Orașul care m-a făcut. Bobi Dumitraș de la Fără Zahăr despre Dorohoi

„Pământul este o acadea, iar blocul turn din Dorohoi este bățul acadelei. Un oraș mic și cochet, dar foarte generos în a avea lipsuri.”

Drumurile din România nu prea duc spre Dorohoi, dar atunci când o fac, vizitatorii se opresc mai întâi la Muzeul Memorial „George Enescu”, monument istoric despre care presa locală anunță că va fi reabilitat. De aruncat o privire merită, desigur, și parcurile orașului, Muzeul de Științe ale Naturii, stadionul, Cinematograful „Melodia” sau bisericile ridicate de Ștefan cel Mare și Sfânt.

Dorohoiul este un oraș mic, dar unul în care comunitatea locală a știut să aibă grijă de copiii săi. „Dorohoiul cioplește liceeni, le face aripi”, spune artistul Bobi Dumitraș, fondator și membru al trupei „Fără Zahăr”. Bobi trăiește cu nostalgia orașului natal, se mândrește cu el și îl vizitează ori de câte ori are ocazia. Pe lângă profesori remarcabili, aici a avut șansa să îl cunoască pe Bobo, prietenul său din adolescență și colegul de trupă.

Cum a contribuit Dorohoiul la transformarea sa într-un „meșter de zâmbete”? Ce melodie i s-ar potrivi orașului copilăriei sale?

Prin rubrica "Orașul care m-a făcut" aflăm de la oameni de soi din România ce legătură mai au cu orașele în care s-au născut – fie că le-au îndrăgit sau nu, fie că încă le locuiesc sau nu. Facem plimbări sonore nostalgice și subiective prin orașele care i-au format… întâi de toate, ca oameni. Le vizităm cu răbdare și curiozitate, ne întrebăm dacă simțim sau nu la fel, ne gândim desigur la orașele noastre și la felul în care le-am perceput și… ne-au făcut. Descoperim astfel cum poate contribui un oraș la felul nostru de a fi, prin ceea ce ne oferă cultural, geografic, economic și, mai ales, comunitar.


Realizator: Andra Petrariu.