În societatea de consum, uzura morală versus uzura psihologică

Studiul scris de Serge Latouche ”Deteriorare garantată! Eseu despre obsolescența programată”, a apărut la Editura Seneca, în traducerea lui Bogdan Ghiu. Profesor de științe economice, Serge Latouche critică, ”în contextul unui sistem natural limitat”, creșterea economică fără limite. Cartea ne invită să reflectăm la aspectele negative ale unei economii care înflorește necontrolat. Ce înseamnă însă, fenomenul obsolescenței tehnice? Răspunsul este relativ simplu; obiectele din jurul nostru se devalorizează, nu pentru că se strică și nu mai pot fi reparate, ci pentru că apar, noi produse, net superioare colegelor mai vechi pe care vin să le înlocuiască. Și cumpărătorii le vor pentru că sunt în trend. De altfel, chiar ele obiectele sunt făcute să aibă o durată de viață scurtă. Autorul vorbește chiar de o ”horă diabolică” în care enumeră cei trei factori care duc către consumerism: publicitatea, creditul pentru consum și obsolescența programată. Agresiunea se face pe mai multe trepte așadar. Poluarea mintală și spirituală este urmată de creditul de consum care pare că vine în întâmpinarea noastră, ca o salvare, ca o mană cerească. Seduși inițial de publicitate, apoi de existența creditului pe care îl primim cu un minim de efort, cădem în greșeală după greșeală. Suntem așadar manipulați să devenim nemulțumiți de obiectele din jurul nostru. Acestor elemente li se adaugă creșterea economică nemăsurată; noile obiecte trebuie să-și găsească stăpânii, și banii, mai cu seamă trebuie să circule. Trăim constant, din veniturile viitoare. Consumăm azi, ceea ce vom plăti altădată. Suntem legați de viitor încă mai mult decât suntem de prezent.

Autorul afirmă existența a trei forme de obsolescență: tehnică, psihologică și planificată. Dacă prima presupune stricarea obiectului, cea de a doua introduce uzura mentală. Cea de a treia, introduce depășirea vechiului chiar dacă este funcțional, în favoarea pur și simplu a noului. Termenul de obsolescență a apărut la începutul veacului al XX-lea, dar deja, în anul 1832, Charles Babbage, profesor la Cambridge surprindea ”obsolescența” tehnică, urmare a revoluției industriale. Progresul tehnic, deși necesar -stă la baza obsolescenței tehnice.

Vorbind atât de des în ultima vreme despre ecologie și ce ar trebui făcut ca să ne fie mai bine, în acest cadru natural limitat pe care ni-l oferă pământul, constatăm că economia aflată într-o creștere excesivă este principalul dușman al nostru.

Spre finalul cărții autorul anunță ca soluție: revoluția decreșterii. Ce presupune aceasta? ”să organizăm durabilitatea bunurilor, repararea și eco-conceperea lor” !

Roxana Păsculescu