și Alin Zăbăruțeanu, scenografia și costumele Mălina Ionescu, distribuția: Dorian Boguță, Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Andi Văsluianu, Șerban Pavlu, Elias Ferkin Musuret.

Delegația sprijinită de ICR Istanbul, și care se află la prestigiosul festival de film elen, este formată din regizorul Paul Negoescu și actorul Alexandru Papadopol. 

Festivalul Internațional de Film de la Salonic (TIFF) este un eveniment cinematografic de primă linie. În general, participarea românească la Salonic a fost una substanțială și deosebit de apreciată, mai ales la edițiile din ultimii ani, de când noul val al cinematografiei românești s-a consacrat pe plan internațional. Filmele românești prezente la festival au câștigat premii și distincții importante, personalități ale cinematografiei din țara noastră fiind invitate să facă parte și din juriile care au deliberat de-a lungul anilor.

La TIFF se vor desfășura evenimente în paralel, iar după fiecare proiecție va exista o sesiune de întrebări și răspunsuri – Q&A pentru public. Organizatorii festivalul au programat mai multe interviuri pentru presa internațională, iar în cadrul festivalului are loc Agora Crossroads, o piață de filme pentru oameni din industria filmului, unde delegația României va avea întâlniri cu diverși producători străini și distribuitori pentru discuții în prealabil privind posibilitatea vânzării filmului şi în alte țări. – transmite ICR Istanbul