Timpul prezent în literatură - Cristina Hermeziu: „M-a preocupat dacă, dincolo de diferențe și de tensiuni, există șansa să se nască o solidaritate umană instinctivă”

Cristina Hermeziu a publicat recent romanul „Nickel”, la editura Cartier. O poveste despre migrația economică, având ca fundal o fabrică din Franța unde muncitori francezi și români fac piese pentru industria aeronautică. Povestea este spusă de una dintre românce, o tânără de 30 de ani, care nu și-a terminat studiile la Politehnica din Iași.

Aflăm treptat secvențe din povestea ei de viață, din poveștile celorlalți, frânturi de vieți cu dramele și bucuriile lor, cu tragedii și cu speranțe. Ceea ce surprinde de la început este modul de a povesti: fragmentat, sincopat, în propoziții scurte, tăiate cu precizie. Cristina Hermeziu a emigrat ea însăși în 2005 în Franța și spune că a rămas între două lumi.

Adela Greceanu a stat de vorbă cu ea despre romanul „Nickel” și personajele sale, despre ce înseamnă să trăiești între două lumi, despre dezrădăcinare, dar și despre speranță și solidaritate.

Cristina Hermeziu: „Ce m-a interesat pe mine, literar vorbind, în această poveste despre o mână de muncitori francezi și o mână de muncitori români care sunt împreună într-un spațiu-timp destul de scurt - și-atunci iau naștere niște frecușuri între ei -, a fost ce formă poate lua această interacțiune mărunțită între mentalități diferite, între viziuni diferite asupra vieții, asupra iubirii dar până la urmă extrem de apropiate. Și m-am întrebat dacă, atât de diferiți fiind, se poate naște totuși o anumită solidaritate între ei. Dincolo de diferențe și de tensiuni - că despre tensiuni și concurență între oameni este vorba azi -, m-a preocupat dacă există șansa să se nască o solidaritate umană instinctivă.”

Cum ai găsit vocea narativă? Cum ai construit așa, sincopat, din fragmente, din secvențe de viață?

Cristina Hermeziu: „În carte e vorba la un moment dat de un covor care se țese din cordele. Cordelele pe care le făceau bunicile noastre sunt niște fâșii tăiate din pantaloni, din bluze pe care nu le mai purtăm. Fâșiile astea se leagă, se fac gheme și ele devin apoi covoare. Pleci de la o realitate, de la fâșii de realitate dar desenul din covor e cu totul altul. Așa cred că se creează și personajul. Cu care te identifici și care nu ești tu. Eu fac toate gesturile personajului meu, odată cu el, dar pe mine nu mă definesc acele gesturi.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

21 februarie 2025, ora 18.00

Realizatoare: Adela Greceanu