Metamorfozele lui Ovidiu, mai relevante ca oricând

Un nud feminin stă întins, într-o poziție seducătoare. Urmărești cu ochii linia curbată a spatelui, a feselor, până la talpa ușor ridicată. Vrei să vezi și partea cealaltă a sculpturii. Nudul feminin se transformă într-unul masculin. Sculptura, care datează din secolul al II-lea după Cristos, a fost descoperită în 1618 și oferită cardinalului Scipione Borghese. Excepționalul Gian Lorenzo Bernini i-a adăugat un soclu aparte: o saltea sculptată în marmură, care face vizibilă o metamorfoză cunoscută încă din timpul poetului Ovidiu. Hermafroditul adormit al lui Bernini a venit special de la Luvru pentru expoziția Metamorfoze de la Muzeul Național din Amsterdam, Rijksmuseum, o expoziție organizată în colaborare cu Galeria Borghese.

Alături de Biblie, Metamorfozele lui Ovidiu au fost cele mai importante surse de inspirație pentru artiști. Poveștile Meduzei, Arachnei, Ledei, ale lui Jupiter și ale nenumăratelor sale iubiri, ale lui Prometeu au fost puse pe pânză, pe hârtie, au fost țesute sau sculptate în marmură, lemn sau argint de artiști din toate timpurile, din Antichitate până astăzi. Era timpul pentru o expoziție dedicată Metamorfozelor, spune curatorul Frits Scholten:

„Multe dintre aceste povești, deși au aproape 2000 de ani, sunt despre sentimente, circumstanțe și situații pe care noi, oamenii, le trăim în fiecare zi. De fapt, dacă vrei să le rezumi foarte pe scurt, ele sunt despre condiția umană. Tot ceea ce întâlnim în viața noastră - pasiune, răzbunare, gelozie, invidie, dar și tandrețe, fenomene cosmice, schimbări climatice - toate joacă, de fapt, un rol. Prin urmare, este o carte foarte actuală.”

Dar cine a fost Ovidiu? Vizitatorul care își pune această întrebare se va întâlni la intrarea în expoziție cu un poet despre care se știe doar că a trăit în timpul împăratului Augustus și că a fost exilat la, pe atunci, marginea Imperiului Roman, în Tomis, Constanța de astăzi. Portretele existente sunt imaginare. Și totuși… Din nou Frits Scholten:

„Ceea ce am făcut este să prezentăm, desigur, o carte, pentru că totul începe cu o carte. Și aceasta este, desigur, o metamorfoză: cuvintele devin imagini, textul devine artă. Pe poet îl prezentăm însă și prin intermediul a două picturi de Poussin, un pictor francez din secolul al XVII-lea, care era foarte interesat de clasici și, în special, de Ovidiu. În aceste lucrări îl vedem pe poet primind inspirație de la Apollo, zeul inspirației și al artelor. El îi oferă un pocal cu apă dintr-un izvor, din care poetul primește inspirația necesară pentru a-și scrie opera.”

© Claudia Marcu

Alături de lucrări semnate de Tizian, Correggio, Caravaggio, Rodin, Magritte, Bourgeois și mulți alții, în expoziția de la Amsterdam ne întâlnim și cu un Brâncuși: un Prometeu din colecția Muzeului de Artă din Philadelphia.

Prometeu, Constantin Brâncuși, 1911, marmură, colecția Muzeului de Artă din Philadelphia.© Claudia Marcu

„Brâncuși este un artist care nu putea să lipsească dintr-o astfel de expoziție”, mi-a mai spus curatorul Frits Scholten. „El s-a raportat foarte des la Metamorfoze și la clasici în general. Aveam, de fapt, în vedere mai multe lucrări de-ale lui, dar nu a fost posibil să le aducem la Amsterdam. De exemplu Leda sau Le Commencement du monde (Începutul lumii). Aceasta ar fi fost o sculptură minunată pentru începutul creației. Însă avem o altă lucrare foarte frumoasă, foarte mică, Prometeu adormit: un mic cap din marmură în care se conturează subtil un chip. Prometeu a fost o figură importantă în contextul creației, pentru că el a fost cel care le-a dat oamenilor focul. Datorită acestui lucru, omenirea a putut, după potop - un episod descris nu doar în Biblie, ci și de Ovidiu - să reia, ca să spunem așa, firul existenței și să-și organizeze o nouă viață. Din acest motiv, Prometeu este pentru noi o figură extrem de importantă. Iar faptul că putem prezenta o asemenea imagine esențială, reprezentată artistic, este, desigur, exact ceea ce îți dorești cel mai mult.”

Și totuși, cât de ușor sunt de recunoscut astăzi poveștile lui Ovidiu? Ce semnificație pot avea pentru noi, cei din secolul XXI? De exemplu, povestea Meduzei.

Un scut cu capul Meduzei, din cercul lui Gaetano Guidi, 1870-1880, piele si textile, colectia Muzeului Filangieri Napoli. © Claudia Marcu

Poetul descrie o femeie cu cel mai frumos păr pe care ți-l poți imagina. Meduza este violată de Neptun, zeul mării. Minerva, în templul căreia are loc fapta, o pedepsește pe Meduza. Agresorul, care era zeu, scapă nepedepsit. Părul ei se transformă în șerpi, iar privirea ei pietrifică, devenind mortală. Este o pedeapsă extrem de crudă, pentru că tocmai părul, atât de important pentru ea, se transformă în șerpi, iar ochii ei frumoși devin ucigători. Astfel, cea mai frumoasă femeie devine cea mai urâtă. Această interpretare negativă a fost înlocuită în prezent, spune Frits Scholten:

„Imaginea Meduzei a fost folosită foarte des ca scut împotriva răului. Este atât de înfricoșătoare, de monstruoasă, încât alungă răul. De aceea o vedem, de exemplu, deasupra porților orașelor, pentru a ține simbolic răul în afara cetății, sau pe scuturile războinicilor. Însă noua generație o folosește ca simbol împotriva femicidului și împotriva blamării victimelor. Iată o generație cu propriile ei idei și viziuni, care conferă acestui simbol o semnificație nouă. Este o altă metamorfoză. Așadar, metamorfozele sunt, la rândul lor, metamorfozate. Iar acest lucru este, desigur, foarte frumos.”

Tot Minerva este responsabilă și pentru soarta talentatei Arachne, care țese ca nimeni alta. Cele două intră în competiție: cine țese cel mai bine. Arachne face o tapiserie foarte frumoasă, însă subiectul ales o nemulțumește pe Minerva, pentru că Arachne înfățișează toate fărădelegile zeilor. Arachne este pedepsită pentru această alegere și transformată, pentru tot restul vieții, într-un păianjen.

„În expoziție”, continuă Frits Scholten, „avem un păianjen uriaș realizat de Louise Bourgeois. Să nu uităm că mama artistei a fost țesătoare. Dar prezentăm această poveste și prin picturi, de exemplu de Tintoretto sau de Rubens — picturi în care vezi chiar momentul în care are loc metamorfoza. Într-un tablou de Luca Giordano, Arachne stă în spatele războiului de țesut și își ridică mâinile de teamă. Vedem cum degetele i se transformă în picioare de păianjen, iar între ele începe să se formeze o mică pânză. Astfel, Arachne țese nu la războiul ei de țesut, ci cu propriile degete.”

Fragment din Arachne și Minerva, Luca Giordano, 1695, ulei pe pânză, colecția Patrimoniului Național, Madrid.© Claudia Marcu.

Cuvintele poetului devin imagini, miturile devin artă, iar poveștile se reîncarcă permanent cu semnificații noi, adaptate sensibilităților fiecărei epoci. Așa cum spune Ovidiu, „nimic nu piere, ci totul se schimbă”.

© Claudia Marcu

Expoziția Metamorfoze de la Rijksmuseum este deschisă până pe 25 mai 2026.

Autor: Claudia Marcu