Cultura la farfurie. Cum devine banal ceea ce ieri ni se părea de exotic

Daria Ghiu vorbește cu Adriana Sohodoleanu despre cât de exotică este, de fapt, mâncarea noastră și cum se transformă, în timp, granița dintre familiar și străin. De la sarmale în frunze de tei la cefalopode aduse la curțile nobiliare transilvănene în secolul al XVI-lea, discuția a traversat istoria, mentalitățile și identitatea culinară a românilor.

„Aș începe cu o invitație la o autoevaluare. Dacă am avea o axă și am avea de o parte neofilia, deci apetitul pentru nou, deschiderea către experiențe noi și, la celălalt, neofobia, rezistența la surprize, ar fi interesant de văzut cam pe unde ne-am situa fiecare.”

Listele cu „ingrediente exotice” care circulă online spun mai multe despre cultura din care provin decât despre ingredientele în sine. Ceea ce pentru un american este neobișnuit poate fi banal în Europa de Est și invers. Exoticul este, așadar, relativ.

Adriana dă un exemplu savuros vine dintr-o cercetare de teren din județul Bacău: la doar 30 de kilometri distanță, două perspective radical diferite asupra aceluiași ingredient: melcii. O gospodină explică în detaliu cum se culeg după ploaie, cum se pregătesc și cum se gătesc. În schimb, o altă voce locală respinge ideea categoric: „Doamne, apără și păzește, că nu s-au mâncat melcii în Țara Moldovei vreodată!”.

Dacă bananele erau cândva o raritate, astăzi sunt omniprezente. Mango a intrat și el în rutina supermarketului, iar acum ne confruntăm cu jackfruit sau cherimoya, fructe al căror mod de curățare ne pune încă probleme.

Mai interesant este traseul invers: ingrediente cândva exotice, astăzi percepute drept „tradiționale”. Cartoful, porumbul sau roșiile, aduse din America de Sud, au fost întâmpinate cu suspiciune în Europa. Integrarea lor a durat secole. Astăzi, roșiile sunt „românești” prin excelență, iar cartofii sunt de neconceput în afara bucătăriei locale. Exoticul s-a dizolvat în cotidian.

„Francezii nu mâncau cartofi, în ciuda eforturilor care se făceau pentru a-i convinge, și foloseau adesea plantele de cartofi înflorite ca decoruri la baluri, petreceri. A trebuit ca un francez să ajungă prizonier într-o închisoare prusacă și acolo să fie hrănit cu cartofi fierți, timp de mulți ani și să înțeleagă că trebuie să-i convingă și pe francezi să mănânce cartofii.”

Migrațiile recente accelerează procesul de integrare. Bunicile gătesc lasagna pentru nepoți, iar preparatul nu mai este perceput ca străin. În același timp, copiii cresc într-o lume în care nuca de cocos „crește” în supermarket, iar laptele vine „la PET”.