Ascultă Radio România Cultural Live

Octavian Goga şi Ştefan Petică - două destine literare şi umane aparte

Octavian Goga şi Ştefan Petică - două destine literare şi umane aparte

18 Iunie 2025, 19:00

Radiografiile Acoladelor continuă ciclul tematic consacrat prefacerilor cunoscute, în timp, de literele româneşti.

Astfel, o incursiune în viaţa şi creaţia literară a scriitorilor Octavian Goga şi Ştefan Petică ne propune istoricul şi criticul literar Nicolae Mecu, în prima parte a emisiunii.

Așa cum ați aflat din programele noastre, Asociația Ziariștilor Independenți din România, în parteneriat cu Fundația „Academia Civică”, a organizat, joi, 12 iunie 2025, întâlnirea cu tema "Theatrum mundi în jurnalistica eminesciană. A comunica, a trăi." Invitatul special a fost prof. univ. dr. habil. Ioan Milică, de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza”, din Iași, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Iași. Cartea lui Ioan Milică – "Fabrica de fraze. Eminescu în lumea presei", Editura Universității din București, 2023 – a constituit punctul de plecare al conferinței domniei sale. Sintagma „fabrica de fraze” îi aparține lui Eminescu și se referă la presa din vremea lui, dar își dovedește, din plin, valabilitatea și astăzi. În cuprinsul rubricii Forum vă oferim partea a doua a acestei conferințe.

În finalul ediţiei, răsfoim două reviste de cultură, din cuprinsul cărora formulăm şi întrebările Concursului nostru cu premii.

Acolade - o emisiune prezentată în direct de Constantin Cristian Bleotu şi realizată împreună cu Oana Georgiana Enăchescu.

Miercuri-seara, de la 21.10, la Radio România Cultural

„Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Răscoala” - tripticul creației românești rebreniene
Idei în nocturnă - Acolade 14 Ianuarie 2026, 14:27

„Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Răscoala” - tripticul creației românești rebreniene

Radiografiile Acoladelor continuă panoramarea interbelicului literar românesc cu partea a doua a dialogului de...

„Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Răscoala” - tripticul creației românești rebreniene
ACOLADE: Liviu Rebreanu și Dinu Pillat sunt subiectele ediției
Idei în nocturnă - Acolade 17 Decembrie 2025, 14:36

ACOLADE: Liviu Rebreanu și Dinu Pillat sunt subiectele ediției

În ediția din 17 decembrie 2025 a emisiunii ACOLADE vă oferim un interviu, un reportaj și un eseu lingvistic....

ACOLADE: Liviu Rebreanu și Dinu Pillat sunt subiectele ediției
Farmecul şi utilitatea studierii elinei
Idei în nocturnă - Acolade 10 Decembrie 2025, 14:05

Farmecul şi utilitatea studierii elinei

Radiografiile Acoladelor continuă panoramarea prefacerilor literaturii române, cu opera Hortensiei Papadat-Bengescu....

Farmecul şi utilitatea studierii elinei
Hortensia Papadat-Bengescu - marea Doamnă a literaturii române
Idei în nocturnă - Acolade 03 Decembrie 2025, 15:02

Hortensia Papadat-Bengescu - marea Doamnă a literaturii române

  Radiografiile Acoladelor propun ascultătorilor dialogul de prezentare a vieţii şi creaţiei literare a prozatoarei...

Hortensia Papadat-Bengescu - marea Doamnă a literaturii române
Critică și educație a memoriei
Idei în nocturnă - Acolade 26 Noiembrie 2025, 16:00

Critică și educație a memoriei

Ediția din 26 noiembrie 2026 a emisiunii ACOLADE vă oferă un interviu și un reportaj despre critica literară de la...

Critică și educație a memoriei
Zări şi etape ale creaţiei blagiene
Idei în nocturnă - Acolade 19 Noiembrie 2025, 19:14

Zări şi etape ale creaţiei blagiene

În prima parte a Acoladelor continuăm prezentarea interbelicului literar românesc, prin radiografierea vieţii şi...

Zări şi etape ale creaţiei blagiene
Lucian Blaga și romanul românesc
Idei în nocturnă - Acolade 12 Noiembrie 2025, 19:05

Lucian Blaga și romanul românesc

Radiografiile ACOLADELOR continuă prezentarea interbelicului literar românesc, prin radiografierea vieții şi operei...

Lucian Blaga și romanul românesc
Acolade - Eugen Lovinescu și mutația valorilor estetice
Idei în nocturnă - Acolade 05 Noiembrie 2025, 17:20

Acolade - Eugen Lovinescu și mutația valorilor estetice

Radiografiile Acoladelor  continuă ciclul tematic consacrat evoluţiei literaturii române, prin schiţa de portret...

Acolade - Eugen Lovinescu și mutația valorilor estetice
Ascultă live

Ascultă live

00:30 - 01:00
Vorba de cultură (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
PSIHOLOGUL MUZICAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
00:00 - 01:00
Espańol 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
00:05 - 01:00
Nopţile Radio România Actualităţi (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 01:00
VREM SĂ ȘTII
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
00:00 - 01:00
Dezbaterea zilei (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri