Desincronizarea senzorială: Cum descifrăm limbajul ascuns al comportamentelor dificile la copii

Orașul vorbește cu psihoterapeuta Yolanda Crețescu despre desincronizarea senzorială, ce înseamnă această tulburare, cum poate fi identificată și cum afectează diferitele etape de dezvoltare ale copiilor. Aceasta a subliniat că, în spatele comportamentelor dificile, cum ar fi lipsa de atenție, agresivitatea sau evitarea anumitor activități, se află adesea nevoi neîmplinite sau incapacități ale copilului.

“Vorbim mult despre ADHD, despre autism, despre etichetări patologice, dar uităm să privim cu atenție la copilul nostru, pentru că această integrare senzorială este procesul prin care creierul organizează în totalitate și interpretează toate informațiile primite de la simțuri. Plecăm de la bază. Așa contribuim la dezvoltarea funcțională a copiilor noștri și la copiii preșcolari, cu mai multă aplecare. Ar trebui să avem grijă și să vedem cum sunt ei, cum își dezvoltă ei abilitățile motorii, interacțiunile sociale și cât de adecvați sunt la stimulii din mediu. Și astfel a apărut, de la normalitate la anormalitate, această întrebare: când este un comportament normal și când putem vorbi sau când se poate anunța această tulburare de percepție senzorială?”

Semnele desincronizării senzoriale variază în funcție de vârstă. La preșcolari, se observă reacții puternice la texturi, gusturi, temperaturi sau sunete, acestea fiind adesea percepute greșit ca „mofturi.” La școlari și adolescenți, simptomele devin mai complexe, incluzând dificultăți de concentrare, anxietate socială sau evitarea activităților ce implică stimulare senzorială. În cazul adulților, această tulburare poate fi asociată cu patologii precum ADHD, autism sau tulburări de anxietate, iar gestionarea acestor probleme necesită intervenții specializate și personalizate.

Printre metodele de intervenție, Yolanda Crețescu a menționat terapia de integrare senzorială, terapiile ocupaționale și tehnicile de management al stresului.

“Noi folosim foarte des în ultimii ani teatrul terapeutic, pentru că acolo printr-un cadru predefinit adaptăm acești stimuli într-un context securizant și fiind vorba de un joc organizat, putem să facem această expunere treptată. Apoi vorbim de adaptări la mediul educațional. Este important să știm că avem copii în clasă care au aceste perspective cumva particulare. Să dezvoltăm terapii ocupaționale, în care stimulii pot fi introduși unul câte unul și să avem diverse tehnici de management al stresului și cel mai important lucru este să sprijinim familia să învețe aceste lucruri.”

Yolanda Crețescu a subliniat, de asemenea, necesitatea implicării specialiștilor în sănătatea mentală, pentru a face diferența între tulburările senzoriale și alte patologii, și pentru a asigura intervenții adaptate fiecărui caz.

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.