Călător de weekend: Apeductul din Segovia (Spania) – echilibrul perfect al ingineriei antice
5 February 2021
Călător de weekend: Eilean Donan – un castel romantic
12 February 2021

DOCUMENTAR: Roşia Montană, ţinutul „vâlvelor” şi al „morojnițelor” – 1890 de ani de la prima atestare documentară

Motto: „… fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi”– Nicolae Iorga, în lucrarea „Orizonturile mele. O viaţă de om – aşa cum a fost”

 

Sâmbătă, 6 februarie, se împlinesc 1890 de ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane, satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba. Este una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa, Alburnus Maior, fiind un centru minier antic de extracție a aurului din Dacia romană, localizat pe teritoriul actualei localități Roșia Montană. Localitatea adăposteşte cel mai mare zăcământ de aur din Europa, estimat, conform specialiştilor, la 10,6 milioane uncii de aur.

Alburnus Maior a fost atestată documentar în anul 131 d.Hr. pe o tăbliță cerată romană purtând acest nume și data de 6 februarie 131, aceasta fiind descoperită în una din galeriile subterane din perioada romană de exploatare a aurului.

 

* * * * *

 

Roșia Montană este situată în centrul Munților Apuseni, la poalele Munților Metaliferi, la 80 km de orașul Alba Iulia, 15 km de Câmpeni și 11 km de Abrud.

Localitatea este întinsă pe versanții văii Roșiei, nume căpătat datorită culorii roșiatice a apei din cauza conținutului ridicat în oxizi de fier.

Este situată la o altitudine de aproximativ 800 m, aici întânindu-se culmile domoale ale dealurilor premontane cu masivele muntoase înalte pe care se mai pot vedea urme ale exploatării îndelungate.

Munții sunt acoperiți de păduri, pășuni sau fânețe, dând aspectul specific Munților Apuseni, una din caracteristicile unice ale peisajului fiind prezența nenumăratelor lacuri artificiale numite „tăuri”. Acestea au fost create inițial pentru a folosi activității miniere, iar astăzi sunt folosite în scopuri de agrement. La Roşia Montană există nu mai puţin de 105 tăuri, lacuri sau stăvilare, precum Țarina, Tăul cel Mare, Anghel, Brazi, Corna etc., toate create ca rezultat al activității miniere.

foto: AGERPRES

De asemenea, în apropierea Roșiei Montane, se află două formațiuni geologice unice declarate monumente ale naturii, Piatra Corbului – situată pe Dealul Cârnic la o altitudine de aproximativ 950 m – și Piatra Despicată – situată între Dealul Cârnic și Dealul Cetății.

Roşia Montană este atestată documentar din 6 februarie 131, când purta numele de Alburnus Maior – de la toponimul dacic Alburnus şi de la adjectivul roman Maior. De-a lungul timpului, activitatea specifică acestei zone a fost exploatarea auriferă, care a început încă din secolul al II-lea d.Hr, din perioada romanilor, atât la suprafaţă, cât şi în galerii subterane.

Legenda Întemeierii Roșiei Montane spune că aurul a fost descoperit, prima dată, în zonă, de către o femeie pe nume Cotroanța care venea cu caprele pe un deal numit Chernic. Aici a găsit un bulgăre care strălucea la soare și și-a dat seama că este din aur. Drept urmare, una din fostele galerii din apropierea Tăului Mare a primit numele Cotroanța.

Primii locuitori ai acestor meleaguri, scito-agatârşii şi geto-dacii, pe lângă munca câmpului, se ocupau şi cu extragerea aurului şi argintului din albiile râurilor Mureş şi Arieş. Marele istoric grec, Herodot, spunea: „Agatârşii sunt oameni înstăriţi ce poartă şi se desfată în mult aur”, iar „Geţii sunt cel mai viteaz, cel mai uman şi mai drept popor al tracilor”.

Romanii au înfiinţat la Roşia Montană prima aşezare permanentă pentru sclavii şi coloniştii care lucrau în minerit şi au făcut şi primele mari exploatări de aur şi argint din zonă. Ei au amenajat primele galerii pentru extracţie, unde foloseau cele mai eficiente tehnici miniere pentru perioada aceea. Galeriile erau săpate cu ciocanul, dalta şi târnăcopul şi erau de multe ori ramificate sau chiar supraetajate, iar când roca era foarte dură, pereţii stâncii se încălzeau cu foc, apoi erau stropiţi cu apă şi oţet pentru a se răci brusc. Datorită diferenţei termice create, rocile mari se crăpau, şi apoi, cu târnăcopul, erau desfăcute bucăţi mai mici de rocă din care era separat aurul.

Bogăţiile minerale ale Munţilor Metaliferi au constituit un obiectiv major pentru cucerirea şi ocuparea Daciei de către Imperiul Roman. Sub ocupaţia romană, până în anul 275 d.H., Roşia Montană devine un important centru minier, cu o populaţie eterogenă, formată din băştinaşi şi colonişti, dalmatini şi piruşti, originari din Albania şi Epir, pricepuţi în minerit. Romanii, interesaţi să extragă cât mai mult aur, au introdus tehnologii de lucru considerate avansate pentru acele vremuri.

S-a estimat că, în epoca romană, în fiecare an, de la Alburnus Maior se extrăgeau peste 500 kg de aur, iar de la deschiderea minei de către romani, până în anul 271, când au părăsit-o, aceștia au extras circa 110 tone de aur și o cantitate necunoscută de argint, care au fost expediate la Roma pe calea apei, pe râul Mureș, pe Dunăre, prin Marea Neagră și Marea Mediterană.

După anul 275 d.H., după retragerea romanilor din Dacia, activitatea minieră a continuat cu intensităţi diferite, regiunea fiind cutreierată de popoare dornice de îmbogăţire, iar populaţia a rezistat în faţa invadatorilor găsindu-şi adăpost în munţi.

Au urmat aproape zece secole din care nu s-au perpetuat informaţii certe despre mineritul din zonă, mai aproape de zilele noastre exploatarea zăcămintelor aurifere din Munţii Apuseni realizându-se în perioada Regatului Ungariei, în epoca austro-ungară, până la Unirea de la 1 decembrie 1918.

Tehnica minieră romană continuă până în secolele XVI – XVII, când se descoperă pulberea neagră (praful de puşcă), care duce la progrese importante în tehnologia exploatării miniere.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773, Roşia Montană apare sub denumirea de „Veres Patak” (tradus în limba română prin „Pârâul Sângeriu [Roșu]”).

În anul 1788, în galeria „Sfântul Iosif” şi în anul 1855, în galeria „Catalina-Monuleşti”, au fost descoperite, în total, celebrele 25 de tăbliţe cerate, documente scrise de o importanţă deosebită pentru studierea dreptului roman, dar şi al vieţii economice şi sociale în Dacia romană. Între acestea s-a găsit şi o tăbliţă care atesta prima menţiune documentară a localităţii, 6 februarie anul 131 d.H, aceasta reprezentând un contract încheiat de „scriitorul” – jurist Valerius Firmus, cetăţean roman italic.

Mineritul din jurul Abrudului a fost sprijinit şi încurajat prin înfiinţarea Fondului pisetal Abrud – Roşia, la 30 aprilie 1790, cu scopul de a asigura regiunea cu medici şi moaşe, asistenţă medicală gratuită, medicamente gratuite pentru minerii săraci şi inapţi de muncă, sprijinirea materială a instituţiilor miniere de interes public, acordarea de împrumuturi pentru diferite lucrări productive celor ce aveau posibilitatea să le restituie, ajutoare pentru întreţinerea lacurilor (tăuri), iazurilor, canalelor şi drumurilor spre galerii. Din motive necunoscute activitatea fondului a fost sistată în anul 1920.

La 1 septembrie 1896 se înfiinţează prima şcoală minieră din Roşia Montană, care funcţionează până la începutul Primului Război Mondial, în anul 1914 absolvind 6 promoţii de tehnicieni, unii devenind ulterior chiar ingineri.

Mina Roşia Montană a fost prezentă la Expoziţia Mondială de la Paris din 1899, cu 12 planşe ilustrând întreprinderea statului şi o colecţie cu flori de mină cu aur, care a făcut vâlvă printre organizatori şi vizitatori, prin frumuseţea lor.

Începând cu secolul al XVIII-lea, statul are nevoie de aur mai mult, elaborează o serie de proiecte şi legi cu caracter minier, care stimulează mineritul în Munţii Apuseni, inclusiv la Roşia Montană. Au fost realizate galerii magistrale, care au fost puse la dispoziţia asociaţiilor particulare – cea mai importantă galerie fiind „Sfânta Cruce din Orlea”, realizată la cota 714 m, săpată în anul 1883 şi care deschide toate câmpurile miniere din zăcământ.

„Febra aurului” a atras oameni din diferite părţi ale Europei, la Roşia Montană fiind constituite în timp comunităţi de români, maghiari, germani, slovaci, evrei, fiecare cu propriile obiceiuri şi tradiţii, comunităţi pentru care s-au construit biserici şi s-au înfiinţat şcoli. În vremurile de început, aproape întreaga populaţie era implicată în activităţile miniere, chiar şi femeile şi copiii mai mari, drept urmare în zonă nu s-au dezvoltat meşteşugurile specifice satelor din Apuseni, locuitorii de aici preferând să îşi cumpere produsele necesare traiului de la negustorii ce veneau din zonele învecinate.

Meşteşugarii din zonă, puţini la număr, fie deserveau activităţile miniere, fie aveau meserii specific urbane, croitori şi cizmari.

Roşia Montană s-a dezvoltat în timp, datorită mineritului, apogeul fiind întâlnit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, când devenise un orăşel cochet, cu un centru cu străzi pietruite şi iluminate, cazino, cinematograf, teatru şi sală de bal cu oglinzi veneţiene şi grădină de vară în care cânta fanfara.

Familiile vechi de mineri, care deţineau averi moştenite de-a lungul generaţiilor, reprezentau elitele localităţii, ei locuind în centru, în case mari, cel mai adesea cu două niveluri, inspirate de cele ale saşilor din Transilvania.

După Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, mina Roşia Montană, trece în proprietatea statului român, fiind reorganizată în anul 1933, în baza Legii minelor din 1924, sub numele „Minele Statului din Roşia Montană”.

Producţia de aur şi argint în anul 1937, la nivel de ţară, era de 5,4 tone de aur şi 25,6 tone argint, România fiind, conform statisticilor, a doua ţară producătoare de aur din Europa.

În anul 1948, după 11 iunie, toate exploatările private au fost naţionalizate, iar la Roşia Montană extracţia metalelor preţioase a continuat în mina de stat, mineritul rămânând ocupaţia de bază a roşienilor.

În anii care au urmat, s-a construit un nou centru, cu blocuri de locuinţe, iar centrul vechi şi-a pierdut farmecul atmosferei boeme din perioada interbelică, deteriorându-se treptat, iar ulterior fiind aproape uitat.

În anul 1970, s-a renunţat la exploatarea în galerii, o mare parte din galeriile romane de la Roşia Montană au fost complet distruse, în zona Cetate fiind amenajată o carieră chiar în locul unde se afla un întreg sistem de galerii, denumit „cetăţile romane”, fără a se face niciun fel de cercetări, inventariere şi conservare in situ, acolo unde era cazul. Chiar exploatările din Evul Mediu, dar şi cele de mai târziu s-au făcut prin prelungirea şi lărgirea galeriilor romane existente, astfel că astăzi se mai păstrează doar porţiuni din galeriile antice.

După anul 1970, s-a mai amenajat o galerie în zona Cârnic, iar în restul perioadei comuniste, mineritul funcţiona după principiile economiei centralizate, aici desfăşurându-se doar etapele miniere primare, cianurarea se făcea la Baia de Arieş, iar procesarea finală la Baia Mare.

Roşia Montană deţine din anii `70 un muzeu al mineritului unic, cuprinzând o expoziţie în aer liber de instrumente miniere, un complex de galerii şi puţuri romane cu o lungime de 400 m, precum şi mina de suprafaţă din timpul romanilor.

În perioada 1972 – 1980, minerii şi mai ales specialiştii în minerit de la Roşia Montană, au dus faima acestei îndeletniciri până în Africa, lucrând ca specialişti la minele din Kenya, Algeria, Guineea şi Egipt.

În 23-24 octombrie 1981, când s-au aniversat 1850 de ani de atestare documentară a localităţii şi mineritului în zonă, a avut loc prima manifestare dedicată primei atestări documentare a Roşiei Montane.

După 1995, perimetrul minier de la Roşia Montană a fost concesionat pe o perioadă de 20 de ani Societăţii Roşia Montană Gold Corporation.

În anul 1997, Gabriel Resources Ltd (GR), cu acţiunile tranzacţionate la bursa din Toronto, Canada şi Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest S.A. Deva s-au asociat în Compania Eurogold S.A.., în scopul exploatării, în principal, a aurului de la Roşia Montană. În 1999, compania îşi schimă numele în S.C. Roşia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC), în cadrul căreia 80% din acţiuni sunt deţinute de GR şi 19,3% de către Minvest Deva. Aceasta propune la Roşia Montană cel mai mare proiect de exploatare la suprafaţă la scală largă din Europa, folosind cianurarea ca procedeu de extragere a aurului şi argintului. În octombrie 2000, RMGC a devenit titulara licenţei de exploatare a Minvest-ului.

Pentru a extrage cele 10,6 milioane uncii de aur şi 52,3 milioane uncii de argint, RMGC îşi propuneau ca pe parcursul a 16,4 ani să deschidă patru cariere de minerit, realizând o producţie minieră totală de 36.000 tone/zi, în total producţia de minereu pe an fiind de 13 milioane de tone.

În aprilie 2001, era finalizat un Studiu de Fezabilitate al Minproc Ltd, în care se arăta că singura metodă economic viabilă de producere a aurului este tratarea minereului cu cianură de sodiu. La Roşia Montană urmau să se folosească 250.000 tone de cianură, iar sterilele rezultate după procesarea minereului urmau să fie stocate într-un iaz de decantare ce ar fi ocupat o suprafaţă de aproximativ 400 ha, cu o capacitate de stocare de 250 milioane tone şi un baraj înalt de 185m.

În toată această perioadă, localnici, autorităţi locale şi centrale – inclusiv o parte a membrilor Academiei Române -, numeroşi activişti şi organizaţii neguvernamentale din domeniul mediului şi turismului, interne şi internaţionale, s-au opus acestui proiect, socotind că întreaga zonă ar fi avut de suferit, ar fi fost realmente distrusă, doar în scopul favorizării unor interese strict economice. Roşia Montană devenea, pe baza celor prezentate mai sus, o problemă naţională şi chiar internaţională.

foto: AGERPRES

Rezultatele cercetărilor din anul 2005 – dezvelirea integrală a două temple şi a altor zone sacre, dezvelirea parţială a unui mare edificiu cu hipocaust, a unor necropole şi a unui eventual castellum al minerilor dalmaţi colonizaţi la Roşia Montană – demonstrează faptul că avem la Roşia Montană un complex arheologic, al cărui caracter unitar trebuie luat în considerare şi la care cercetările trebuie să continue foarte mult timp pentru a fi definitiv evaluat.

Şi în perioada comunistă, dar şi în epoca mineritului de după anul 1989, mina de stat din Roşia Montană a lucrat în pierdere, cheltuielile fiind şi de circa trei ori mai mari decât beneficiile, cauzele fiind tehnologia învechită, lipsa investiţiilor necesare şi a unui plan clar de dezvoltare. Toate acestea, precum şi problemele prezentate privind intenţiile nematerializate ale celor de la Roşia Montană Gold Corporation vor duce la închiderea minei, în 1 iunie 2006.

În martie 2006, Premiul Ake Blomstrom, decernat de European Broadcasting Union, a fost câştigat de Antoniu Costin, colaborator la Studioul Radio Cluj, pentru documentarul ”Rădăcini”, documentar avand ca temă problema dezrădăcinării oamenilor din Roşia Montană, în noile condiţii de exploatare a aurului din Munţii Apuseni. Din juriul concursului au făcut parte specialişti ai posturilor publice de radio din Irlanda, Belgia, Danemarca, Croaţia şi Norvegia.

Materialul radiofonic realizat de Antoniu Costin a fost difuzat pe canalul Radio România Actualităţi în emisiunea ”Viaţa în imagini sonore”.

Comisia de Analiză Tehnică a Ministerului Mediului a finalizat analiza proiectului în noiembrie 2011, procedura de evaluare a impactului asupra mediului fiind blocată de către Guvern, care a refuzat să emită acordul de mediu pentru exploatarea de la Roşia Montană.

Începând din 5 februarie 2016, patrimoniul din Roșia Montană se bucură de recunoașterea oficială din partea statului român a valorii sale excepționale localitatea fiind inclusă pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, după ce dosarul a fost depus, de către Guvernul României, în anul 2017.

În anul care a urmat, dosarul depus la UNESCO a fost retras, iar în ianuarie 2020, Guvernul României a reluat procedura de înscriere a sitului Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În toată această perioadă, la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington se desfășoară procesul de arbitraj, prin care compania canadiană solicită statului român despăgubiri de 4,8 miliarde de dolari, pentru că ar fi fost împiedicată să exploateze zăcământul de aur. O decizie în acest sens este aşteptată în anul 2022.

Foto: AGERPRES

Roșia Montană a rămas un loc al legendelor, de poveste. Printre localnici circulă şi acum fel de fel de povești despre morojnițe și vâlve. Se spune că morojnițele sunt niște ființe care apar după miezul nopții, se dau de trei ori peste cap și se transformă într-un animal asemănător cu veverița, care fură laptele de la vaci. Vâlvele sunt considerate niște stafii care pot lua diferite forme și trăiesc în fostele mine, de unde se arată din când în când localnicilor…

 

de de Răzvan Moceanu – RADOR