”Vecina” - un nou film din seria Bravo Films

14 Octombrie 2025, 13:11
Lansat în cinematografe la începutul lunii octombrie 2025, filmul ”Vecina” (o nouă producție a Bravo Films, filmat intergral la Cluj), a reușit să atragă în sălile de cinema peste 105.000 de spectatori în perioada 29 septembrie – 5 octombrie. Potrivit datelor oficiale, filmul a avut în primele șapte zile de la premieră încasări de 3.464.274 lei. Mai exact, aproape 800.000 de dolari. Cu toate acestea, filmul nu se îndepărtează de linia comediilor românești recente: sexismul, glumele cu romi sunt prezente și par a fi principalele surse de amuzament. Eugene Buica, cel care a co-scris (alături de Cristi Ciui și Tibi Codorean) și co-regizat (alături de Cristian Ilișuan) filmul a fost invitatul Elenei Vlădăreanu la Radio România Cultural.
Eugene Buica: ”Ideea a fost nu să facem ceva ce am crede noi că este corect, ci ceva la care se crede că ar râde oamenii”.