DOCUMENTAR: 145 de ani de la moartea scriitorului și omului politic Ion Heliade-Rădulescu

Scriitorul, filologul și omul politic Ion Heliade-Rădulescu, membru fondator și primul președinte al Societății Academice Române, s-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște.

A urmat cursurile Academiei Domnești de la Schitu Măgureanu și ale școlii românești de la ''Sf. Sava'', potrivit Dicționarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003).

A fost profesor și conducător al Colegiului ''Sf. Sava'' din București (1822-1827), predând româna și matematica. A participat la pregătirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind primul autor al manifestului-program "Proclamația de la Islaz". A făcut parte din guvernul provizoriu, după care a plecat din țară, întorcându-se din exil de-abia în anul 1859.

S-a numărat printre membri activi ai Societății literare, începând cu anul 1827, și cei ai Societății filarmonice, din 1833, conform ''Dicționarului scriitorilor români'' (Editura Fundației Culturale Române, București, 1998).

A condus ''Societatea de literatură, declamațiune și muzică vocală'', a pus bazele unui așezământ tipografic și editorial, a editat primul ziar apărut în Țara Românească, intitulat ''Curierul Românesc'', 1829. Totodată, a înființat și condus ''Gazeta Teatrului Național'' (1835-1836, continuată de ''Curier de ambe sexe'', 1836-1848), ''Muzeul Național'', ''Conservatorul'', ''Legalitatea''.

A fost primul director al ''Monitorului Oficial'' al României, publicație care a apărut la 8/20 decembrie 1832, sub titlul ''Buletin. Gazetă administrativă''.

Ion Heliade-Rădulescu a scris numeroase lucrări referitoare la reforma limbii, printre care ''Gramatica românească'', 1823; ''Repede aruncătură de ochi asupra limbei și începutului românilor'', 1832; ''Paralelism între limba română și italiană'', 1840.

Primele creații literare le-a adunat în volumul ''Culegere din scrierile lui I. Eliade de proze și de poezie'' (1836). A evoluat sub influența romantismului, oferind literaturii române capodopera ''Zburătorul' (scrisă în 1843), a cultivat epopeea (''Michaida'', ''Anatolida sau omul și forțele''), poezia preromantică (''O noapte pe ruinele Târgoviștei''), elegia (''Dragele mele umbre''), poemul de sugestie autobiografică (''Visul'', ''Serafimul și heruvimul''), satira și fabula politică (''Muștele și albinele''). A scris și proză satirică (''Cuconița Drăgana'', ''Domnul Sarsailă autorul'').

Preocupările sale filosofice și religioase s-au concretizat în lucrările ''Biblicele sau Notițe istorice, filosofice, religioase și politice asupra Bibliei'' (1858), ''Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia'' (1869). A tradus din Byron, Dante, Goethe, Lamartine.

La 22 iunie 1867, a devenit membru fondator al Societății Academice Române. În intervalul 31 august 1867 și 1 august 1870, a fost președinte al Societății Academice Române.

A murit la 27 aprilie 1872.

AGERPRES