Timpul prezent în literatură - „Femei la graniță”: „surorile Șeherezada” și prietenia care salvează

Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu au scris împreună și au publicat volumul „Femei la graniță. Ce ne scriem când nu ne citește nimeni” (Editura Trei). O carte alcătuită din scrisori, un document personal dar și o carte de ficțiune, un schimb de replici sub formă de micropovestiri pe diverse teme: de la mâncare până la reprezentarea lui Iisus și a Fecioarei Maria în pictura prerafaelită, de la vacanțe până la ce alegi între bunătate și umor. Cele două autoare și-au construit un spațiu comun, bazat pe complicitate stilistică și ambiguitate auctorială, și-au reglat vocile până la armonie, în ciuda opiniilor uneori diferite pe anumite teme, și au practicat un soi de gândire împreună. Ca să(-și) spună povești și ca să se oglindească una în cealaltă. Pentru că ele sunt „surorile Șeherezada, mereu pe perfuzii de povești”.

Am stat de vorbă cu Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu despre cartea lor, despre prietenia feminină care poate fi salvatoare, despre ce le-a adus scrisul împreună.

Alexandra Rusu: „Noi am mers destul de adânc: am vorbit și despre dragoste, și despre moarte, și despre mâncare, și despre război, și despre politică. Dar se putea și mai mult, mai era material și literar, și uman acolo. Am hotărât tacit unde ne oprim. Sunt niște granițe, apropo de titlu, pe care nu le-am trecut. Pentru că în teritoriul ăsta al prieteniei, al intimității între femei nu te duci până în pânzele albe, ca să nu-l încarci pe celălalt, să nu-l împovărezi excesiv, să nu-i dai o emoție sau o situație pe care nu o poate nici duce, nici comenta. Am stat într-un teritoriu foarte profund, foarte intim, dar care nu devine insuportabil. Ca o formă de grijă una față de cealaltă. Cred că e ceva care ține de prieteniile feminine și de cât de structurante pot să fie ele și de salvatoare în viețile noastre.”

Scrieți destul de mult despre mâncare, despre gătit, despre relația voastră și a femeilor din familiile voastre cu gătitul. E o solidaritate feminină în jurul cratiței și al tocătorului, e umor și autoironie, e amărăciune, e exasperare, e o întreagă desfășurare de sentimente în jurul acestui rol atribuit de secole femeii: rolul de a găti, de a pune hrană pe masă. Ce v-a adus să scrieți despre asta?

Maria Tănăsescu: „M-am gândit foarte adânc la povestea asta cu gătitul, pentru că are o anumită recurență. În toate istoriile de familie pe care le aud în jurul meu există o poveste cu o bunică care gătește într-un anume fel sau cu un fel de mâncare transmis de la o generație la alta. Poate că în familii în care dragostea nu se putea exprima în nici o altă formă, exista această modalitate, care e universală, de a vorbi despre dragoste. În al doilea rând, am considerat important să consemnăm lucrurile astea, care pot părea banale dar care nouă, femeilor, ne ocupă foarte mult timp dintr-o zi. Și mă mai gândeam că toate amintirile de familie sunt învelite pe de-o parte într-o crustă de ficțiune și pe de altă parte într-o crustă de tandrețe. Sunt mai aproape de legendă decât de realitate și mi s-a părut foarte important să le recuperăm și să le restituim prin textele astea, păstrînd sau conservând crusta de tandrețe.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

7 martie 2025, ora 18.00

Realizatoare: Adela Greceanu