Gabriel Liiceanu: “Eu sunt produsul libertății de gândire pe care Noica m-a învățat să o câștig”

Anca Mateescu a stat de vorbă, la Revista Literară Radio, cu Gabriel Liiceanu despre volumul „Am inventat Paltinișul! Scrisori, amintiri, evocari”, apărut la Editura Humanitas, ce încheie trilogia începută în urmă cu peste 4 decenii prin publicarea „Jurnalului de la Păltiniș” și continuată cu „Epistolarul”. Aceste volume oferă o perspectivă complexă asupra relației dintre Constantin Noica, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, explorând o formă unică de iubire spirituală, relația maestru-discipol, și semnificația libertății de gândire.

Gabriel Liiceanu consideră apariția acestei cărți un moment important, deoarece lectura scrisorilor și a textelor conexe i-a oferit o înțelegere profundă a relației maestru-discipol și a ceea ce a trăit la Păltiniș.

Relația cu Noica a fost definită ca o „iubire spirituală”, un concept diferit de iubirea romantică sau familială. Este iubirea formării, în care maestrul îi ajută pe discipoli să-și cultive libertatea interioară printr-un proces de învățare și supunere conștientă.

“Este vorba de iubirea formării, adică a relației de iubire pe care o pune în joc relația dintre un magistru și un discipol. Care e ea? E singura formă de iubire în care se intră cu termenul de încheiere a relației bine stabilit. Altfel spus, e o formă de câștigare a libertății cu ajutorul altuia, prin intermediul unei perioade lungi de supunere. Asta e frumusețea ei.

Ea are un singur scop. Ca să-i cultivi libertatea celuilalt. Este cel mai greu și cel mai înalt lucru de pe lume.”

Noica a creat Păltinișul ca un spațiu al formării spirituale, o inițiativă unică în cultura românească, comparabilă doar cu relații istorice, precum Socrate și discipolii săi. Riscurile asociate acestui demers au fost mari, inclusiv posibilitatea de persecuție politică. Totuși, Noica a continuat să își asume rolul de maestru, chiar și după experiențe dureroase.

„Am inventat Păltinișul!” închide o trilogie care oferă o perspectivă completă asupra acestui fenomen cultural. Volumul nu este doar o colecție de scrisori, ci o lucrare contextualizată, îmbogățită cu punți narative și explicații oferite de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Gabriel Liiceanu consideră că publicarea „Jurnalului de la Păltiniș” a fost esențială pentru popularizarea lui Noica și transformarea sa într-o figură publică luminoasă.

“Am curajul și luciditatea să spun că, dacă Jurnalul de la Păltiniș n-ar fi existat, dacă Noica ar fi fost doar autorul operei lui, care nu e ușor de citit, n-ar fi devenit această figură luminoasă, publică, celebră a culturii române.”

Volumul „Am inventat Păltinișul!” este o concluzie firească a trilogiei, sintetizând esența relației dintre Noica și discipolii săi. Este o celebrare a unui proiect unic de formare spirituală și a valorilor libertății de gândire, într-un context cultural și istoric dificil.