Ansamblul Agora Cisnădioara – o familie a decis să investească în casele săsești și să le restaureze
24 February 2020
Malbork (Polonia) – Castelul de cărămidă al cavalerilor teutoni
28 February 2020

DOCUMENTAR: Predeal – 315 ani de la prima menţiune documentară

Miercuri, 26 februarie, se împlinesc 315 ani de la prima menţiune documentară a Predealului, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al Cetăţii Braşovului, în legătură cu un transport de marfă. Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România (1030-1110 m.) şi este așezat pe Valea Prahovei, lângă trecătoarea cu același nume din Carpații Meridionali, între Muntenia și Transilvania. Localitatea are ca delimitări râurile Prahova la sud și Timiș la nord şi este mărginit de masivele Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi.

Lapovita in Predeal.(1938)

Cercetări arheologice desfăşurate în această zonă de-a lungul anilor, au scos la iveală că, după toate probabilităţile, în neolitic – anii 1200 – 800 î.Hr. -, zona era populată, aici fiind dezvăluit un depozit de bronz datând din această epocă, compus din coliere masive, o sabie „frumos meşteşugită” şi un topor cu tortiţă. Acest aspect al locuirii zonei în neolitic, a fost întărit şi de descoperirea, la Sinaia, a unui depozit similar care cuprindea, printre altele, 26 de topoare din bronz.

A urmat epoca romană, şi absenţa oricăror urme arheologice din acea perioadă, semn că legiunile romane evitau defileul de la Posada, preferând accesul în Transilvania prin Valea Teleajenului şi pasul Tabla Buţii.

În anul 1358, este menţionat documentar pentru prima dată „Drumul Văii Prahova”, într-un act prin care regele Ungariei, Ludovic, permite negustorilor din Braşov libera trecere „între Buzău şi Prahova, adecă de la vărsarea Ialomiţei până la vărsarea Siretului în Dunăre”.

Marele Dicţionar Geografic al României, editat la Bucureşti, în anul 1898, menţionează faptul că, între anii 1360 şi 1372, armata ardelenească condusă de voievodul Nicolae împotriva lui Vladislav Basarab, ar fi intrat în Ţara Românească, pe la Predeal, la acea vreme doar o simplă potecă de munte.

Au urmat, în secolul al XIII-lea, actele prin care domnitorii Ţării Româneşti confirmă negustorilor braşoveni privilegii comerciale primite încă din vremea lui Mircea cel Mare, acte care menţionează drumul Văii Prahova: Dan al II-lea, în anul 1442, Valdislav al II-lea, în anul 1452 şi Vlad Ţepeş, în anul 1476.

În anul 1593, un Hrisov al domnitorului Alexandru cel Rău, menţionează existenţa unei vămi pe drumul Văii Prahova – cel mai probabil la Câmpina – , alături de Vama Branului şi Vama Teleajenului.

În anul 1611, Pasul Predeal a fost folosit – conform altor istorici – pentru prima dată la trecerea oştilor către Ardeal, atunci când saşii braşoveni îi solicită ajutor domnitorului muntean Radu Şerban, pentru a-i apăra de prigoana lui Gabriel Bathory, principele de atunci al Ardealului. Oştile Lui Radu Şerban, au trecut prin acest pas necunoscut, şi au înfrânt oştile lui Bathory.

Primii locuitorii ai Văii Superioare a Prahovei au fost schimnicii, mocanii şi tâlharii. Tradiţia orală pomeneşte de un schimnic pe nume Diham şi faptul că până în anul 1665, când s-a edificat o bisericuţă din lemn la poalele muntelui Furnica, cu hramul Sf. Nicolae, toţi schimnicii din Bucegi se adunau la schitul Lespezi-Posada Veche de lângă Comarnic, unde erau împărtăşiţi de către stareţ.

Zona Predeal a început să fie popultă, însă rămânea izolată şi greu accesibilă, aici fiind locul preferat de jaf al tâlharilor, deveniţi spaima drumeţilor, monahilor şi păstorilor.

Cabana Cioplea (1961)

În anul 1674, un hrisov al domnitorului Duca Vodă, arată că, de la Timiş, până la Comarnic, peste Orăţii, drumul era o potecă îngustă, prevăzută cu popasuri pentru negustori, iar transportul de mărfuri se făcea pe cai, până la Câmpina, unde se încărcau în chervane – un şir lung de trăsuri sau care pentru transportul mărfurilor sau persoanelor.

În anul 1700, este menţionată, la Gura Râşnoavei, existenţa unui han care servea drept adăpost pentru fugarii din Ardeal.

La 26 februarie 1705, este menţionată documentar, pentru prima dată, denumirea de Predeal, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu, către jupân Andreas, marele jude al cetăţii Braşovului, în legătură cu un transport de marfă: „Să pohteşti dumneata pe comandantul den Braşov ca să dea câţiva neamţi ajutor, să vie postavul până la hotarul Tatar, adecă pân la Predeal ca să n’aibă postavul vreo zătniceală.”

Între anii 1736 – 1739, în perioada războiului ruso-turco-austriac, drumul Văii Prahova a fost transformat, de către austrieci, în drum de care şi trăsuri cu poduri de lemn. Este menţionat documentar faptul că, în jurul anului 1737, o oaste austriacă trecea prin Predeal ca să lupte, în alianţă cu ruşii, împotriva turcilor, dar cei din urmă vor câştiga bătălia chiar în zona graniţei impuse în zona delimitată de Predeluş, Cioplea, Stadionul Predeal, Muchia Fitifoiului, Vf. Baiului şi Vf. Omul.

În anul 1750, apar alte două hanuri – „Hanul Lui Rujea” şi hanul de la Gura Văii Puriştoaca.

În 20 iunie 1774, este sfinţit un schit de lemn, de către călugărul Ioanichie, ce va purta hramul Sfântului Mare Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie, viitoarea Mănăstire Predeal – ridicată în anii 1818-1819 -, un lăcaş ortodox de maici.

Călugărul a obținut terenul de construcție de la “prea cinstitul boier vel paharnic, Grigorie Buzoianu”.

În pofida vechimii, mănăstirea nu va fi la fel de cunoscută precum celelalte mănăstiri de pe Valea Prahovei, Caraiman, Sinaia, Cornu sau Schitul Sfânta Ana.

În anul 1775, Ipsilante Vodă consfinţeşte drepturile căruţaşilor prahoveni de a transporta mărfuri de la Braşov la Bucureşti, textul făcând referire la poteca Văii Prahova care era drum de care.

În anul 1789, acest drum este reparat şi netezit, realizându-se noi punţi şi poduri de lemn peste prăpăstii, însă drumul rămânea dificil şi plin de pericole, fiind accesibil mai ales între lunile mai şi octombrie.

În anul 1790, este înfiinţat primul serviciu poştal pe acest drum, fiind construit şi un sediu la Predeal, unde se realiza odihna drumeţilor şi schimbul de cai, sub paza străjilor domneşti.

Este perioada în care Predealul începe să-şi întărească existenţa gospodărească proprie şi devine o comunitate cu caracter permanent.

În anul 1794, este încheiat Tratatul turco-austriac, care prevede pentru Predeal, trecerea mărfurilor, dregătorilor şi caravanelor, Valea Prahovei devenind în anii care au urmat cel mai bătătorit drum între Bucureşti şi Braşov, a doua variantă fiind drumul de pe Valea Râşnoavei, care pornea din dreptul mănastirii Predeal.

În anul 1805 este înregistrată prima menţiune documentară a aşezării Predeal, în documentul privind „Conscripţia” – recensământul ortodocşilor din Ţara Românească şi Transilvania, de către o comisie a conscriptoriei din Sibiu. Se vorbea atunci despre o populaţie de circa 20 de locuitori, formată din monahi, scutelnicii schitului şi slujitorii domneşti de la localul Posadei.

În anul 1830, este ridicată prima gospodărie independentă de schit, de către Moise Zangor, originar din Rucărul Muscelului, venit din Comarnic, care s-a căsătorit cu una din ficele pădurarului Ion Costea şi a construit o casă de lemn la sud-vest de mănăstire.

În anul 1845, domnitorul Gheorghe Bibescu vizitează Valea Prahovei, de la Câmpina până la Predeal, acesta luând decizia de a realiza pe aici o şosea.

Un an mai târziu erau realizate „studii pregătitoare construirii unei şosele”, iar în 1847, sub conducerea inginerului Ruset, încep lucrările de construcţie a drumului.

Evenimentele anului 1848 fac ca lucrările să fie oprite, iar în anul 1852, Ştirbei Vodă ordonă reluarea lucrărilor, sub îndrumarea inginerului francez Léon Lalanne, şoseaua Câmpina-Prdeal fiind încheiată în anul 1864.

Nicolae Ceausescu schind, la Paraul Rece, Predeal. (1968)

În anul 1852, vama de la Breaza se mută la Predeal, pe locul fostului parc din localitate.

Având în vedere faptul că, în anul 1854, se realiza şoseaua austriacă între Predeal şi Timiş, relaţiile economice între Transilvania şi Muntenia, căpătau noi perspective.

Din punct de vedere administrativ, Predealul a făcut parte din comuna Podul Neagului, care se întindea pe 34 de kilometri, şi cuprindea actualele localităţi Predeal şi Azuga – numită mult timp Între Prahove -, apoi Buşteni, Poiana Ţapului, Izvorul, Sinaia, Posada şi Podul Neagului – sat situat la nord-vest de Comarnic. Sediul comunei era la Podul Neagului, apoi s-a mutat la Buşteni.

În anul 1864, Posada şi Podul Neagului se alipesc de Comarnic iar restul aşezărilor au rămas sub acelaşi nume până în anul 1874, când reşedinţa comunală se va muta la Sinaia şi ia fiinţă comuna Predeal, cu o întindere de 22 de kilometri.

La 31 mai 1874, a fost încheiată convenţia dintre România şi Austro-Ungaria, privind construirea unei linii ferate Ploieşti-Predeal-Timiş-Braşov.

La 3 martie 1876, începea construcţia căii ferate între Bucureşti şi Predeal, în perioada Războiului de Independenţă lucrările au fost oprite, iar la 10 iunie 1879, circula primul tren între Sinaia şi Predeal.

Abia în anul 1882, s-a realizat, la Predeal, joncţiunea căilor ferate dintre Muntenia şi Transilvania, ca urmare a convenţiei din anul 1874.

În mai 1885, se constituie primul Consiliu comunal al Predealului, iar primul primar este ales Gheorghe Dogărescu.

În anul 1908, Bușteni și Poiana Țapului s-au desprins de Predeal, iar la 20 mai 1912 s-a desprins și Azuga, Predealul devenind comună autonomă, în „plasa Peleș” a județului Prahova.

În octombrie 1916, Predealul a fost ocupat de trupele germane, iar locuitorii s-au refugiat în satele din sud.

Până la Unirea din 1 decembrie 1918, Predealul a fost localitatea de frontieră a regatului României cu împărăția Habsburgică, clădirea postului de grăniceri mai existând și astăzi.

După eliberare, Predealul începe procesul de refacere.

În anul 1920, este înfiinţată comisia de reconstituire a Regiunilor distruse de război „P.P.R”, care stabileşte că în Predeal nu se mai acordă autorizaţii de construcţie până la realizarea unui plan de sistematizare.

În anul 1926, Predealul devine parohie, primul paroh fiind Constantin Cercel, în anul 1927, se înfinţează Staţiunea Meteorologică Sinoptica, iar în perioada 1926-1928 are loc electrificarea localităţii.

După ce, în anul 1925, aici trăiau 1524 de locuitori, la recensământul din 1930, Predealul se apropia de 3000 de locuitori.

În perioada care a urmat, s-au amenajat străzi şi căi de circulaţie, s-au realizat canalizarea şi alimentarea cu apă potabilă.

A urmat construcţia hotelurilor „Predeal” şi „Palace”, construirea de restaurante, un cazino cu restaurant, o sală de dans, cofetărie, berărie, măcelării, brutărie, o baie comunală cu aburi a depoului C.F.R., biblioteca şcolii primare.

Partia Clabucet din Predeal.

Predealului i se contura un profil de staţiune montană, care va fi vizitată de numeroşi turişti, interesaţi de binefacerile climei şi de frumuseţea peisajelor.

La 2 octombrie 1935, Predealul este declarat comună urbană, iar în 1938, începe construirea podului peste calea ferată, care să lege Predealul de Cioplea.

În anul 1950, Predealul a devenit parte a orașului regional Stalin, din regiunea Stalin, denumite, începând cu 1960, orașul regional Brașov și regiunea Brașov.

În anul 1968, a fost organizat orașul Predeal în cadrul județului Brașov, Predealul primind în componență, pe lângă orașul propriu-zis, și satele Pârâul Rece, Timișu de Jos și Timișu de Sus.

Predealul este cunoscut mai ales prin sporturile de iarnă, oferind posibilitatea de a schia pe 8 pârtii, datorită telescaunului și teleschiurilor de care dispune, dar şi pentru traseele montane marcate pentru drumeţii montane.

Însă stațiunea Predeal este recomandată şi tratamentului neurasteniei, pentru revigorarea organismelor slăbite, pentru recuperarea ulterioară suprasolicitărilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburărilor endocrine și al problemelor de creștere ale copiilor. Principalii factori de cură sunt aerul curat, fără praf sau alți agenți alergici, bogat în ozon și radiații ultraviolete, atmosferă ionizată și presiunea relativ scăzută a aerului.

Printre obiectivele turistice importante putem aminti: Mănăstirea Predeal, cimitirul legionar aflat în spatele Mănăstirii Predeal, vila mareșalului Antonescu (situată în zona Cioplea), statuia eroului-poet Mihail Săulescu, Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena, aflată în centrul orașului.

de Razvan Moceanu – RADOR