De Dragobete, citim despre iubire: selecția Alice Books aduce povești care au cucerit cititorii din toate colțurile lumii
24 Februarie 2026, 12:51
De Dragobete, editura Alice Books propune cititorilor o selecție de titluri care privesc iubirea din perspective diferite, dincolo de formulele romantice previzibile. Sunt romane care vorbesc despre relații complicate, despre identitate, distanță, pierdere sau regăsire — teme universale, tratate în contexte culturale variate și cu voci literare puternice. Aceste cărți explorează felul în care iubirea modelează destine, provoacă schimbări și creează legături neașteptate între oameni și lumi.
Selecția reușește să adune voci literare din culturi și epoci diferite, demonstrând că literatura rămâne unul dintre cele mai intime moduri de a înțelege ce înseamnă să iubești. De la realismul magic din "Sirena din Black Conch" de Monique Roffey, la tandrețea epistolară din "Str. Charing Cross nr. 84" de Helene Hanff sau la energia contemporană și confesivă din "Îndrăgostiți la Seoul" de Sang Young Park, cărțile alese spun povești de iubire care depășesc granițele geografice și culturale. În același spirit, romanul-cult "Madona cu haină de blană" de Sabahattin Ali readuce în prim-plan pasiunea devastatoare și melancolia unei iubiri imposibile, confirmând că marile povești nu îmbătrânesc niciodată — ele doar își găsesc noi cititori.
Prin această selecție, Alice Books invită publicul să redescopere lectura ca gest de apropiere: de sine, de celălalt și de lumi pe care poate nu le-am trăit niciodată, dar pe care le putem simți profund.
Sirena din Black Conch – Monique Roffey, trad. Iulia Dromereschi
În 1976, în largul insulei imaginare Black Conch din Caraibe, pescarul David întâlnește o creatură mitologică menită să-i schimbe viața. Blestemată să trăiască în trup de sirenă, Aycayia este salvată de bărbat din mâinile unor turiști americani care o vânează, iar între cei doi se naște o iubire fragilă și profundă.
Pe măsură ce Aycayia învață să redevină femeie, povestea lor devine o meditație despre libertate, identitate și curajul de a înfrunta destinul. Un roman hipnotizant, premiat cu Costa Book Award 2020, care aduce realismul magic într-o poveste de dragoste contemporană.
Despre autoare
Monique Roffey s-a născut în Trinidad și Tobago și a studiat în Regatul Unit. Romanele ei, a căror acțiune este plasată deseori în Caraibe, au fost traduse în cinci limbi și au fost nominalizate la mai multe premii din întreaga lume. A semnat articole în The New York Review of Books, Boundless, The Independent, Wasafiri și Caribbean Quarterly. Este lector în programul de scriere creativă de la Manchester Writing School.
Str. Charing Cross nr. 84 – Helene Hanff, trad. Alina Aviana
O poveste de dragoste înduioșătoare între doi iubitori de cărți, pentru iubitorii de cărți. Printr-o serie de scrisori schimbate între o scriitoare din New York și angajatul unui anticariat londonez, se înfiripă o legătură epistolară tandră, inteligentă și emoționantă, care traversează ani și continente.
Helene Hanff și librarul de pe Charing Cross nr. 84 nu se întâlnesc niciodată, dar prietenia lor devine una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pentru literatură și pentru conexiunile umane autentice. Cartea a fost adaptată ulterior într-un film celebru omonim, cu Anthony Hopkins și Anne Bancroft în rolurile principale.
Despre autoare
Helene Hanff (1916-1997) s-a născut la Philadelphia, în Pennsylvania. În anii 1940 și 1950 a scris piese de teatru și scenarii de televiziune la New York City, dar a avut parte de succes abia în 1970, odată cu publicarea celei mai cunoscute cărți, Str. Charing Cross nr. 84. Cartea a devenit imediat un bestseller și a fost adaptată pentru radio, teatru, film și televiziune.
Îndrăgostiți la Seoul – Sang Young Park, trad. Iolanda Prodan
Un roman amuzant, emoționant, surprinzător și pătrunzător și unul dintre debuturile cu cele mai mari vânzări din Coreea de Sud a ultimilor ani, Îndrăgostiți la Seoul spune povestea unui tânăr gay care caută fericirea în Seoulul singuratic.
Între nopțile petrecute în baruri, relații intense și dimineți încețoșate, Young navighează anxietățile legate de familie, bani și identitate. Un roman energic, amuzant și sfâșietor despre viața queer contemporană, despre dorință și despre nevoia profundă de a aparține.
Despre autor
Sang Young Park (născut în 1988) este un romancier, scenarist de televiziune și eseist sud-coreean. Romanul său, Love in the Big City (Îndrăgostiți la Seoul), a fost inclus pe lista lungă a International Booker Prize 2022 și a fost tradus în mai multe limbi.
Madona cu haină de blană – Sabahattin Ali, trad. Viorica Dinescu
În anii 1920, Raif pleacă din Istanbul la Berlin și descoperă, într-o galerie de artă, portretul unei tinere artiste care îi va schimba destinul. Maria, independentă și enigmatică, devine centrul unei iubiri intense, marcate de pasiune și pierdere.
Publicat inițial în foileton între 1940 și 1941, apoi în volum în 1943, romanul a fost redescoperit decenii mai târziu, iar astăzi este un bestseller internațional și considerat acum unul dintre cele mai bune din literatura de limbă turcă.
Despre autor
Sabahattin Ali (1907-1948) a fost profesor, jurnalist, poet, romancier, dramaturg, traducător. Scrierile sale au fost o țintă frecventă a cenzurii guvernamentale. Între 1931 și 1933 și apoi în 1947 a fost încarcerat de mai multe ori, sub diverse acuzații, printre care și propagandă comunistă. După 1946, a publicat mai multe gazete cu teme satirice, toate interzise pe rând. În 1948, a vrut să fugă din țară, dar a fost ucis undeva la granița cu Bulgaria, iar trupul i-a fost găsit câteva săptămâni mai târziu. Deși a existat o anchetă soldată cu încarcerarea călăuzei care trebuia să-l ducă pe Ali peste graniță, împrejurările în care a murit rămân neelucidate pe deplin, fiica sa și o parte din apropiați susținând mereu că ar fi fost ucis de serviciile secrete. Azi, Sabahattin Ali este considerat un simbol al rezistenței sociale și politice în rândul tinerilor turci.
Despre ALICE BOOKS
Alice Books este o editură suficient de trăsnită să-ți propună lucruri la care nici nu te-ai fi așteptat în feed-ul vieții.
Alice Books își propune să îi familiarizeze pe cititori cu diferite culturi, să aducă speranță într-o lume dominată de schimbări haotice, să deschidă conversații necesare și să spună lucrurilor pe nume prin autenticitate și onestitate. Titlurile sale deschid minți, vindecă, apropie, aduc claritate și ne ajută să ne cunoaștem mai bine.
Colecții: Mysterious Alice, Young Alice, Classic Alice, Modern Alice, Yesterday, Graphic Alice, Kokoro, Closure, Daring Alice, Little Alice.
Printre autorii publicați se numără: Osamu Dazai, Sohn Won-Pyung, Mick Herron, M.L. Rio, Yu Miri, Sang Young Park, Baek Sehee, Makoto Shinkai, Naruki Nagakawa, Aiden Thomas, Michelle Zauner, Keum Suk Gendry-Kim, Perhat Tursun, Jacqueline Harpman, Natsume Soseki, Yoru Sumino.
Website: https://alicebooks.ro/
Facebook: www.facebook.com/alicebooks.ro
Instagram: www.instagram.com/alicebooks.ro
TikTok: www.tiktok.com/@alicebooks.ro








