Ascultă Radio România Cultural Live

Dosar de patrimoniu: Scene din Cetatea filmului istoric românesc

Foto: Din arhiva personală a lui Bogdan Visan

22 Aprilie 2024, 07:31

Întreg patrimoniul nostru este alienabil. Chiar şi amintirile. Numai viitorul nu”, ne atrăgea atenţia, cu mulţi ani în urmă diplomatul, filosoful şi scriitorul Lucian Blaga. Iar cele scrise atunci sunt la fel de valabile şi astăzi, în plină epocă a globalizării şi a uniformizărilor de tot felul.

Luni, 22 aprilie, începând cu ora 21.10, vom deschide un nou Dosar de patrimoniu dedicat Transilvaniei, locului acesta unic în care populaţia autohtonă a ştiut dintotdeauna să convieţuiască împreună cu minorităţi precum maghiarii, saşii sau secuii.

Vă propunem de această dată să urcăm către cetatea Râşnovului, a cărei primă menţionare istorică datează de acum aproximativ 700 de ani. Mai mult decât atât, aşezarea s-a dezvoltat pe locul unuia dintre primele centre urbane de pe teritoriul României, existent încă din perioada neoliticului, adică de acum 7.000 de ani. Ptolemeu însuşi menţionează în operele sale existenţa pe aceste locuri a Cumidavei, unul dintre cele mai importante oraşe dacice.

Nu întâmplător, un astfel de loc, atât de spectaculos şi atât de încărcat de istorie, a atras în ultimele decenii şi nume importante din lumea filmului. Aici s-au filmet mai multe cadre din filmul "Nemuritorii", în regia lui Sergiu Nicolaescu, din "Dacii", "Mihai Viteazul", sau "Columna", în urmă cu doar câţiva ani regizorii americani alegând şi ei să filmeze aici scene din pelicula „Cold Mountain", film care a izbutit să câştige un premiu Oscar.

Aşa cum era normal, Râşnovul, un oraş mic dar foarte ofertant din punct de vedere cultural, a izbutit să atragă în ultimii ani un număr record de vizitatori. Dacă la începutul anilor 2000, aşa cum arată datele statistice, Râşnovul avea uneori chiar şi sub 2.000 de turişti pe an, în ultimii ani numărul de turişti a ajuns la aproape 100.000, de peste 250 de ori mai mulţi decât acum 20 de ani.

Radio România Cultural vă invită luni, 22 aprilie, între orele 21.10- 22.00, să descoperiţi unul dintre personajele importante din viaţa Cetăţii, cel puţin în ultimele două decenii. Mihai Dragomir este membru fondator al Asociaţiei Mioritics, înfiinţată în 2004, iniţiatorul celor mai importante proiecte interne şi internaţionale ale acestei organizaţii. În această calitate a coordonat Centrul de Resurse al European Institute of Cultural Routes (Consiliul Europei, Luxemburg) în România la Sibiu, fiind implicat în proiecte de promovare şi valorificare a patrimoniului cultural naţional, în dezvoltarea de servicii şi pachete ecoturistice, programe educaţionale pentru tineret şi evenimente de promovare externă. A fost ales în Consiliul Director al Asociaţiei de Ecoturism din România să participe în calitate de expert la conferinţele organizate de Biroul Regional UNESCO din Veneţia. Activitatea sa susţinută a făcut ca, anul trecut, Cetatea Râşnov să fie primită în cadrul Rețelei Europene a Fortificațiilor – Forte Cultura.

Vom vorbi, între altele, despre proiectul Heritage Hub Râșnov, despre „Tabăra Medievală” şi despre Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, ajuns la cea de-a 16-a ediție, care se va desfășura în perioada 9 – 25 august 2024.

Radio România Cultural vă oferă, aşadar, un nou Dosar de patrimoniu dedicat, cu drag, Râşnovului, capitala filmului istoric românesc.

O emisiune realizată de Bogdan Vișan.

„Revelații” în „sfânta cetate a Sucevei”
Idei în nocturnă - Dosar de patrimoniu 05 Octombrie 2025, 04:02

„Revelații” în „sfânta cetate a Sucevei”

Luni, 6 octombrie, de la ora 21.10, Radio România Cultural vă invită într-un loc de poveste, un spaţiu pe care...

„Revelații” în „sfânta cetate a Sucevei”
Dosar de patrimoniu - Repere culturale braşovene
Idei în nocturnă - Dosar de patrimoniu 29 Septembrie 2025, 10:00

Dosar de patrimoniu - Repere culturale braşovene

            Luni, 29 septembrie, începând cu ora 21.10, vă...

Dosar de patrimoniu - Repere culturale braşovene
Toate drumurile duc la...Viena
Idei în nocturnă - Dosar de patrimoniu 22 Septembrie 2025, 10:00

Toate drumurile duc la...Viena

            „ Oriunde e posibil, cânt pe un...

Toate drumurile duc la...Viena
Zilele Europene ale Patrimoniului
Idei în nocturnă - Dosar de patrimoniu 15 Septembrie 2025, 10:30

Zilele Europene ale Patrimoniului

                                   ...

Zilele Europene ale Patrimoniului
„Fără graniţe, fără covor roşu”- FFIR, ediţia a XVII- a

„Fără graniţe, fără covor roşu”- FFIR, ediţia a XVII- a

          Început cu două săptămâni în urmă, în Cetatea...

„Fără graniţe, fără covor roşu”- FFIR, ediţia a XVII- a
Sistem și Antisistem în spaţiul „Mioritics”

Sistem și Antisistem în spaţiul „Mioritics”

            Cu peste 20 de ani în urmă, în anul 2004,...

Sistem și Antisistem în spaţiul „Mioritics”
Dosar de patrimoniu: Culorile satului bănăţean

Dosar de patrimoniu: Culorile satului bănăţean

            Suntem în plină vară, a început sezonul...

Dosar de patrimoniu: Culorile satului bănăţean
“Trecutul din Prezentul” Institutului Național al Patrimoniului

“Trecutul din Prezentul” Institutului Național al Patrimoniului

“Cultura este alcătuită din amintiri și promisiuni, înseamnă un trecut ireversibil și un viitor visat” ,...

“Trecutul din Prezentul” Institutului Național al Patrimoniului
Ascultă live

Ascultă live

14:30 - 15:00
Cine Fascinație
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
TOPUL NOSTRU ...
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
14:00 - 15:00
English 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:30 - 15:00
Teatru Naţional Radiofonic (înregistrare RRC)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 15:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
13:03 - 15:00
Top 30 Brașov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
14:00 - 15:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
14:00 - 16:03
Știri
Ascultă live Radio România Timișoara FM
14:00 - 15:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri