Ascultă Radio România Cultural Live

Locul și rolul filosofiei în societatea contemporană

Izvoare de filosofie - Vineri, 1 noiembrie, începând cu orele 21.10

Cristian Iftode - foto Anca Poterasu Gallery / Andrei Marasoiu

30 Octombrie 2024, 09:39

La finalul săptămânii următoare va avea loc în București, la Facultatea de Filosofie, cea de-a doua ediție a simpozionului național „Stările generale ale filosofiei”, un eveniment de amploare ce va reuni academicieni, profesori universitari, cercetători și studenți din toate marile centre universitare din România. Subiectul general de dezbatere va fi acela al locului și rolului filosofiei în societatea românească contemporană, de la sistemul de învățământ până la mass media, din primii ani de școală, până la studiile doctorale.

Acesta este și prilejul dezbaterii noastre de vineri seară din cadrul emisiunii Izvoare de Filosofie, în care vom încerca să facem o radiografiere succintă a stării actuale a filosofiei în societatea noastră, precum și o punere în dezbatere a rolului pe care această disciplină ar trebui să-l aibă într-o societate matură a secolului XXI. Astfel, vom privi dincolo de filosofie văzută ca profesie și disciplină academică, pentru a vedea care sunt abilitățile esențiale pe care aceasta le poate oferi omului contemporan, în vederea unei mai bune înțelegeri a lumii în care trăim.

Care este starea actuală a filosofiei? Cum poate fi aceasta promovată și mediatizată pentru tinerele generații? Cum poate fi stimulat învățământul filosofic din România?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom răspunde vinerea aceasta, alături de invitații noștri din studioul Radio România Cultural. Este vorba despre doi dintre organizatorii „Stărilor generale ale filosofiei, anume Cristian Iftode, director al Departamentului de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei, profesor universitar și conducător de doctorate al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, precum și despre Andrei Mărășoiu, prodecan și lector universitar al aceleiași Facultăți de Filosofie.

Vă invităm și pe dvs. să vă alăturați discuției noastre, ca de obicei, vineri seară, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromâniacultural.ro

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:

Blog - http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Arta în era inteligenței artificiale. Între artist și codul sursă

Arta în era inteligenței artificiale. Între artist și codul sursă

Izvoare de filosofie: Vineri, 20 februarie 2026, ora 21.10

Arta în era inteligenței artificiale. Între artist și codul sursă
Estetica fenomenelor atmosferice. Cum ne modelează vremea percepția asupra lumii

Estetica fenomenelor atmosferice. Cum ne modelează vremea percepția asupra lumii

Vineri, începând cu ora 21:10, vă invităm la o ediție specială a emisiunii „ Izvoare de Filosofie ”,...

Estetica fenomenelor atmosferice. Cum ne modelează vremea percepția asupra lumii
Abecedarul gândirii grecești antice – litera phi

Abecedarul gândirii grecești antice – litera phi

Săptămâna aceasta deschidem, pentru prima oară în acest an, Abecedarului gândirii grecești și continuăm...

Abecedarul gândirii grecești antice – litera phi
Nașterea minții europene.  Geneza conceptului de spirit în Grecia Antică

Nașterea minții europene. Geneza conceptului de spirit în Grecia Antică

Săptămâna aceasta, la „Izvoare de Filosofie” , vă propunem o incursiune fascinantă la rădăcinile...

Nașterea minții europene. Geneza conceptului de spirit în Grecia Antică
Dincolo de turnul de fildeș. A trăi și a muri pentru o idee

Dincolo de turnul de fildeș. A trăi și a muri pentru o idee

Izvoare de filosofie: Vineri, 23 ianuarie 2026, ora 21.10

Dincolo de turnul de fildeș. A trăi și a muri pentru o idee
Retrospectiva filosofică a anului 2025

Retrospectiva filosofică a anului 2025

Izvoare de filosofie: Vineri, 16 ianuarie 2026, ora 21.10

Retrospectiva filosofică a anului 2025
Abecedarul gândirii grecești antice – Sărbătorile în Antichitate

Abecedarul gândirii grecești antice – Sărbătorile în Antichitate

Izvoare de filosofie: Vineri, 19 Decembrie 2025, ora 21.10

Abecedarul gândirii grecești antice – Sărbătorile în Antichitate
De la Asceții Pustiei la Sala de Fitness. Istoria secretă a exercițiului uman

De la Asceții Pustiei la Sala de Fitness. Istoria secretă a exercițiului uman

Izvoare de filosofie: Vineri, 12 Decembrie 2025, ora 21.10

De la Asceții Pustiei la Sala de Fitness. Istoria secretă a exercițiului uman
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 20:00
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
19:30 - 20:00
Alternative
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
19:00 - 20:00
Français 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
19:05 - 20:00
TOTUL DESPRE ROMÂNIA (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
19:00 - 20:00
Muzica Românilor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:03 - 21:00
Pasaj urban
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
19:04 - 21:59
Nostalgia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
19:30 - 21:45
PE CĂRAREA DORULUI
Ascultă live Radio România Tg Mureș
19:00 - 20:00
Emisiune în lb. germană
Ascultă live Radio România Timișoara FM
19:03 - 20:00
Sub semnul muzicii
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri