ELVIS  & NIXON- ficțiune corozivă și persiflantă ce pornește de la o fotografie reală- de Michaela Platon

Filmul din 2016 al regizoarei Lisa Johnson, Elvis & Nixon, este o comedie ce pleacă de la o celebră fotografie ce îi înfăţişează pe preşedinte şi pe regele rockului strângându-şi mâinile în biroul oval. Acest instantaneu emblematic, devenit peste timp cea mai cerută imagine aparţinând  Arhivelor Naţionale Americane, este pretextul pentru o ficţiune corozivă şi persiflantă care ridiculizează importanţa starurilor din showbiz în devafoarea celor din politică şi pune reflectorul pe o superficialitate care valorizează aparenţele, nu şi esenţa.

Elvis este prezentat într-o cheie minoră, egotic la modul absolut, aproape defazat în dorinţele lui ciudate şi insensibil la altceva decât propria persoană şi interesele personale, pe care şi le urmăreşte cu o tenacitate monomaniacală. El este rupt de realitate, infatuat şi tributar unui univers în care el este centrul, felul în care îi tratează pe toţi, indiferent de poziţia sau ierarhia din care fac parte, are o asemenea “nonşalanţă”, încât este ridicol într-un mod plin de haz. Comicul este cu toate astea mult prea diluat, superfluu, accesând doar componenta de limbaj si pe aceea de situaţie, eu însă simţindu-mă perfect după ce am avut parte de sumedenie de comedii cu limbaj licenţios şi situaţii aberante- la limita puterii de absorbţie.

Michael Shannon este un Elvis artificial, aerian şi cabotin şi – sincer- nu-mi explic de ce a primit el rolul acesta, iar Nixon este în interpretarea lui Kevin Spacey un preşedinte aproape anacronic, ghidat de nişte idei fixe, ridicol în neţărmurita dorinţă de a fi mai mult decât este. Rolul pe care îl face îi confirmă însă încă o dată marele talent, el semănând în rol uimitor cu personajul real pe care îl întrupează.

Intriga simplă, ca şi scenariul aproape linear fac  această comedie uşoară foarte accesibilă, aşa că multora le va plăcea, chiar dacă pe alocuri este chiar inconsistentă sau discursivă. Personal cred că dacă alegerea actorului pentru rolul lui Elvis ar fi fost alta – poate – parcursul acestui film ar fi fost şi el diferit.

Cu o experienţă de doar două filme ( Return şi Hateship,Loveship) regizoarea şi producătoarea Lisa Johnson vine din zona scurt metrajelor şi a serialelor, aşa că tânără fiind, mai are timp să evolueze până la un film notabil, acesta producţie fiind doar o comedioară nostimă şi nimic mai mult.

Dar cu siguranţă background-ul de profesoară de Artă la Williams College o va spijini în demersurile de a accede la un alt nivel artistic, demn de aprecierile de care s-a bucurat ca bursieră a Centrului Wexner pentru Arte şi a Institutului Sundance.

Foto credit Cinemagia